Daca weekendul trecut nu am fi condus pana in Parang, probabil ca weekendul asta am fi mers la Deva, la nationalele de sosea. Dar cum noua nu ne place sa stam in masina (caci in fond asta a fost si un din motivele pentru care ne-am mutat la Brasov) si cum ultimele doua saptamani am vazut preponderent roata groasa a MTBului sub ochi, am lasat capionatele nationale pentru un alt an, in care sa facem lucrurile mai cu cap. 

Bine, nici alegerea de sambata nu a fost prea calculata, dar pentru ca Radu a venit cu ideea, e oarecum de inteles. Ea s-a numit: un fel de rogaining digital, marca CPNT, in zona Plaiul Foii. Conceptul e un fusion intre rogainingul clasic (puncte pe care trebuie sa le atingi, de valori diferite) si navigatia moderna folosind telefonul sau alte dispozitive GPS. Pe scurt, o suprafata de 120 kmp, in zona Plaiul Foii, puncte de diverse valori si o aplicatie dedicata in care nu numai ca vizualizai locatia exacta a punctelor, dar le logai cand ajungeai la ele. Pe langa punctele fixe cuprinse in harta oferita la start, existau si puncte ce apareau doar cand te apropiai de ele (intr-un range de cativa kilometri), precum si un punct mut, care urma sa apara in aplicatie sub forma de coordonate (nu si pe harta) la ora 18 si pe care daca il atingeai, determina penalizarea masiva a tuturor echipelor care nu l-au atins.

Aspectul clasic de orientare era astfel mult simplificat. Ramaneau insa strategia si evident antrenamentul.Cu antrenamentul la trekking nu stateam deloc bine comparativ cu alergatorii din CPNT. Nici strategie nu ne-am facut. Cand am vazut sambata dimineata harta cu punctele, am stiut unde vrem sa mergem:prin locuri prin care nu am mai fost, respectiv sa facem trecerea intre Crai si Fagaras si apoi sa exploram putin muntii Tagla si poate varful Ciuma. Inconjur de Crai, creasta sau alte obiective tipice nu ne aprindeau imaginatia in ziua asta ploiasa de august. Caci da, dupa o jumatate de luna cu vreme impecabila a venit si ziua aceea ploioasa, cand inteligent era sa stai in casa, cu picioarele in sus si nu sa strangi 45 de kilometri printre ierburi inalte si ude. Whatever. Asta daca nu te cheama Radu sau nu bei apa dupa el.

Mare paranteza

Draga temerarule,

daca te vei gandi vreodata sa mergi in tura cu Radu sau, chiar si mai serios, sa participi la un concurs cu el, urmatoarele 10 postulate s-ar putea sa iti fie de mare folos. 

1. In primul rand asigura-te ca ai o conditie fizica peste medie. Altfel, daca esti noob in ale sportului si doar te increzi in asigurarile lui Radu ca nu o sa fie greu, totul va fi bine, atunci esti doar un inocent care va suferi toata tura/ tot concursul. 
2. Daca Radu te asigura ca veti trece prin tabara de baza pentru aprovizionare, nu il crede. Ia la tine tot ce ai tu nevoie pentru o zi lunga si in plus cateva nimicuri in plus pentru el,mai ales extra mancare si mai ales dulciuri (o sa iti manance mancarea ta), extra apa (o sa bea din apa ta, iar atunci cand vrei si tu sa bei de la el o sa descoperi ca pe a lui a terminat-o de mult), extra servetele (niciodata nu are (suficiente) la el, macar un buff de rezerva.
3. Tu esti oricum responsabil pentru tot echipamentul obligatoriu comun, nu te baza ca va pregati el ceva. 
4. Daca Radu iti spune ca mai e o ora pana in punctul X, tu asteapta-te la 1h30 sau chiar 2 h. 
5. Daca nu stii sa faci dragoste cu aparatul, lucreaza macar la atitudine. Vei fi principalul subiect al pozelor si filmuletelor. 
6. Daca te complaci cu ideea ca veti merge pe trasee marcate si nu se poate intampla nimic, recalibreaza-te: minim o boschetareala e inclusa in experienta. 
7. Daca ti se pare ca in prima parte a turei se merge cam incet si se sta mult la poze, nu te inseli. Dar pregateste-te sa fiti alergati de noapte si Radu sa ia in considerare varianta de a iesi castigator. 
8. Daca te bucuri ca a trecut deja 90% din tura/ concurs si nu s-a intamplat nimic neprevazut, nu lasa garda jos. Mai mult ca sigur, loveste aventura in ultimile 10%.
9. Daca de-a lungul turei ai sentimente amestecate legate de capacitatea lui Radu de orientare, nu te inseli. Uneori ii iese magistral, alteori veti ajunge sa scoateti toate hainele din rucsac ca sa improvizati o franghie cu care sa coborati rucsacii peste cine stie ce prag. 
10. Desi in timpul concursului se va vaita ca e obosit, are febra musculara etc, a doua zi, dupa tura/ concurs el o sa iasa cu bicicleta. Cand revine de la tura o sa intrebe implicit daca e ceva de mancare. Alternativ, dupa tura, Radu se va apuca sa aleaga poze, iar tu vei desface bagaje, face de mancare, pentru ca indubitabil tu stii rostul lucrurilor si te pricepi mai bine la organizare.

