Cartea din titlu a fost una din primele carti citite in format fizic dupa multe audiobook-uri si trebuie sa recunosc ca mi-a placut, ar trebui sa abuzez mai des de bookster-ul Mihaelei. Inainte de asta am ascultat Range de acelasi autor, carte cu care impartaseste destul de multe idei.
La nivel de societate avem un basm frumos, respectiv ca daca muncesti suficient de mult la orice sport si domeniu o sa fii bun, lucru exemplificat de studiul cu 10.000 de ore pentru a deveni maestru. E un basm frumos si in parte util pentru ca daca crezi in el o sa te faca sa muncesti mult. Dar in acelasi timp e fix asta, un basm. Un procent considerabil din ceea ce poti sa faci din punct de vedere sportiv (si nu numai) e “scris” in gene si sa-l ingori e cale sigura spre esec si dezamagire.
Argumentul e prezentat intr-un convingator, de la studii de caz, statistici, studii pe gene individuale si grupuri de gene pana la componente ce par initial sa nu aiba legatura cu genele, cum ar fi motivatia si etica de munca. Totul e un amestec intre mediu si genetica.
Alta idee prezentata cu care am ramas e ca nu exista “altetul” perfect si ca multi din parametri care sunt benefici pentru un sport te incurca pentru alte sporturi: sa ai picioare lungi (raportat la inaltimea totala) te ajuta la alergare, sa ai torso si maini lungi (raportat tot la inaltimea totala) te ajuta la inot. Sa vii din africa sub-sahariana unde malaria e litera de lege de mii de ani iti da un avantaj muscular la viteza. Acelasi avantaj in schimb se transforma intr-un dezavantaj pe distante mai lungi, lucru valabil si invers: nu o sa vezi kenyeni la probele scurte cu un motiv destul de intemeiat. Sa fii inalt si cu maini lungi te ajuta la baschet, dar e un dezavantaj daca faci haltere. Si tot asa.
Poate de asta e foarte important ca pana la o varsta sa treci prin mai multe sporturi si sa te uiti obiectiv la care sunt capacitatile cu care te-a inzestrat natura. Specializarea prematura in ceva (prematur inseamna inainte de adolescenta, sau 14-15 ani) poate fi daunatoare si toate abilitatile pe care le inveti din sporturile pe care le incerci se translateaza usor in celelalte si ajung sa-ti dea un avantaj. Sunt o multime de exemple de atleti de success la cel mai inalt nivel care au urmat traiectoria asta, de la Federer la Evenpoel si de la Chrissie Wellington pana la maratonisti din kenya care se apuca de alergat la 25 de ani.
Iar legat de copii scopul parintilor poate nu ar fi sa-i impinga spre un anumit sport cu idea ca vor deveni de sportivi de success. Ar trebui in schimb ca viitori adulti sa-si gaseasca un sport care sa devina parte din viata lor pe termen lung.
Apropo de probabilitati si baza de selectie, mi-a ramas in minte o statistica din carte apropo de sporturile de anduranta. Cam 5 oameni din 100 au un VO2Max considerabil peste medie fara sa faca nimic. Alti 6 oameni din 100 au capacitatea de a-si creste considerabil VO2Max-ul prin antrenament, mult fata de medie. Intersectia inseamna ca 3 oameni dintr-o mie au capacitatea genetica de a face un sport la nivel de elita, asta daca se aliniaza planetele si cu latura psihologica. Pentru a-i gasi pe cei 3 la nivel de federatii ar trebui sa ai si baza de selectie, si capacitatea de testare si capacitatea ulterioara de pregatire si daca gasesti sportul de anduranta care li se potriveste (iti trebuie ceva pentru alergare, altceva pentru canotaj spre exemplu).
La noi baza de selectie nu legata de statistica de 3 din 1000, e legata de numarul de parinti cu disponibilitate financiara si de timp pentru a sustine antrenamente copiilor, de aceasi rezultate sunt complet irelevante fata de ce se intampla in tari in care baza asta de selectie chiar exista.
Linkul catre goodreads .
Leave a Reply