Din nou de la mike citire unul din ultimele jurnale de anul acesta:

Mai multe poze aici.

Traseu: Cabana Voina-Stana din Plaiul lui Patru-Plaiul lui Patru-sub vf Batrana (TR)-Spintecatura Papusii-sub Vf Papusa (BR)-Cabana Cuca-Cabana Voina (BA)


A mai fost un Craciun. Cald in suflet, in familie, cu prietenii in gand. Nu a fost un Craciun de poveste cu zapada si colinde…Am cautat chiar cu frenezie colinde la radio si abia abia am gasit niste emisiuni interesante si autentic romanesti pe Radio Romanaia Actualitati.


Am poposit la Slatina conform traditiei, unde mama lui Radu nu s-a dezmintit si ne-a asternut din nou o masa arhiplina. Sunt din ce in ce mai sigura ca pentru multi romani, sarbatorile (de orice fel ar fi ele) inseamna in continuare, mancare si opulenta. La SlAtina nu am poposit mult, am fugit repede manati de perspectiva kilogaramelor nedorite…gustoase dar greu de rezolvat ulterior.


Asa am facut si in 2009. Iezerul e aproape, la indemana si fiind si un munte inalt ai sansa sa gusti zapada, fruct rar inca la vremea asta prin tara.Acum nu mai aveam teama de nimic. Iezerul e un munte cunoscut, si stana din Plaiul lui Patru o destinatie interesanta, acum cand am scos sacii de iarna la pensie si am venit inarmati cum se cuvine cu caloriferul de puf la purtator. Pinguini care sa nu doarma in puf nu am mai vazut, asa ca trebuie sa intram si noi in rand cu lumea. Parcurgem drumul forestier la frontale (da, ati citit bine, pe langa faptul ca acum drumul pana la Voina este asfaltat si chiar cu simt de raspundere si parapeti, poteca de pe Plaiul lui Patru a fost reconfigurata si transformata in drum forestier), urmand multe seturi de urme si intrebandu-ne daca vom gasi la stana companie sau nu.


Cand am iesit din padure, am gasit ceva zapada si ne tot intrebam daca am ales bine sa venim pe picioare sau daca e cu adevarat zapada de schi. Acum noaptea insa toate pisicile sunt negre si trebuia sa asteptam lumina sa ne lamurim.


La stana pustiu. Inspectam rapid locurile. Toate incaperile sunt inchise pe exterior, afumatoarea e refacuta din temelii, camerele principale arata bine, curate si fara zapada, cu miros persistent de branza. O alegem pe cea mai mare, mancam niste fructe si somn. Somn bun, mult dorit…Lasam sacii noi de puf de la Nahanny sa isi faca datoria si avem parte de o odihna lunga si confortabila. Cam 12 h de somn indestulator.

In usa stanei.

Marsaluind fara sperante printr-o dimineata laptoasa.

Ne mobilizam sa plecam abia a doua zi pe la 11.30, fara sa fim deloc motivati de vremea de afara. O atmosfera laptoasa, in care ochelarii de soare erau o necesitate.E o liniste necuprinsa si urmele se termina la stana, asa ca pentru a urca spre Batrana ne facem noi propriile urme. Rememoram cum acum 2 ani,era o zapada mare pana la brau, in care Andrei, Cristi si Em nu au razbit sa deschida poteca si acum, inca sunt smocuri de iarba la suprafata. Totul e prizonier in clipa aceasta, fara inceput si fara sfarsit. Plafonul de nori e jos, si gros si imobil. Vantul nu razbeste. Firele galbene de iarba stau drepte la verticala, prizoniere ale inghetului. Nu avem sperante mari. Mergem pana pe Batrana si ne intoarcem pe acelasi drum.


Vrem sa ne convingem noi insine ca nu avem nicio sansa de vreme buna.

Si perseverenta noastra a dat roade.

Cu norii la picioare.

Castigand inaltime, noi urcam in timp ce ceata coboara.

La inceput doar un semn, un soare palid, incercand sa razbata printre faldurile de nori. Apoi un colt de cer albastru, inghitit repede de negura.Apoi optimismul convins al lui Radu…sus e frumos. Inca 50 de metri si iesim la lumina. Iesim din marea din nori, asa cum vara iesi din apa de la mal. La inceput suntem la acelasi nivel. Ne uitam la ea de sus cum ne imbie asa groasa ca o plapuma sa ne aruncam peste margine, cu promisiunea unei plutiri pe brate de inger. Dar rezistam in continuare si mergem tot mai sus. Suntem oamenii soarelui.


Ochii nu inceteaza sa se minuneze…intreaga creasta a Iezerului, Bucegii si Leaota…Munti atat de apropiati de Iezer, dar pe care doar iarna ii vezi cu atata claritate, cand parca toata atmosfera rece si mohorata coboara pe pamant, iar aici, sus, mai aproape de cer, se deschid portile Raiului. Sunt sigura ca daca exista, Raiul e luminos. Negura nu inseamna viata, negura, pacla, poluarea, griul oraselor,sunt chestii inventate de omul secolului 20, de omul care s-a departat de natura.Hotaram fara preget sa ne continuam calatoria spre Varful Papusa. Aveam intalnire.

Bucegiul din zare.

O mare extrem de linistita totusi.

Prima si ultima data cand am fost acolo, era in 2006- ultima tura care nu l-a inclus si pe Radu in ecuatie. Unii dintre cei cu care am fost atunci imi sunt si acum aproape, altii au gasit un alt fagas pentru viata lor.

Papusa pare mai aproape decat Vf Rosu si indicatorul ne confirma: 2h. Asa ca nu mai pregetam, lasam ochii sa se delecteze in 4 zari si dam bice picioarelor. Incepem sa urcam pe Papusa cand soarele se pregateste de culcare. Spectacolul e de prima clasa, si il asteptam oarecum, stiam de cand ne-am asternut la drum, spre varf ca vom prinde un apus superb. Nu vreau sa mai caut epitete. A fost momentul acela perfect, trait in 2 si totusi la nivel individual, a fost clipa pandita si primita ca rasplata a celor perseverenti, a celor ce se indreapta catre munte cu sufletul curat.

Bucegiul putin apropiat.

Si Fagarasul vazut de la balcon.

Umbra pozarului.

Odihna

Spre spintecatura Papusii.

Privind spectacolul.

Ultima geana de lumina.

La crepuscul.

Sfarsit de zi.

Vom reveni la munte, poate in Iezer, poate prin vecini, astept pe acordurile concertului Iarna Simfonic pe care il ascult conducand pe autostrada, sa vina zapada. Sper sa se implineasca vorbele maestrului si sufletele fostilor zidari sa fi pornit deja calatoria spre cer, si acum dupa sarbatori sa nu mai pregete si sa inceapa degraba lucrul,la moara de ninsori.