Totusi, indubitabil, turele cu Radu au si parti bune:

1. Vei ajunge mai mult ca sigur prin locuri pe unde rar calca picior de om. Aspect care in vremea asta de pendemie, nu e deloc de neglijat. 
2. Mai mult ca sigur vei prinde cele mai faine momente ale zilei (respectiv apusul si rasaritul), uneori chiar in aceeasi zi. 
3. O sa capeti niste poze faine
4. O sa iti descoperi noi limite. 
5. Radu e un om calm si rabdator. Nu se enerveaza, daca ai o problema ti-o rezolva, te lasa sa bodoganesti si sa boscorodesti in legea ta. 
6. Gateste bine la primus, cu el ai sanse mari sa mananci o mancare decenta facuta la primus.
7. Si cu el cam bei cafea dimineata oriunde te-ar prinde dimineata asta.

Revenind la concursul nostru, ostilitatile au fost urmatoarele.
In traseu se putea pleca incepand cu ora 8 si trebuia sa te reintorci pana cel tarziu la ora 12 noaptea, altfel erai descalificat. In realitate nu a plecat nimeni ca 8, ca ploua. Abia dupa 8.30 s-au produs primele mobilizari. Planul ni-l facem repede: mergem spre traversarea Crai-Fagaras, din Rudarita intram in Tagla/ Ciuma si revenim pe ocolite in tabara de baza. Zmei ne simteam, nu alta, mai ales cu cofeina zburdand fericita prin sange…

Cum mie nu imi parea ca planul asta se potriveste cu reintoarcerea la masina pentru alimentare, mai verific o data, primesc un nou ETA (ne intoarcem la masina pe la ora 22), asa ca indes cam toata mancarea pe care o avem in rucsac. 14 ore e mult timp.Traversarea Crai-Fagaras incepea la Umerii Pietrei Craiului si se termina sub Varful Lerescu, formand un circuit compus din 5 puncte principale (Umeri, Curmatura Foii, Vf Tamasul Mare, la nord de Piscul Rachtei si sub Varful Lerescu) care valora 75 p. La el se mai adauga cateva puncte extra pe care le puteai lua de pe traseu. Si pana la Umeri am tot colectionat punctele care ne erau in drum, desi uneori asta a insemnat mici deviatii stanga dreapta (de exemplu spre La Zaplaz). Pentru o zi de sambata, putina lume pe poteci, oamenii au fost, cel mai probabil, descurajati de ploaie. In rest, plin de corturi pe la Plaiul Foii. Orice pensiune cu putin teren si-a amenajat un camping , sau cel putin asa se simte si se vede de pe marginea drumului.

Sectiunea Umerii Pietrei Craiului- Saua Tamasului ne e cunoscuta din ture anterioare, dar si pe aici a crescut iarba mare si pana in Curmatura Foii, poteca nu se scurge cu usurinta. Din Curmatura Foii, ne-am lasat mereu pe BA, spre Stana de Tamas, asa ca banda rosie ce continua pe culme este o noutate pentru noi. Descoperim insa un traseu fain cu sectiuni de padure intercalate cu zone mai deschise, cu tone de afine si zmeura, ambele cu exemplare impecabile, cu fructe mari si zemoase. Marcajul a fost refacut si el recent, poteca e curata pentru trekking, asa ca ne facem deja planuri sa revenim in zona pentru o plimbare tihnita pe traseul Plaiul Foii-> sub varful Tamas (BG)- Saua Tamasului- Plaiul Foii. Faptul ca nu merge multa lume pe aici, ca ai garantat un festin cu fructe de padure si ca mergi mereu cu abruptul vestic al Craiului sunt ingrediente sigure pentru o tura faina.
De pe Tamasul Mare incepe insa terra incognita.

Si peisajul se schimba radical. Din ce in ce mai putina padure, din ce in ce mai multa iarba mare si uda. Poteca e mai putin batuta pe aici, marcajele mai rare, distantele intre puncte mai mari. Ne incapatanam totusi sa facem tot circuitul Scooby Doo daca tot am ajuns pana aici si inainte de a ajunge sub Varful Lerescu avem parte de un cocktail format din pierdut traseu, sarit niste gard de sarma ghimpata, inotat prin zmeuris etc. Multe stane vechi si parasite pe aici, semn clar al accesului lung si anevoios. Inainte de a cobori la Rudarita ne intalnim cu Cezar si mergem cu ei o perioada. Ora 18 se apropie cu pasi mari si asteptam cu totii sa se afiseze in aplicatie punctul mut care daca va fi atins de o echipa, va duce la depunctarea celorlalte echipe. Stim ca el va incepe cu litera C si optiunile cele mai vehiculate sunt Curmatura si Ciuma. In joc mai intra si Cheile Pisicii, Camp, Craita etc. Daca e Curmatura nici nu ne batem capul cu el, ca nu avem cum sa ajungem si sa ne si intoarcem pana la ora 12. Dar castigatorul a fost Ciuma.

