La rascruce.

Dupa plecarea intarziata din Dushanbe ajung dupa 20 de kilometri de pedalat in Vathan, orasul in care se despart cele doua variante de a ajunge in Khorog, singurul oras mai mare din partea de est a Tadjikistanului. Teoretic “autostrada” Pamir merge prin nord, dar e inchisa iarna, caci e un pas de 3200 de metri de trecut ce nu e deszapezit. Varianta prin sud merge mai multa vreme pe granta afgana dar e cu 150 de kilometri mai lunga si are o multime de alte pasuri intermediare de trecut.

Din cate stiu de la Veronique varianta din nord e mai frumoasa, caci tot traficul merge prin sud, in schimb cand ajung in Vathan si cand primul politist de care dau imi spune sa o iau prin sud, incep sa am dubii daca drumul e deschis sau nu. Asa ca incep sa o iau prin sondaj si sa intreb oamenii daca drumul prin nord e ok si daca e deschis. Problema e ca dupa 6 persoane intrebate tot ce am inteles e ca prin nord sunt cam 60 de kilometri in care drumul e fara asfalt si e foarte rupt si ca s-ar putea sa fie zapada.

Pana la urma oamenii chiar nu au de unde sa stie cum sta treaba 200 de kilometri mai in sus pe vale, e ca si cum ai intreba pe cineva din Baragan daca e deschis Transfagarasanul, dar chestia asta nu ma ajuta cu nimic sa iau o hotarare. In Tadjikistan, nu in toti muntii ninge la fel de mult, si spre exemplu in Pamir la 4000 de metri zapada poate sa lipseasca cu desavarsire chiar si in mijlocul iernii. In schimb in muntii vestici ninge mult mai mult, caci precipitatiile se opresc aici. Acum daca pasul pe care il trec e suficient de la est si suficient de ferit nu am de unde sa stiu.

In minte incep deja sa mi se invarta scenarii aventuroase de carat bicicleta in spate pe pante cu metri de zapada, si chiar daca nu sunt foarte multi kilometri in locul in care se trece pasul, daca ai si bicicleta dupa tine poate sa dureze extrem de mult. In cazul cel mai fericit ar fi de impins la ea la deal pe un drum rupt pe undeva prin mijlocul pustietatii. Pana la urma o sun pe Veronica pentru a o intreba daca francezul care e cu o saptamana inaintea mea a luat-o prin nord. N-am noroc, a luat-o prin sud si a facut 8 zile pana in Khorog, dar din descrierea Veronicai sunt aproape convins sa o iau prin nord. Drum spectaculos, peisaje geniale, fara trafic, doar de ar fi drumul deschis sau cat de cat. Macar daca e aventura, sa fie aventura pana la capat. Apropo de aventura nu stiu daca Veronica a fost persoana cea mai potrivita pentru a pune intrebarea dupa ce a fost cu bicicleta 4 luni cu un copil de 5 ani prin America de Sud. Iar vara asta planuieste Pamir-ul cu Gabriel care are acum 8 ani.

Singura problema e ca daca trebuie sa ma intorc o sa fie 200 de kilometri de pedalat pana la intersectia in care ma gasesc acum, dar cu hotararea luata si cu aceleasi scenarii apocaliptice in minte pedalez cu spor la deal, printr-un peisaj ce pare rupt din Elvetia. Varfurile inzapezite se suprapun peste verdele crud al satelor din vai, si totul e umplut de mirosul teilor infloriti. E ca un mijloc de iunie in Romania, doar cu un peisaj la o alta scara.

Ziua scurta se incheie cu un loc de cort fain deasupra vaii largi, iar atunci cand ma apuc sa gatesc pastele imi dau seama ca sosul pe care l-am luat e prea iute pentru gusturile mele. Mi s-a intamplat de mai multe ori pana acum, caci de pe eticheta oricum nu intelegi prea mare lucru, iar ardeii sunt de obicei intr-un colt al etichetei. Asta e, o sa dau borcanul de pomana maine si dreg situatia cu o conserva de peste. Mi se pare extrem de buna combinatia de paste cu peste, caci ai la un loc un pachet cu ceva cabohidrati si cu proteine.

In schimb sunt foarte curios cum o sa fie de trecut pasul…

De la scoala.

Lasand Dushanbe-ul in spate.

Presedintele, aratand fermecator intre maci.

Inaintand inapoi catre primavara, salcami in floare.

Locul de cort de la apus.

Inserare.

Vanturat.