Dimineata si soarele apar tarziu caci rasaritul e fix in spatele varfului de 4100 de metri al Toubkal-ului. Mama lui Mohamed pregateste micul dejun, extrem de simplu dar extrem de bun cu lapte fiert cu zahar si ierburi aromatice, paine proaspata si crocanta, ulei de argan si miere. De mai multe nici nu ai nevoie pentru un mic dejun genial.
Legat de ingrediente, uleiul de argan (de care nu mai auzisem inainte de a ajunge in maroc) e o inventie tare interesanta. Practic in zona de sud-est a Marocului creste fie de capul lui fie in plantatii imense arganul, un copac uscativ si plin de spini care e si folosit in lupta impotriva desertificarii. Iar copacul asta produce niste nuci cu un invelis cam elastic. Aici apar in ecuatie caprele, care mananca nucile respective si digera invelisul elastic lasand in spate nucile ce sunt dupa sparte si din care se extrage uleiul de argan. Fiecare sat sau comuna din zona are cel putin o cooperativa pentru extragerea uleiului de argan, cooperative ce reprezinta si cam singurul mod in care lucreaza femeile din mediul rural.
Revenid acum la povestea zilei, dupa ce reusesc sa ma pornesc din loc si dupa ce ies din Asni unde e si un targ berber in dimineata asta descopar ca imi facusem degeaba griji din cauza locurilor de cort. Dupa Asni urmeaza o coborare lina spre un lac de acumulare printr-un fel de padurice de pini pitici plina de locuri faine de cort.
Zona e chiar faina si drumul serpuieste prin sate berbere in vreme ce tot timpul ai in departare varfurile inzapezite ale Atlasului inalt. Jos in satele de munte e fix perioada in care se coc maslinele iar livezile rasuna de zgomotul crengilor scuturate.
Cu ocazia asta ma mananca si le mine curiozitatea sa vad ce gust are o maslina coapta culeasa din copac. Mare greseala am facut, gustul amar mi-a ramas in gura cam toata dupamasa. Pe masura ce mai fac cumparaturi in zone mai putin turistice incep sa ma lamuresc si care sunt preturile lucrurilor: maslinele sint cam un euro si jumatate kilul, painea 10 eurocenti, portocalele care sunt coapte si care sunt super bune intre 20 si 40 de eurocenti. Scumpe sunt in schimb toate chestiile importate, dar sper sa ma descurc cu se gaseste in micicle magazinase satesti.
Pe varianta pe care am ales-o pentru a trece muntii se gazeste si Moscheea de la Tinmel, o veche moschee din secolul 12 ridicata de aceasi dinastie care stapanea si jumatate de Spanie, Almohazii. Ma indrept spre moschee de jumatate de zi, o zi ce s-ar potrivi ca vreme la fel de bine si intr-o toamna tarzie dar si intr-o primavara calduroasa.
La Tinmel e pustiu si aflu de la ghid ca sunt al doilea turist pe ziua de azi. Moscheea in sine, desi foarte simpla e interesanta si pare sa nu aiba nimic in comun din punct de vedere arhitectonic cu moscheile pe care le-am vazut in timpul calatoriei de asta vara din Turcia si din Iran. Si chiar e fain sa fii singurul vizitator intr-un astfel de loc.
De la Tinmel sunt 37 de kilometri de urcare continua pana in Tizi’n’Test, pasul ce trebuie trecut pentru a ajunge in valea larga ce separa Atlasul de Anti-Atlas. Nu am suficient timp pentru a trece in partea cealalta astfel incat incep ma uit dupa un loc de cort doar ca in acelasi timp nici nu vreau sa ma opresc prea devreme. Si asa trec sat dupa sat pana cand vad ca ajung pe o serie de serpentine abrupte taiate in coasta stancoasa a muntelui.
Salvarea vine de la un catun cu trei case, in jurul carora gasesc si eu o platforma suspendata numaj buna pentru a pune cortul. Singura problema e atunci cand trebuie sa cobor bicicleta si bagajele pe teren accidentat, moment in care imi amintesc ca nu e chiar asa de simplu ca inainte. Dureaza ceva pana cand o sa ma obisnuiesc si mai ales pana cand o sa uit sa mai compar lucrurile cu modul in care erau inainte. Dupa ce se lasa intunericul in unul din catunele alaturate incepe sa se auda sunetul ritmic al tobelor specific muzicii berbere, muzica ce parca iti spune ca totusi esti in Africa.
Leave a Reply