Jurnalul ceva mai bine documentat al Mihaelei aici.

Pentru ca Mihaela a tot scris jurnalele in ultima vreme si pentru ca ma simt oarecum complexat de faptul ca are ceva mai mult timp pentru a duce munca de cercetare, si pentru ca are si ceva mai mult talent la scris, nu prea am avut nici o tragere de inima pentru a mai scrie jurnale.

Totusi am zis ca de data aceasta sa incerc sa scriu totusi dupa fiecare weekend, chiar daca sunt mai putine, nu de alta dar parca simt nevoie de a contribui si altfel decat prin poze la jurnalele Mihaelei. Un fel de “This is Sparta!”, doar ca in varianta “This is my blog!”. Astfel incat si de data aceasta ,binenteles tot intarziat, am zis sa scriu cateva randuri si despre iesirea de la catarat din Ith.

Am ajuns in Ith, o zona mai deluroasa din nord-vest-ul Germaniei pentru ca era singurul loc in care se anunta o zi cu vreme buna, intr-o Germanie amenintata de inundatii si dupa cea mai ploioasa luna mai din ultimele zeci de ani. Chiar si asa vremea nu se anunta oarecum buna decat pentru duminica, astfel incat sambata am lalait-o destul de mult pe drum si am vizitat printre picaturi Hildesheim, un orasel medieval la sud de Hannovra ce are doua catedrale construite in stil romanic ce sunt in patrimoniul UNESCO.

E uimitor cate biserici si catedrale romanice sunt imprastiate prin Germania, si cat de multe s-au pastrat destul de bine din perioada in care au fost construite. Practic cam toate au in jur de 1000 de ani, plus sau minus o suta de ani. 1000 de ani, 40 de generatii s-au perindat pe lume din momentul in care au fost ridicate. Mie cel putin imi plac mai mult decat catedralele gotice, imi place simplitatea lor si modul in care ,desi impunatoare, spatiile au o tenta mai umana. In acelasi timp spune foarte mult despre puterea episcopilor din perioada respectiva, atat politica cat si economica pentru ca toate catedralele construite in pe atunci sunt la o cu totul alta scara fata de restul cladirilor din orase. In foarte multe cazuri diferenta s-a pastrat si astazi, si in foarte multe orase poti sa vezi Domul cu kilometri buni inainte de a ajunge in oras cum se ridica cu cateva zeci de metri deasupra tuturor cladirilor din jur.

Ce mi se pare foarte interesant la catedrala din Hildesheim, e ca dupa reformare a fost transformata intr-o biserica protestanta, dar manastirea catolica de langa biserica a continuat sa existe pentru inca 300 de ani. Astfel s-a ajuns ca sub acelasi acoperis sa se oficieze si slujbe protestante (in biserica principala), si slujbe catolice, intr-o cripta situata sub biserica principala. Toate astea in timp ce in intreaga Europa se purtau razboaie si se expulzau populatii pe baza diferentelor de credinta.

Ne invartim cateva ore prin oras, vizitam singura catedrala care era deschisa si ratam tufa de trandafir veche si ea de 1000 de ani, si aproape de inserare plecam spre Luerdissen, unde DAV are un camping foarte dragut si cochet situat la o aruncatura de bat de stancile de catarat. Pentru ca mai avem cateva ore pana cand apune soarele (pe care oricum nu-l vedem, totul fiind acoperit de o ceata umeda si misterioasa), ne hotaram sa facem o tura de alergare prin zona.

E primul weekend in care am aparatul nou dupa mine si pentru ca nu am apucat sa ma joc decat 2 ore cu el vineri seara, in momentul in care incerc sa il conving sa faca ce vreau eu ma simt ca o maimuta care se straduie sa introduca o forma patrata intr-un locas triunghiular. Nu ajuta nici faptul ca am un obiectiv de DX pe el, care in mod evident la diafragmele mai mici nu reuseste sa umple cu lumina tot senzorul, astfel incat si matrix metering-ul mai da gherle din cand in cand. Nu-i nimic, o sa apara la un moment dat si un obiectiv demn de aparat. Deocamdata 35mm mi se pare o distanta focala ciudata.

In schimb o chestie de care sunt destul de convins e ca vreau sa-l iau dupa mine in diferite ture de alergat/alpinism. Cine spune ca nu poti sa iesi la trail-running cu un aparat full-frame dupa tine, cel putin mie mi se pare ca sta decent de bine in borseta de alergat, si atat timp cat in tura respectiva nu timpul sau antrenamentul intens sunt scopul, de ce nu.

Ca traseu de alergat nimerim pe o creasta impadurita destul de lunga si accidentata, cu portiuni super faine de poteca, pe care mergem pret de cam 10 kilometri, dupa care ne intoarcem pe la baza crestulitei. La inceput trecem si pe la stancile de catarat, care arata promitator dar la care gasim si in umezeala din seara respectiva oameni care incercau sa se catere. Clar daca si acum sunt oameni pe aici maine o sa fie probabil plin.

Seara apar in camping si Monica si Stefan, cu care mai stau putin de vorba, dupa care ne retragem la culcare in ideea de a lua un start mai matinal in ziua de duminica.

Startul matinal nu ne prea iese, dar tot reusim sa ajungem la stanci inaintea puhoiului german. La fel ca si in Frankenjura oamenii se urnesc din camping pe la 10-11, dar in momentul in care se urnesc se declanseaza o mica invazie si toate stancile se umplu de oameni, mai ales la stancile care au trasee usoare.

Una peste alta primavara aceasta am prins cateva iesiri la catarat, si speram ca in vara aceasta drumurile sa ne poarte in Dolomiti, in Wilder Kaiser, in Dachstein, pentru a explora trasee lungi si frumoase din masivele respective. Daca chiar vom reusi sa ajungem in toate masivele de mai sus ramane de vazut, dar macar cam asta ar fi planul. Si pentru a strange putin antrenament, am incercat sa mai tot iesim la stanca primavara aceasta, chiar daca vremea nu a fost intotdeauna buna. Sa vedem acum daca o sa reusim sa-l si pastram.

Ziua o petrecem catarandu-ne cu Monica si Stefan (care au dezvoltat o adevarata pasiune pentru zona respectiva), strangand destul de multe trasee si extrem de variate, de la traversari aeriene, pana la mici tavanele (si e foarte tare cum datorita stancii care are destul prize destul de generoase poti sa ai tavanele de 1m-1.5m la gradul 6), cu hornuri, cu fisuri, cu fete, si cu ceva trasee de rupt mainile. La sfarsitul zilei un traseu numit foarte delicat Sweet Sixty, a scos cu brio ultimele picaturi de energie din noi.

Probabil vom mai reveni in zona, dar dupa cele doua weekenduri de escalada ni s-a facut dor de experienta mai alpina din Saechsische Schweiz. Tot mai vorbind cu nemtii pe la baza stancilor, cam toti erau uimiti ca am ajuns deja in cam toate zonele faine de catarare din centrul si nordul Germaniei. Si m-a surpins oarecum ca toti considera Saechsische Schweiz ca unul din cele mai frumoase locuri din Germania, si intr-un fel tindem sa le dam dreptate. Si daca tot sunt aproape de noi, de ce sa nu profitam de el.