Dupa putinii kilometri din seara de dinainte dimineata sper ca astazi sa mearga ceva mai bine caci doar de data asta e am o zi completa de pedalat in fata. Practic de aici drumul paraseste satele de la poalele muntelui si urca intr-un ultim pas al calatoriei, de 3800 de metri, inainte de a cobora spre spre valea raului Sary Jaz, primul rau intalnit care se scurge spre China.

Din nou nu reusesc sa ma trezesc prea devreme, oricum numarul orelor de lumina e mai mare decat numarul orelor pe care pe care vreau sa le pedalez. Iar locul de cort e si ideal pentru o dimineata prelungita, in iarba grasa dintr-un crang de copaci nu foarte aproape de drum.

Dupa ce reusesc in cele din urma sa strang si ma urc pe bicicleta principala grija e daca am suficienta mancare pentru urmatoarele zile caci sunt aproape convins ca nu mai e nici un magazin de acum incolo. Dilema e in schimb rezolvata de faptul ca nu gasesc nici un magazin deschis in ultimele doua sate si nici nu am chef sa alerg dupa cheie. Poate totusi o sa mai fie ceva in Engilcheck, ultimul sat fantoma iniante de a incepe urcusul spre Base Camp. Oricum una peste alta am in total mult mai multe kilograme dupa mine decat de obicei iar daca nu gasesc nimic pe drum mancarea ar trebui sa-mi ajunga pentru 9-10 zile.

Dupa ce se termina satele incepe si urcusul iar traficul dispare complet. Ma intalnesc doar cu pusti pe caluti sau pe magarusi care sunt in vacanta si cu diferite treburi pe pajistile de dinainte de munti. Cu doi dintre ei ma si intrec in joaca caci mergem in aceasi directie, asta pana cand fac prima pana pe fata din toata calatoria. Toate penele pe care le-am facut pana acum (si care au devenit din ce in ce mai dese in ultima perioada, semn ca ar trebui sa schimb cauciucurile) au fost pe spate, asa ca desi am facut pana ma bucur intr-un fel ca totusi e mult mai simplu de rezolvat.

Cat timp rezolv pana la prind si pustii pe magarus din urma si impart cu ei o ciocolata, dupa care pornim din nou impreuna la deal pana cand ajung si ei in micul catun pe care il numesc casa. In schimb astazi chiar e ceva de urcat, caci desi am plecat de la 2000 de metri sunt 1800 de metri pana in pas iar kilogramele in plus de pe bicicleta nu ajuta deloc. Iar in timp ce urc tot stau sa ma gandesc la toti cicloturistii care cara multe lucruri dupa el si ma gandesc ca asa trebuie sa se simta la fiecare urcare.

De data asta in schimb dupa o urcare abrupta de 800 de metri ajung pe o vale larga si extrem de verde, cu munti inzapeziti in fundal. Locul pare rupt din Alpi, la pachet cu tot cu vacute, in plus sunt doar iurtele imprastiate de-a lungul vaii.

La una din iurte sunt si invitat la kimiz si la ceai si ma opresc pret de aproape de o ora, incercand sa aflu cat mai multe de la ei folosind putinele cuvinte in rusa pe care le stiu. Familia e tanara si o pustioaca de cativa ani cu parul valvoi se invarte de colo colo, unul din cei doi copii a familiei. Au urcat de cateva saptamani la locul de petrecut vara cu animalele, si vor cobora abia in septembrie. Iurta e deja la 3000 de metri si vazand cat de verde e totul in jur e usor de inteles de ce se merita sa urci pana aici cu animalele. Cu ocazia asta imi dau seama ca transhumanta exista peste tot pe unde exista si munti suficient de verzi in timpul verii.

Dupa ora petrecuta in iurta vine si timpul sa ma urc pe bicicleta si sa gasesc un loc de cort. Nu am sa trec pasul astazi dar locul pe care il gasesc la 3200 de metri e perfect, cu o iarba grasa cum nu am mai vazut de foarte multa vreme, numai buna pe de a umbla descult prin ea pana cand dispare soarele. In schimb dupa se face destul de frig asa ca e timpul pentru o masa rapida urmata de somn de voie.

Locul de cort din dimineata asta.

Mijloace alternative de transport, dupa un galop cot la cot.

Don Quixote si Sancho Panza.

Spre Tien Shan!

Simboluri.

Frati.

Din nou bornele deja consacrate ce le-am intalnit prin toate stan-urile.

Alpin.

Milka.

Invitatie la kimiz.

Sot si sotie.

Iarba proaspata.

Locul de cort din seara asta.

La inaltime.