Dupa un weekend petrecut in Barcelona si dupa ce am ramas in urma in ultimul hal cu jurnalele, am zis sa aduc din nou blogul la zi incepand cu cele mai recente ture. Dupa doua weekenduri petrecute prin orase, eu chiar simteam nevoia unei iesiri prin locuri mai salbatice.
Si cum unul din cele mai salbatice locuri aproape de Berlin e Elvetia Saxona, iata-ne sambata dimineata in drum spre Dresda impreuna cu Monica si cu Stefan, cu speranta de a prinde un ultim weekend de toamna. Si vremea chiar se anunta anormal de calda pentru perioada aceasta, astfel incat vrem sa combinam drumetia cu un bivuac sub cerul liber si cu alergatul.
Pentru jumatatea de zi de sambata avem in plan sa ajungem la Bastei, o fosta fortareata cocotata pe stanca ce are un pod arcuit extrem de fotogenic. Alegem o varianta care pare sa ne duca mai pe ocolite catre Bastei in speranta ca va fi mai pustie, dar din pacate gandul cu ultimul weekend de toamna cred ca l-au mai avut si o groaza de nemti, astfel incat, pe masura ce ne apropiem de Bastei, ne cufundam intr-o mare de turisti.
Tura e totusi frumoasa, desi ceva cam domoala pentru gusturile mele, astfel incat inainte de a ajunge la masina o condimentam cu o balaureala care sa compenseze potecile extrem de bine ingrijite pe care am mers de-a lungul zilei. Pe langa multimea de turisti de la Bastei erau si extrem de multi cataratori, veniti si ei sa profite de ultimul weekend cu vreme calda.
Si dupa ce au inceput sa ma manance degetele dupa dorul de stanca, si de dorul unei zile de catarat intr-o zi calda de toamna, mi-am dat seama ca ultima data cand am fost la catarat a fost acum aproape 3 luni de zile cand ne-am intors din Alpi. De atunci planificarea si pregatirea unor proiecte ce necesita ceva timp m-au facut sa tai cataratul de pe lista de activitati pentru toamna aceasta. Nu-i nimic n-au intrat zilele in sac, vor fi si alti ani si alte toamne.
Ajungem la masina odata cu apusul timpuriu, si dupa o scurta stramutare in apropierea Pietrei Iernii incepem sa ne pregatim pentru urcusul de 30 de minute catre locul de bivuac. Si de data aceasta, la fel ca si in primavara, vrem sa dormim in unul din cele mai frumoase locuri de boofen din Elvetia Saxona, un cort de piatra pe o platforma suspendata. Partea cea mai interesanta e ca trebuie sa te si cateri putin inainte pentru a ajunge la platforma, astfel incat locul are o tenta usor exclusivista.
Ajungem la el pe intuneric, si dupa un scurt exercitiu de catarat la frontala si dupa tragerea rucsacilor iata-ne la locul de bivuac de pe Winterstein. Ce e foarte interesant e ca desi in jurul stancii vantul vuia destul de puternic, partea pe care era locul de bivuac era destul de ferita, astfel incat am avut parte de o noapte linistita si calduroasa. Mai complicat in schimb cu teama de ganganii cu care aparent Mihaela si Stefan au o reala problema.
A lipsit in schimb de data aceasta cerul plin de stele si rasaritul spectaculos pe care l-am prins ultimele doua dati cand am fost aici. Ramane totusi frumusetea dormitului in mijlocul naturii, sub cerul liber, o experienta care a inceput sa-mi placa din ce in ce mai mult de cand am ajuns in Germania si prin Elvetia Saxona.
Pentru ziua de duminica avem in plan o alergare ceva cam lunga pentru lipsa noastra de antrenament, in partea estica din Elvetia Saxona. Si desi prognozele anuntau ploaie de la jumatatea zilei, aceasta a intarziat sa apara pana la urma. Greseala pe care am facut-o in schimb a fost ca am pleca mult prea gros imbracati pentru cat de cald era afara si cu mult prea putina apa dupa noi, astfel incat dupa primii 14 kilometri am inceput sa suferim destul de serios de sete.
Cu toate acestea tura a fost foarte frumoasa, cu o lumina perfecta de toamna, cu ploi de frunze si un soare bland care te lasa sa faci pauze in toate locurile frumoase pe care le intalneai. Iar locurile au fost mult mai salbatice si mai putin populate de turisti in comparatie cu Bastei. Punctul terminus a fost granita cu Cehia, la un fost punct de graniceri cu un pod peste un mic rau uitat de lume.
A fost genial si momentul in care am dat de prima cabana dupa 10 kilometri de rabdat de sete, pentru a descoperi ca avem la noi doar 4 euro si un card cu care nu se poate plati. Astfel incat dupa o sticla de apa primita pe ochi frumosi, am primit si super oferta unei sticle de cola de 1 litru la 3 euro, pe care nu am refuzat-o. Si cu ocazia asta am descoperit si gustul unei Cola revolutionare, Caribba Cola, care semana izbitor cu gustul sucurilor la TEC de dupa revolutie. Oricum a mers la fix si ne-a propulsat pe ultimii kilometri ai alergarii de 24 de kilometri.
Leave a Reply