Trebuia cumva sa ne fi gandit si sa fi anticipat asta, caci ce punct incepe cu C, nu are niciun circuit care sa treaca pe acolo, e suficient de departe de Plaiul Foii ca sa fie provocator sa ajungi la el si sa te intorci fara sa alergi si in plus se potriveste pe modelul “nu iti da puncte, dar ia puncte de la alte echipe”? Pe hartie pare fezabil sa ajungem din Rudarita pana pe Ciuma si apoi in tabara de baza in 6 ore. Cel putin pentru baieti care incep sa calculeze distante, diferente de nivel etc. Mie imi este destul de clar ca nu e fezabil. Sunt probabil cam 15 km pana acolo si 1000 m diferenta de nivel. Plus coborarea in Plai care nu e nici ea scurta. Toate astea adaugate la cele 10 ore de cand suntem in miscare. Dar nu ai cu cine sa te intelegi. Echipa lui Cezar alege varianta mai lunga, pentru a mai strange niste puncte. Noi alegem varianta scurta care ar urma sa ne sara Culmea Porcilor (culmea paralela cu drumul de Rudarita), sa ne coboare apoi in valea de pe Barsa lui Bucur de unde sa atacam Ciuma. Nu ne iese caci drumul de taf prins pe Culmea Porcilor cere ceva efort, culmea insasi e lunga si ajungem la inceputul coborarii spre Barsa lui Bucur cu ultima geana de lumina, cat sa nu aprindem frontala prin padurea deasa. Ar urma sa coboram 400 m diferenta de nivel si sa urcam 600 pana pe Ciuma, la frontala.

2ore daca ne miscam bine si nimerim combinatia optima de poteci. Apoi, eu una, nu vad cum am putea sa coboram pana in Plai in doua ore, dar ma rog, incepem sa coboram si ma pregatesc psihologic pentru a marsalui pe forestierul de pe Barsa lui Bucur si apoi pe asfalt. Pana la urma, insa, compileaza si Radu ca nu ies calculele, renuntam la Ciuma si ne omoram picioarele pe culmea lunga ce continua spre Poiana lui Maican. Ce e drept, voiam de multa vreme sa exploram poiana respectiva, sperand ca ea are ceva deschidere spre Crai, dar ne lamurim, chiar si asa, pe noapte ca nu are potentialul dorit. Deja ne gandim cum sa coboram in Plaiul Foii si prima optiune e o poteca in serpentine ce apare clar pe Muntii Nostri si doar acolo. In teren nu gasim nimic in afara de un lynx.

Radu e insa convins ca de indata ce mai coboram putin o sa apara ceva. Si inevitabil am ajuns pe niste versanti abrupti, plini de frunze, cazaturi, fara urma de poteca, fara apa si cu timpul scurgandu-se in defavoarea noastra. Sugerez sa ne reintoarcem la poteca mare de pe muchie, dar nu primesc credit, asa ca ne continuam coborarea in formatia Radu topaind ca un caproi ce este, eu bodoganding mult in spatele lui. Ii speriem bine pe toti petrecaretii de la Plaiul Foii care urmaresc 2 frontale bezmetice prin padure si ajungem in final in pajistea de langa rau. Radu cauta sa ma imbuneze subliniind ca datorita abilitatilor lui de navigatie nici macar nu a fost nevoie sa ne descaltam ca sa traversam raul…E cam 22.50 cand ajugem in tabara si daca am fi nehaliti am mai putea lua un punct de pe drumul spre refugiul Diana, dar cui ii mai trebuie?

45 de kilometri, 2600 m diferenta de nivel si o incheiere balauroasa mi-au ajuns cu varf si indesat in ziua asta care in mod normal trebuia sa fie zi de stat cu picioarele in sus. De altfel, asta e singurul lucru pe care doresc sa il fac si il duc rapid la indeplinire, de cum ma vad ajunsa la masina, schimbata in haine curate,uscate si mancata. Ma simt mult mai praf fata de cum m-am simtit cand am fost cu Claudia in 2011 la 7500, proba Hobby , semn clar ca picioarele, genunchii si talpile nu au devenit mai bune invartind pedala. Si ca o scurta sugestie pentru CPNT, la anul ar fi interesant sa permiteti folosirea oricarui mijloc de deplasare care sa fie human power only. Ar introduce si mai multa varietate in concurs.

Semnat echipa “Unde-i bicicleta”.

Text: Mihaela

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/3919569477