Gran Canaria, partea a doua, ocean, fosti vulcani si pedalat la lumina lunii

Luna plina se zareste printre varfurile ascutite ale pinilor in timp ce eu folosesc ultimele grame de energie ramasa pe ziua de azi pentru a urca spre Pico Des Nieves, care la cei 1900 de metri ai sai e cel mai inalt varf de pe Gran Canaria. Chiar daca e tarziu e suprinzator de cald pentru inaltimea asta iar luna lumineaza drumul complet pustiu pe care pedalez.

Astazi a fost o zi lunga dupa toate standardele, o zi inceputa in stilul clasic cu o incercare de a fugi de vantul si de ploaia ce au cuprins de dimineata muntii din zona centrala. Poate principala lectie invatata dupa 3 zile petrecute pe insula e ca indiferent de conditii in cel putin o parte a insulei e vreme frumoasa.

Practic in momentul in care umezeala si fronturile vin din Atlantic muntii din centru actioneaza ca o bariera si ridica nori, nori ce se transforma in ploaie si in umezeala, cu vant puternic si de multe ori si cu temperaturi scazute, in timp ce in partea opusa a insulei la adapostul paravanului muntos poate sa fie soare si cer albastru.

Astfel incat in interval de 10 kilometri poti trece de la 3 grade, ploaie laterala si vant de 80 la ora la soare si vreme de facut baie pe malul oceanului. Avantajul e ca daca nu pleci de acasa legat mortis de un plan prestabilit in fiecare zi poti pedala pe la soare.

Iar senzatia de a ajunge la o intersectie, fara sa stii directia in care vrei sa o apuci, atunci cand toate drumurile sunt necunoscute si se cer explorate e un lucru care imi e drag si care imi aduce aminte de micile explorari pe bicicleta de cand eram copil. Iar la cate increngaturi de drumuri sunt prin Gran Canaria, legand aproape toate satele cocotate prin varf de munte e foarte, foarte mult de explorat.

Locul in care am stat pana astazi, Artenara, un mic satuc asezat in nordvestul zonei muntoase pare si el la o lume distanta de hotelurile turismului de masa din Las Palmas si din Maspalomas dar vine si el cu cateva dezavantaje. Poate cel mai deranjant e vantul si umezeala de care avem parte aproape in fiecare seara si in fiecare dimineata. Avantajul in schimb e ca pleci direct din munti si ca esti aproape de zona cea mai spectaculoasa din Gran Canaria, zona in care relieful vulcanic a fost transformat de trecerea timpului in turnuri si canioane adanc cu satuce cu palmieri asezate in locurile in care exista o sursa de apa si cateva platforme cultivabile.

Sunt locuri atat de frumoase si de spectaculoase incat pare putin ireal atunci cand cobori in serpentine stranse pe aici sau atunci cand te lupti cu pante de 10-15 la suta si arunci o privire in jur. Iar din punctul acesta de vedere e usor de inteles de ce Gran Canaria e un paradis pentru ciclism, si nu numai pentru statiuni industriale la malul marii. Caci si Gran Canaria pare impartita in doua, pe de o parte zona super dezvoltat din zona joasa din vestul insulei, cu mall-uri, decathloane, plaje si turism de masa si zona mai salbatica si mult mai putin populata din centru si din nord-vest. Nu e greu de ghicit care ne-a placut mai mult.

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/1432031783

Ziua de pauza, explorand stradutele din Arucas.

In timp ce o ciuperca de vant si ploaie acopera zona muntoasa din insula, in partea opusa a insulei, pe malul oceanului e cald si soare.

Undeva in fata, la multe mii de kilometrii distanta e America.

Nu ai ghici ca in continuarea plajei sunt sute de hoteluri, care de care mai diverse si colorate, in stilul de turism industrial.

Inca o zi, din nou in saua bicicletei, pe aceasi vreme umeda si schimbatoare din Artenara.

Cum haosul din nou domneste in zona inalta e timpul sa fug din nou spre soare si spre caldura.

Semne bune dimineata are, un curcubei incredibil de plin cu Atlanticul la 1000 de metri sub noi.

Prin paduri de pin, spre soare, pe la poalele muntilor.

Pauza de masa intr-o localitate pe nume Montana Alta.

Asfalt perfect si drumuri unduite.

In piateta centrala din Fontanella, dupa cumparaturi intr-o alimentara cat se poate de saracacioasa.

Fereastra, usa si bicicleta. Ar trebui sa spun ca bicicletele inchiriate de noi in GranCanaria s-au miscat absolut impecabil. Iar cu ocazia asta mi-am dat seama ca daunator pentru buzunar sa mergi ceva mai multa vreme pe o bicicleta mult mai buna ca a ta.

Batranelul ce isi mana cu strigate care de care mai ciudate magarusul spre casa.

Inapoi la 1500 de metri, e data aceasta cu tot cu vreme buna.

Ciclistul zgriubulit.

Caldera de los Pinos de Galdar, la 1500 de metri deasupra oceanului.

Cum supermarketurile sunt inchise de la 12 pana la 17 singura varianta de a astampara foamea de lup a fost biocreperia din Artenara, cu clatite sarate pregatite pe cele doua plite din micul restaurant si cu un mic orgasm culinar. Mi se pare incredibil cat de bine poate sa functioneze o mica afacere de familie daca lucrurile sunt facute cu suflet.