Dimineata asta e ultima dimineata petrecuta in Uzbekistan, nu si ultima dimineata petrecuta in desert caci in partea cealalta a granitei se intinde acelasi desert ca si pana acum. Dar pana una alta, dupa ziua de 160 de kilometri de ieri, azi nu pot sa zic ca am foarte mare chef de pedalat mai ales ca stiu ca o sa pierd cateva ore cu granita, iar drumul de dupa granita stiu ca e extrem de rupt pe aproape 80 de kilometri.

Cu putin inainte de granita, cand opresc sa cumpar apa cu ultimii bani uzbeci ramasi pe fundul borsetei, sunt invitat de Ravshan la ceai si la micul- dejun. Rashvan si sotia lui au un fel de homestay unde calatorii se opresc peste noapte inainte sau dupa granita in functie de directia in care au apucat drumul Rusiei. Apa e adusa din Qarakalpak, cel mai apropiat satuc, iar o cisterna de 3 tone costa 40 de dolari si ajunge cam o luna. In zona aceasta a Uzbekistanului oamenii nu mai sunt uzbeci ci qarakalpaci iar diferenta de limba si de etnie fata de uzbeci e destul de mare din cate am inteles, chiar daca pentru ochii mei neavizati, diferentele in fizionomie par extrem de mici.

Dar cu apa in traista vine si momentul granitei si cu gandul la intrarea in Uzbekistan ma pregatesc, schimb cardul din aparat cu unul gol, camuflez toate medicamentele si ma inarmez cu multa rabdare. Dar pana la urma aparent nu toate granitele sunt la fel si dupa un scurt formular completat mi se face semn sa trec mai departe, fara nici un fel de desfacut de bagaje, fara sa ne uitam impreuna peste toate pozele de pe aparat si fara sa fie nevoie pana la urma de rabdare. Nu prea-mi vine sa cred, si mai mai ca m-as duce de bunavoie sa-i arat vamesului niste poze, dar mai bine nu :). Asa ca plec increzator spre granita kazakha, inainte ca acesta sa se razgandeasca.

La granita kazakha lucrurile merg putin mai greu si astept impreuna cu tiristii vreme de o jumatate de ora din motive neelucidate. Oamenii in schimb sunt super de treaba si ma aleg cu o ultima paine uzbeka si cu un pepene care s-a dovedita sa fie super bun, o ultima experienta faina dintr-o tara in care lucrurile nu au inceput foarte bine. Pana la urma mi se face si mie semn sa trec mai departe, inca un formular si inca o granita la care mi se face semn sa trec mai departe si iata-ma in ultimul stan de pe drumul de intoarcere, Kazakhstan.

Cum trec de granita in schimb asfaltul dispare si drumul se transforma in ceea ce poate fi numit unul din cele mai proaste drumuri pe care le-am intalnit pana acum. E plin de praf, de trafic, de pamant intarit care iti da impresia ca odata a fost asfalt pe aici, de pietris care acopera sporadic doar marginile drumului. Viteza de inaintare scade drastic, bicicleta si bagajele se zdruncina din toate incheieturile, fiecare camion ma umple de praf si e suficient de cald incat oprirea nu e o varianta.

Pana la urma seara ma prinde pe una din variantele drumului, cu inca un apus spectaculos si la 25 de kilometri de Beyneu, primul orasel din Kazakhstan.

Date:

Distanta: 75km.
Diferenta de nivel: +50 / -50.
Obiective: 3.
Moral: 8.

There be camels, and there be no asphalt.

In cautarea unei variante a drumului.

Locul de cort din seara asta.

Calea ferata catre infinit.