Bukhara, cu vechile bazaruri si cu medrese vechi de 500 de ani e orasul din Uzbekistan care mi-a placut cel mai mult anul trecut si in care anul acesta e planuita o zi de pauza dupa cei 550 de kilometri pelati din Dushanbe pana aici.
E o intrebare foarte buna care e cea mai buna modalitate pentru a pune in valoare un oras cu atat de multa istorie si cert e ca tot ce e vechi are un farmec aparte. La fel de cert e ca atunci cand restaurezi totul si atunci cand localnicii sunt inlocuiti de turisti, vanzatorii de suveniruri inlocuiesc vechile bazaruri si multe cladiri vechi sunt convertite in hoteluri, un loc isi pierde clar din farmec. Bukhara e cumva inca la mijloc, dar lucrurile se schimba si aici. La capatul opus mi s-au parut medinele din Maroc, care sunt incredibil de pline de viata.
Oricum si in Uzbekistan, la fel ca si in Maroc, mi se pare ca e o experienta extrem de interesanta sa te trezesti cu putin inainte de rasaritul soarelui si sa hoinaresti pe strazile pustii. Mi se pare ca e momentul in care e cel mai usor un exercitiu de imaginatie prin care poti sa incerci sa visezi cum era viata pe strazile orasului in urma cu sute de ani. In schimb fata de anul trecut, totusi ceva a lipsit, poate pentru ca anul trecut a fost si farmecul descoperirii.
Si totusi ziua de pauza a trecut foarte fain, cu mancare buna la care visam de ceva vreme, cu socializare la hostel-ul la care am ajuns si cu localnici care chiar au fost de treaba. Trebuie spus ca dupa Tadjikistan, primele zile in Uzbekistan nu au fost la fel de fericite. Poate ca propaganda si regimul au o influenta destul de mare si la nivel personal, dar pana in Bukhara oamenii pot spune ca mi s-au parut per total mai putin prietenosi decat in Tadjikistan. Nu spun ca nu tine si de norocul intalnirilor de care ai parte si ca nu sunt oameni ok peste tot in lume, dar pana la urma conteaza si care e procentul lor.
In Bukhara in schimb am avut parte in schimb de o multime de experiente ok, de la un nenica care m-a ajutat sa gasesc un bazar de biciclete destul de bine ascuns, de la o tanti din bazar care mi-a facut un amestec de condimente absolut genial si care nu a vrut sa-mi ia bani pe el, pana la o multime de momente in care oamenii erau pur simplu mai prietenosi decat experientele de pana acum. Cel mai probabil are o legatura si cu faptul ca Bukhara si Samarkand sunt orase in care numarul de tadjici e destul de mare si probabil vine si de aici o influenta, dar pot sa spun ca dupa zilele petrecute in Bukhara a trecut si gustul amar al primelor experiente in Uzbekistan.
Leave a Reply