In urma cu aproape 2 saptamani am fost la un fel de prezentare legata de parenting, prezentare al carei scop era sa evidenteze care sunt etapele prin care trec copii in intervalul 2-9 ani. Prezentare a fost tinuta de un psiholog / psihoterapeut cu 20 de ani de experienta si cu foarte hand-on si urmata de o sesiune de intrebari si raspunsuri care m-a facut sa reconsider ce inseamna “probleme”. Vorba aia, una din cele mai bune modalitati de a-ti reconsidera dramele existentiale sa sa arunci o privire peste gard si sa vezi cu ce se confrunta si ceilalti din jurul tau.

Mi-a ramas totusi in minte o idee pe care o aveam in minte de ceva vreme si pe care am observat pe viu pe Marius in ultimii 2 ani. Copii se dezvolta in mod diferit si etapele de care ziceam mai sus sunt legate de momente in care se conecteaza circuitele din capsorul lor. Pot fi circute neuro-motorii, circutie cognitive sau circuite emotionale dar pana cand se leaga circuitele daca incerci sa fortezi lucrurile ca parinte o sa ai parte inevitabil de o lupta cu morile de vant. Continui mai jos cu cateva exemple legate de Marius care imi vin acum in minte.

Inotul: am fost cu Marius la Paradisul Acvatic mai bine de 10 ori, fara nici un progres evident de a inota independent. Multa joaca, nici un pic de frica de apa, fara aripioare dar doar cu pluta se misca sigur sau agatat de mine. Am luat o pauza de cateva luni pe vara si cand am revenit toamna in interval de 2 sesiune inota singur. Practic i-a luat 2 ore sa invete cum sa calce apa cu labe si cum sa inoate cu ele si in urmatoarele 2 ore a reusit sa se sincronizeze cu respiratia si fara ele. Acum cumva ii dau credit ca nu se ineaca daca e sa cada in apa mare. Amuzant a fost ca atunci cand am fost in bazinul cu apa de 4 metri sigur mi-a fost mai teama mie decat lui atunci cand a sarit de la trambulina. Lucrurile au evoluat asemanator si la patinaj, primul sport la care se descurca mai bine decat mine.

Lego: Marius parea unii dintre putinii baieti carora nu le plac lego-urile (sincer nici eu nu sunt mare fan, prefer chestii mai generice de constructii decat sa urmez robotic o lista de instructiuni). Cert e ca aveam 2-3 lego-uri faine care stateau acasa de cateva luni si de care am incercat sa ne apucam fara success de mai multe ori, asta pana in weekendul trecut, in care am stat mai bine de 4 ore construind o nava spatiala si un robot.

Empatie: Treaba asta e foarte elusiva la copii sub 6 ani, mai ales la baieti. Cand se joaca sunt cazuri nenumarate in care unul se loveste si boceste, ceilalti se opresc pentru o scurta perioada de timp dupa care isi continua joaca. In minte imi vine un episod cu gemenii de 8 ani ce locuiesc pe langa noi din toamna, cand unul din ei s-a julit pana la sange la joaca, plangea, iar celalalt de-abia astepta sa-l duca acasa ca sa-si continue joaca cu un alt prieten.

Cu toate astea, gradual se leaga circutiele si pentru capacitatea asta de a te pune in locul altuia. Din exemplele recente cu Marius imi vine in minte o discutie de duminica, cand am fost la sanius. In statie era pe langa noi un om mai saracios imbracat care fusese la cimitir pentru pachete / inmormantare dar care de altfel era comunicativ. Se urca odata cu noi in autobus, si ii raspundem la intrebarile legate de directia in care merge autobusul. Marius il scana cu ochii, la fel cum o facuse si in statie. La care intreaba: “Tati, e sarac?”,Eu ii raspund ca da, probabil e ceva mai sarac. Dupa care intreaba: “De ce nu-l ajuti?”. Intrebarea asta destul de puerila e cumva la baza naturii umane, si nici oamenii mari nu pot sa dea raspunsuri clare la problema asta. Unde e limita in care te implici pentru a reduce suferinta din lume si in ce masura ceea ce faci e cu adevarat constructiv? O intrebare simpla, de copil dar fara un raspuns simplu chiar si pentru oameni mari. Din aceasi categorie, atunci cand omul scoate un telefon vechi si vorbeste la el: “Dar de ce nu poate sa plateasca cu telefonul?”

Tot din categoria asta, cand am facut febra la intoarcerea de la sanius duminica si stateam tremurand in pat Marius incerca destul de afectat sa ma inveleasca cu plapuma, poate mai mult decat Mihaela care e mai indiferenta uneori la episoadele mele de bolit (pe care barbatii oricum le dramatizeaza uneori excesiv, inclusiv eu). Oricum ceva era acolo, si poate mai mult decat regretul ca daca ma imbolnavesc nu o sa putem sa facem chestii impreuna o saptamana.

In fine, postarea se vrea ca o nota pentru sine si pentru viitor. Daca nu sunt legate circuitele cum trebuie in capsor orice ce faci ca parinte poate sa fie neconstructiv sa para ca o lupta cu morile de vant, indiferent de ceea ce ai face.