Alt weekend prelungit, alta destinatie: Frankenjura, de fapt partea ei nordica, pe care nemtii o numesc Fränkische Schweiz (Elvetia franceza), desi pe la 1820 i s-a zis “Die kleine Schweiz” (Mica Elvetie). Oare cei care au folosit prima data termenul asta, or fi ajuns cu adevarat in Elvetia? Au vazut ei munti, varfuri inzapezite, lacuri, vacute Milka? Daca da, inseamna ca tare bogata imaginatie trebuie sa fi avutde au ajuns sa compare niste dealuri impadurite ce ascund cateva stanci calcaroase, cu munti adevarati! Noroc ca noi stiam bine cum merge treaba si plecasem acolo strict pentru ceva catarare. Ne imaginam ca vom izbucni in catarare si vom urca traseu dupa traseu, pana ce nu va mai ramane nicio faleza necercetata.

Scena 2: Mi-e dor de muntii de acasa

Ajungem deci in camping, lasam masina, punem cortul, facem rucsacul si pe la miezul zilei pornim spre faleze.

Scena 3: Padurile-s frumoase.

Ne-am plimba toata ziua prin padure…Cu copaci inalti, potrivit de deasa sau de rara, verde din cap pana in picioare, cu poteci moi de frunze uscate, iesind cand si cand pe la marginea satului ce nu aduna mai mult de 50 de case, ori pe la margine de pasuni, cu privelisti spre livezile inca inflorite. E o zi placuta de inceput de vara, cand inima se mai si opreste din goana, poposind indelung la o bancuta, ori ascultand zumzaitul insectelor prin iarba mare. Si cand te umplii de prea mult soare, inapoi la padurea ce tine umbra si racoare. Asa ca imaginand superbe ture de bicicleta prin zona, plimbam dupa noi echipamentul, cine stie poate in plimbarea noastra fara cap si fara coada, ne rasare in fata si o stanca cu trasee usurele, unde sa nu fie buluc de oameni.

Scena 4: Cataram si noi ceva astazi?

Tot insistand pe subiectul padure, pajisti, livezi ajungem la stanca mult-dorita. Gasim trasee (chiar si trasee pe puterile noastre) si stam cam 3-4 ore in zona, nederanjati de nimeni. Ce e drept, stanca e mai prafoasa si mai murdara, dar in egala masura e si mult mai aderenta, fara prize lustruite de sute si sute de perechi de maini si de picioare. Locul? Vi-l spunem, ca doar nemtii nu citesc jurnale in romana: Kleiner Wasserstein. Revenim la cort tot prin padure, si ne cataram pe un pietroi pentru a vedea cum apune soarele dupa perdeaua deasa de copaci.

Scena 5: Cine se scoala de dimineata, catara cu spor!

Duminica dimineata ora 5.30. Suna alarma de la ceas. Ne trezim amandoi, si pas-pas, pe la 6, plecam din camping. E singurul subterfugiu la care ne-am gandit pentru a putea ajunge sa cataram in liniste. Revenim la falezele ce ieri erau aglomerate pana peste masura si pe care astazi nu le impartim decat cu un catarator solitar ce cauta sa deschida o ruta. Ne salutam complice si ne apucam fiecare de treaba noastra. Si, precum la birou, cand e liniste, chiar facem treaba. Cataram trasee mai frumoase, sau mai putin frumoase, cu miscari interesante, sau aparent plictisitoare, cu hornuri, diedre, fisuri, surplombe, trasee de fata, ce sa mai, avem spor!

