Dupa ziua de ieri asteptarile mele ca drumul pe aici sa fie usor si sa urce usor pe langa rau catre inima muntilor au fost grav inselate. Drumul urmeaza raul, dar e o secventa de urcari si coborari demne de luat in calcul. La fiecare afluent de trecut cobori pana aproape de rau, pentru ca dupa aceea, sa urci la loc 200 de metri diferenta de nivel pe versant, iar pentru ca drumul e prost viteza de coborare e cam aceasi cu viteza de urcare.

Dimineata e din nou innorat si desi locul de cort e foarte fain nu am si lumina potrivita pentru poze faine, astfel incat strang repede totul si pornesc mai departe, cu gandul la un mic dejun intarziat. De data aceasta la mic dejul am o delicatesa culinara care o sa fie de baza in Pamir, conserve rusesti de lapte condensat care sunt chiar bune de mancat cu paine si care sunt incredibil de pline de energie. O conserva de 400 de grame are 1300 de kilocalorii si e buna de urcat glicemia in tavan. Singura problema e ca trebuie mancata in 2 portii si trebuie sa faci ceva cu laptele condensat dupa ce desfaci conserva.

In schimb din nou imi aduc aminte de gandurile despre pasul din fata in momentul in care ajung la un punct de control si atunci cand politistul imi spune ca drumul e inchis, “Zakrita”. Incerc sa-i zic ca pe sud e mult mai lung si ca mi-ar trebui 2 zile pentru a ajunge din nou la intersectie, si pana la urma dupa ce ma intreaba daca am haine groase imi da drumul sa trec mai departe. Acum ma intreb daca m-a lasat doar pentru a-mi spune peste 2 zile: “vezi ti-am spus eu!”

Pentru a mai sonda terenul in micile satuce ce urmeaza mai intreb localnicii daca e sau nu e inchis drumul mai in fata, si nici unul nu-mi zice un nu categoric. Unii spun ca nu stiu, unii spun ca e deschis, altii ca e o bucata rupta de care stiam deja. Trec pe langa mine si 4 motoclisiti din elvetia, daca au trecut astia si i-a lasat politistul ar trebui sa fie ok.

Satele de aici sunt mici si indepartate intre ele, si ca si in Uzbekistan ma trezesc cam de fiecare data cu un card de copii dupa mine care striga “Hello”, “Hello”. Doar ca aici probabil fiind ceva mai obisnuiti cu turistii unii mai smecheri te intreaba daca ai bani sa le dai. Oamenii in schimb arata complet diferit de uzbeci, mai ales pe aici pe unde mi se pare ca aproape fiecare barbat are un fel de barba gen “tap”. Fara a o spune in sens rau arata cam ca imaginea pe care o avem despre afgani, si e normal caci granita e foarte aproape, iar limbile si popoarele sunt destul de apropiate. In amandoua locurile se vorbeste un fel de farsi, iar in Afghanistan traiesc foarte multi Tadjici.

Dupa pauza de pranz, in schimb, imi iau inca o cazatura din cauza spd-urilor, ce au devenit cam imprevizibile pe urcari mai ales cand se mai nimereste ceva noroi sau pietricele. Doar ca de data asta pe langa o julitura superficiala cazatura s-a lasat si cu ceva daune, caci am cazut fix pe partea cu aparatul, iar aparatul s-a nimerit fix in laterala asa ca atunci cand am cazut m-am cam proptit in el.

Primul gand cand m-am ridicat a fost sa vad daca mai functioneaza aparatul, caci urmeaza locuri in care chiar as avea nevoie e el. Cand il scot vad parasolarul crapat dar din fericire aparatul nu pare sa aiba nimic. Parasolarul desi important (protejeaza obiectivul si mareste putin contrastul), nu e chiar esential si o sa trebuiasca sa vad cum il lipesc in Khorog, Partea buna e ca inca functioneaza, dar mi-e frica sa nu se faca tandari daca il infliletez / desfiletez de prea multe ori.

Urmeaza nenumarate fire de apa de trecut, unele pana peste genunghi, cu bicicleta in spate sau pe bicicleta pana cand ma intalnesc cu cei 4 elvetiemi venind din sens opus. Cica 5 kilometri mai in fata e o trecere pe care nu au vrut sao infrunte, caci gandul de a te rasturna cu motorul greu in rau nu e prea roz. Le explic pe unde e varianta ocolitoare, facem schimb de adrese si ne uram drum bun, si incep sa ma intreb daca nu v-a trebui sa fac si eu cale intoarsa mai incolo.

Ziua o inchei cu doar 65 de kilometri in picioare, in primul rand din cauza drumului, dar pe de alta parte trebuie sa recunosc ca zona arata absolut superb. Doar de ar fi ok si pasul din fata, caci nu as vrea sa fac si drumul in sens invers…

Cetateni stati linisti, painea e verificata de presedinte.

Unul din cele mai faine locuri de cort de pana acum.

Variante.

Barba pentru Pamir.

Dificultati la citire.

Mancarea minune pentru Pamir, lapte concentrat si paine. O conserva dinasta ajunge la 1300 de calorii. Iar daca nu esti atent iese o lipiciosala generalizata.

Inginerie ruseasca.

Sa fie munti!

Singuratic.

Tot inainte.

Pe coasta muntelui.

Copii tadjici.

Vicitima cazaturii din cauza SPD-urilor.

Serpuit.

Prima trecere peste apa, micuta cu apa pana la gambe.

Picoteala de voie.

Spre muntii inzapeziti.

Dream team Childhara. Cel din dreapta nu prea se incadreaza in echipa.

Si motociclistii elvetieni intorcandu-se din drum. Cu bicicleta tot inainte!

Calibre diferite.

Inserare.

Si a doua trecere, de data ceasta cu apa pana la genunchi.

Prima data bagajele, dupa care si bicicleta.