Trezirea e din nou matinala, asa cum se cuvine unui start alpin, chiar daca in mod normal nu ar fi nevoie de asa ceva. Practic e important ca intre tabara 1 si tabara 2 sa urci sau sa cobori devreme, de dimineata, din cauza caderilor de pietre si a avalanselor de pe ghetar.

Iar cum intre tabara de baza si tabara 1 sunt cam 2-4 ore majoritatea prefera sa plece dupa-masa pentru a nu se trezi a doua zi extrem de dimineata. Cealalta varianta e sa pleci cu noaptea in cap si sa urci direct pana in tabara 2, plan pe care il am si eu in cap in dimineata asta.

Totusi plecarea nu a fost suficient de matinala si am reusit sa o iau din loc abia pe la 5, si dupa ce ratacesc putin traseul si momaile pierzand aproape o ora imediat dupa tabara de baza, imi dau seama ca nu sunt deloc realiste planurile de a ajunge pana in tabara 2 astazi.

Domolind un pic ritmul reusesc sa ajung pe drumul cel bun si incercand sa urmez pasii rusilor si a cehilor din ziua de dinainte incerc sa vad pe unde trebuie sa traversez imensul si platul ghetar Ilnichek. Singura problema e in schimb ca seara si noaptea a nins si urmele sunt aprope complet acoperite, impreuna cu crevasele ce brazdeaza ghetarul in diferite locuri.

Problema o descopar brusc si fara avertisment, cand urmand pasii stersi la un moment dat intru pana la brau in zapada intr-o crevasa destul de ingusta. Reusesc sa ma extrag si trecand peste sentimentul deloc placut de a calca in gol imi dau seama ca trebuie sa merg cu mai mult atentie la urmele sterse din seara precedenta.

Ghetarii sunt cam singurul pericol obiectiv pe care nu prea am cum sa-l evit si singura modalitate in care pot sa-l reduc e sa merg dupa urme, dar iata ca uneori urmele se pot sterge in cateva ore.

Experienta cu calcatul in gol se mai repeta de cateva ori pana cand ajung pe morena din stanga ghetarului. Intr-unul din momente intru cu piciorul drept pana la brau intr-o ciorofleasca care imi uda si pantalonii si una din ghetele de plastic. Macar acum stiu ce preocupari o sa am mai ales daca ajung devreme in tabara 1: uscatul plasticilor care nu izoleaza deloc termic atunci cand sunt uzi.

Lumina e in schimb geniala iar toti muntii si stancile din jur arata intr-un mare fel tapetati cu cei 20 de centimetri de zapada cazuti in noaptea precedenta. Iar ghetarul care in mod normal e murdar de pamant, nisip si pietre e de un alb imaculat acum.

Pana la urma ajuns pe morena lucrurile devin mult mai simple si ajung in curand in tabara 1 in acelasi timp cu rusii si cehii care tocmai coborau de pe ghetar. Planul e ca maine dimineata pe la 4 sa urcam cu totii pana in tabara 2.

Singura problema e ca e abia ora 9 si e mult timp de pierdut pana cand vine timpul pentru somn, in caldura nimicitoare a soarelui. Soarele e reflectat din toate directiile si dupa 10 devine sinucidere sa stai afara, asa ca toti cautam umbra si iesim din corturi abia dupa 3-4 cand se mai domoleste caldura soarelui.

Partea buna e ca fiind inca destul de jos, la 4300 de metri inca sunt bolovani ce merg folositi pentru ancorarea cortului iar pe langa ghetar inca se mai scurg paraiase de unde poti lua apa pentru gatit. Si totusi combinatia asta de 4 ore de efort urmate de mule ore de lancezeala mi se pare un pic ciudata, mai ales dupa atatea luni in care zilele au fost intotdeauna pline.

Aproape de inceputul ghetarului Engilcheck, ce se prelungeste cu o vale glaciara de aproape 100 de kilometri.

Khan Tengri.

Navigand pe ghetarul domol prin zapada proaspata.

Imparatia de gheta si stanca.

Pe drumul catre tabara 1.

Tabara 1, 4300 de metri, inca in portiunea de jos a ghetarului.

Iar de oriunde se vede deasupra piramida Khan Tengri-ului, ridicandu-se 3000 de metri deasura cortului.