Vara asta a fost complet atipica, atat in Brasov si in Romania. Practic de la inceputul lui iunie am avut parte in mod egal si de temperaturi ridicate si de vreme buna si au fost suficient de multe zile de genul asta incat ma gandesc ca parca mi-am facut deja plinul de vara, desi e abia jumatatea lui Iulie. Parca de-abia asteptam zilele de toamna, iarna, asta daca o sa fie iarna in adevaratul sens al cuvantului.

Zilele astea sunt venit prin Brasov Claudia si Miruna asa ca planul weekend-ului e sa incercam sa recuperam in cateva zile cele cateva luni ce au trecut de ultima data de cand nu ne-am vazut. Partea buna e ca pana acum Miruna si Marius s-au inteles si s-au jucat destul de frumos, asa ca a fost suficient de mult timp de socializare si pentru adulti in ultimele doua seri. Si Marius pare sa se fi reasezat in ritmul de acasa la venirea din tabara. Orice plecare mai lunga si schimbare de reguli are nevoie si de un pic de decompresie si de reintrare in rutina din Brasov.

Mihaela e cea care vine cu propunerea pentru traseul zilei de azi, o drumetie pana la intrarea pe valea Dracului si pana la Moara Dracului, un traseu perfect pentru o zi caniculara de vara. Pe langa Miruna si Claudia la plecare ni se alatura si Paula cu Marius cu copii si in mod suprinzator desi avem de facut forestierul plictisitor de la inceput copiii se joaca si se inteleg destul de bine. Temperatura e perfecta, norii se invart pe cer si ne feresec de soare si atunci cand iesim in poiana de la intrarea de pe Valea Gaura chiar avem parte si de cativa stropi de ploaie.

Ritmul turei e unul tipic unei ture cu copii presarat cu multe pauze de joaca sau de mancare / dulciuri, un ritm ce mi se pare poate mai obositor pentru adulti decat un power-hike de 2-3 ore. In acelasi timp mi se pare fascinant nivelul de energie al copiilor la varsta asta si treaba asta vine ca observatie din punct de vedere al unui adult oricum plin de energie. Nici nu vreau sa ma gandesc cu e sa ai un copil plin de energie intr-o familie mai linistita. In acelasi timp daca ma uit la stilul nostru de viata poate e vorba si de un cerc vicios in sensul bun al lucrurilor: incerci sa faci cat mai multe lucruri afara ce necesita energie -> copii se activeaza -> zi dupa zi le creste toleranta la oboseala -> dupa cativa ani ai un argint viu antrenat cu care poate devine greu sa tii pasul. Dar asta sa fie cea mai mare “problema”.

Cert e ca ziua de azi a fost o zi perfecta petrecuta pe munte, copii s-au jucat (destul de frumos per total) cam tot traseul, au comentat prea putin, am alergat impreuna la vale, au mancat dulciuri pe care au avut unde sa le arda si au ajuns complet rupti inapoi la masina. La fel de rupti au ajuns si parintii, dar pe langa stat cu gura pe copii au avut si ei parte de socializare din plin. Mersi mult de tura, mai trebuie repetate ture in formatul asta.