Peste cartea din titlu am dat complet din intamplare in timp ce ma invarteam printre rafturile bibliotecii si trebuie sa recunosc ca dupa “Stepa” a lui Cehov a venit ca o continuare destul de naturala. Bine, alt scriitor, alt stil de scris dar mai mult sau mai putin acelasi localizare geografica.

Oricum ar fi autobiografia lui Shalom Aleichem imi place, si imi place felul natural in care scrie si in care descrie caractere si situatii. Mi-a placut si ce am citit pana acum si de Mark Twain, asa ca nu ar trebui sa ma surpinda pentru ca sunt destul de multe asemanari intre cum scriu amandoi. Dar pe langa partea uneori satirica, ironica si amuzanta Shalom Aleichem surpinde de multe ori si un substrat mai profund al existentei umane, lucru pe care la Twain l-am simtit mai rar.

Oricum ar fi, trebuie sa mai ridic de la biblioteca si si Tevi Laptarul si povestile asociate, sunt convins ca o sa-mi placa la fel de mult. Oricum ar fi cartea e o imersiune intr-o lume care nu mai exista si poate din cauza asta e si atat de fascinanta. Ajungi sa intelegi mai multe despre viata evreilor in targurile din estule europei, cu toate stereotipurile auto-asociate de un scriitor evreu si cu o oglinda un pic diferita de a vedea lumea si viata decat cea a crestinismului cu care suntem obisnuiti. E o lume care nu mai exista nu doar din trecerea timpului cat mai degraba din cauza pogromurilor, a emigrarii si a holocaustului, continuitatea pur si simplu s-a rupt.

Ca o paranteza, prinzand o parte din viata in Transilvania secolului trecut si un pic din comunism mi se pare intersant ca poti sa intrezaresti un pic din lucruri si din experienta personala. Lucrurile povestite se intamplau la mai putin de un secol de cand m-am nascut, si experienta bunicilor se ducea in spate destul de aproape de perioada respectiva si lumea s-a schimbat parca prea putin in cei 50 de ani de comunism ca sa conteze prea mult. Ce s-a intamplat in schimb un ultimii 25 de ani aproapo de felul in care se schimba lumea pare in schimb un tavalug pe repede inainte, asa ca poate nu ar trebui sa ne mire senzatia pe care o avem acum ca ne fuge lumea de sub picioare, poate e un raspuns natural la acest tavalug. Iar titlul mi se pare extrem de potrivit pentru o auto-biografie.

Si din categoria melodiilor pe care le am pe repeat in perioada asta: