Noaptea a fost lunga si cu multe treziri intermediare, dar dimineata Radu se simte mai bine, are chiar ceva pofta de mancare asa ca tot el hotaraste pe la 10 sa strangem si sa o luam din loc. Eu as mai fi stat o zi pe loc, sa vedem cum evolueaza lucrurile, dar situatia pare simlara cu cea din Cotopaxi si stim ca pe zi ce trece ar trebui sa fie mai bine. Amandoi suntem hamesiti dupa postul de aseara si de azi dimineata, asa ca ne infiintam intr-un local, cu pofta de cheviche (peste-in cazul nostru pastrav-servit intr-o marinada acrisoara, pe baza de lamaie). Din pacate cheviche nu gasim, dar mancam nesperat de bine cu 20 de lei (amandoi): o supa groasa de quinoa cu legume, paste cu pui (eu) si pastrav fript cu orez (Radu). Adica nu ai fi zis ca in dugheana bomba in care am intrat se gateste atat de bine, dar mirosul fin al lui Radu nu a dat gres nici de data asta.

Apoi o luam in final din loc si intr-un kilometru ma trezesc pe un drum forestier rupt, ce ar trebui sa urce intr-un pas de 4200 m.

Ma apuca groaza cand ma gandesc ca o sa ma lupt cu el cale de 1000 m diferenta de nivel. Drumul se intersecteaza de mai multe ori cu vechiul drum incas, care numai drum nu e, ci o poteca mai lata cu multe scari. Evident ca pe aici nu circula nicio masina. Doar motociclete, cai si magari. Nici peisajul nu ajuta, caci ne cocotam pe un versant arid, raul cu ale sale parcele verzi ramanand mult sub noi.

De pe la 3800 m locurile se mai imblanzesc si devin placute la pedalat. Cam asta e altitudinea de la care nu mai e decat iarba scurta si aspra si deschideri nesfarsite. Dam si peste niste stane atipice- niste bordeie de pietre cu acoperis de iarba si campam intr-un final pe partea cealalta a pasului, la 3700 m. Maine ne continuam drumul prin nimic, mai avem de sarit inca unul sau doua pasuri si vom cobori in final intr-un drum mai maricel (speram noi), ce merge pe la nordul Cordilierei Blanca.