Scena 6: Invazia

Ora 10.30, incepe sa se reverse puhoiul. Din toate partile, de jos, din laterala, de pe toate potecile ce ajung la stanca, incep si sosesc grupuri, grupuri. Toti tabara pe mine sa ma intrebe ce ruta e asta, ce grad are si in curand ajunge sa fie aceeasi harmalaie de nedescris cu care facusem cunostinta ieri. Este uneori atat de mare galagia la baza traseelor incat nu il aud pe Radu din top, ce manevre de coarda imi cere sa fac. Decidem sa plecam, insa inainte sa strangem calabalacul mai gasim in mod surprinzator un traseu de 5+ inca liber. Cand ajung in top, gasesc inca 3 persoane si se punea problema sa mai vina inca cineva:

Pe o stanca-n Franken Jura

si pentru ca in unica ancora din top mai era loc de inca o carabiniera, se punea problema sa mai cheme un elefant :).

Asa ca eu ma grabesc sa trec coarda prin ancora si sa ma retrag in rapel. Pe jumate ingroziti, pe jumate multumiti de ce am facut, cu degetele ramase cam fara piele si cu picioarele umflate de la espadrilele cele confortabile, ne retragem la corturi.

Scena 7: Cum am vazut 2 opere in 3 ore

In tinuta de opera (ma jur ca erau cele mai bune haine
pe care le aveam la mine in bagaj)

Cum pentru duminica seara si luni dimineata se anuntau ploi, strangem calabalacul si mergem in Bayreuth. Aici la opera construita la cerintele lui Wagner special pentru spectacolele sale era ziua portilor deschise, asa ca aruncam si noi o privire inauntru, pe scena, sub scena etc dar nu suntem impresionati.

Asa ca ne grabim spre cealalta opera din Bayreuth (da, da, orasul asta de care nu ati auzit pana acum are 2 opere), construita intre 1744 si 1748, in stil baroc, pentru persoane de vita nobila. Ce e deosebit la ea? Pai este unul din putinele teatre ce au supravietuit trecerii timpului. 250 de ani nu sunt de ici de colo. Markgräfliches Opernhaus, caci asa se numeste, este cea mai recenta locatie din Germania inclusa in patrimoniul Unesco (in 2012). Vazand niste fotografii din interior, am zis ca e un “must see” si nu stiu cum am citit noi pe diagonala pe site, caci am aflat ca opera s-ar redeschide pentru vizitare din 17 mai. Uite, ce noroc pe capul nostru-ne gandeam noi. Asa ca pe 17 mai ne infiintam la opera (doar ca la opera nepotrivita-la Festspielhaus-de unde erau sa stiu ca sunt 2 opere in acelasi oras), iar in 18 mai, corectam greseala si vrem sa le bifam pe amandoua.

Pana la urma am plecat cu coada intre picioare si goniti de furtuna, caci lucrarile de reconstructie la Markgräfliches Opernhaus vor dura pana prin 2017 si daca domnul de la intrare va momeste sa luati bilete la o expozitie despre restaurarea operei ce s-ar vrea interesanta, sa nu il credeti, caci e doar un bun vanzator!

Scena 8: Inapoi in Berlin

Ploua, ploua, ploua, vreme, nu de betie, ci de vara. Ploua torential si prognoza totalizeaza cam 30 l/mp de precipitatii pana maine dimineata, asa ca plecam spre casa cu gandul la o tura de bicicleta “prin jurul stanii” cum zice Em pentru lunea, ce era libera in Germania. Doar ca tura de bicicleta s-a redus la o plimbare de 10 km, tarziu, pe dupa-amiaza, asta dupa ce toata dimineata am petrecut-o in pat, dormitand, uitandu-ne la un film, intr-un cuvant pierzand vremea. Si stiti ce? Mai grav e ca nu ne simteam vinovati pentru asta!

You only have one life and if you’re not doing what you love, what’s the point? Hilary Swank

Topouri:Kletterführer Frankenjura Band 2-Sebastian Schwertner

Trasee care ne-au placut:

Toate traseele sunt echipate cu ancore chimice, insa asigurarile nu sunt intotdeauna suficiente si este recomandat sa mai aveti cu voi si cateva asigurari mobile.

In albmul din Picassa gasiti si cele 3 topouri aferente zonelor in care ne-am catarat.

Foto: Radu