Un prim weekend la Costila pe anul asta, un pic cam friguros pentru gusturile mele dar totusi un weekend foarte frumos cu doua trasee interesante. Am plecat din Bucuresti de vineri seara, impreuna cu Victor, Catalin si Catalin (catalin al nostru si catalin vrabie), si am ajuns la fix in Busteni pentru a privi cum un zid masiv de nori se revarsa dinspre Brasov spre sud, cuprinzand totul in calea lui. In curand incepe sa ploua in rafale si ne-a inghesuit inapoi in masini asteptand sfarsitul ploii. Din fericire s-a oprit intr-o jumatate de ora astfel incat la 10:30 marsaluiam deja fericiti spre refugiu, extrem de incantati de padurea si de iarba uda care avea sa ne inmoaie putin pana la refugiu. Tot la urcare ne intalnim cu Catalin si cu Silvia, care pleaca cu putin in urma noastra.

Dupa ce ajungem la refugiu la refugiu reincepe o ploaie deasa undeva intre burnita si ploaie care ne cam ineaca moralul si asa scazut, astfel incat in locul planurilor marete pentru ziua de sambata ne culcam cu gandul sa ne trezim cat mai de dimineata pentru a vedea cat de uscata e stanca.

Echipa catalinilor venise cu ganduri pentru directa, victor la fel, desi pe mine nu pot sa zic ca ma incanta chiar asa de mult gandul, poate si pentru ca as fi preferat sa fi mers cu cineva cap/schimbat pentru a mai imparti din efort, dar pana la urma in conditii ok ar fi trebuit sa mearga macar albastra mosului cap integral, pana la urma stiam deja traseul iar ziua era lunga.

Ne trezim de dimineata pe un soare puternic, cu stanca destul de uda dar in curs de uscare dar cu toate fisurile plangand pe langa noi, astfel incat catalin si catalin se hotarasc sa incerce Innominata sambata. Noi suntem cam in dubiu, imi dau seama ca victor ar fi vrut destul de mult macar albastra mosului astfel incat plecam in directia circurilor in ideea de a vedea acolo cat de uda e situatia. Cand ajungem la bolovan treaba se arata destul de uda, dar peretele era in soare astfel incat plecam in tandem pe primele 3 lungimi in speranta ca se va ma usca pana ajungem acolo.

In momentul in care intrezarim pentru prima data circul I.

Victor pe poteca spre circuri.

Valea Alba si pintenul Vaii Albe.

Aproape de bolovan.

Gata de plecare.

Partea foarte nasoala e ca din cauza ploilor masive/furtunilor ce urmeaza dupa “La Ruine” e incredibil de namoloasa. Mergi metri buni pe namol care curge la vale, ba chiar pe alocuri sapam cu bocanci urme in namol pentru a dobandi ceva incredere. Oricum a fost neplacut, si chiar e incredibil cu dintr-o lungime de iarba si ceva stanca cum era asta-toamna acum s-a transformat in cea mai namoloasa chestie pe care am vazut-o pana acum. De asemenea primele doua lungimi usurele si hornul de la inceput erau si complet ude si erau si asezate la umbra astfel incat am iesit complet congelat din horn.

In fine, ajungem in cele din urma sub marea traversare, loc din care plec din nou pe lungimea intinsa ce merge pana la capatul marii traversari. Aici suntem ajunsi din urma de Mihai Sima si de Catalin, care aveau sa mearga pe Diedrul Pupezei (inflatie mare de catalini in costila weekend-ul asta). Marea traversare merge ok, desi au fost cateva portiuni mai friabile si mai prafuite decat de obicei dar a mers ok pana la urma, in schimb victor a avut un mic moment de ezitare, si tinand cont ca ritmul de mers nu era chiar cel dorit ne hotaram sa o dam cotita prin Lespezi. (multumiri despre sfaturi lui mihai sima cu ocazia asta, chiar habar n-aveam de unde incepe traseul sau cum serpuieste ulterior).

La sfarsitul Marii traversarii, pe care a trebuit sa o refac si descendent dupa asta.

Busteniul in soare.

Ma vad astfel nevoit sa refac marea traversare, initial intr-un rapel dirijat urmat de o tentativa de balustrada cu un prusic, astfel incat dupa ceva chinuieli, la 12:30 plecam in sfarsit in traseu. Intre timp vremea se burzuluise urat de tot si alternau momente de ninsoare slaba, cu momente de ceata si cu scurte momente de senin. Oricum a fost foarte frig, cred ca undeva intre 5 si 10 grade maxim, noroc ca nu a batut vantul caci altfel am fi dat urat de tot in batait. Chiar si asa in regrupari cand il asteptam pe victor nu era prea calduroasa treaba.

Una peste alta foarte fain Lespezi, e in traseu foarte usor si frumos (ca si grad de alpinism probabil e pe undeva pe la 4B, dar in grad e inclusa si lungimea lui) , are o singura lungime mai taricica (6/6+) in rest merge o serie de hornulete chiar placute la catarat. Regruparile au fost refacute cu 2 spituri si lanturi, si sunt cam la 45-50m distanta unele de altele in general intre ele mai gasindu-se inca o regrupare veche. Traseul se orienteaza merge mereu spre dreapta si e destul de lung, noi am facut din marea traversare 5 lungimi de aproximativ 50 de metri pana sus. E nevoie de putina orientare pe a 4-a lungime cand la un moment dat dai de o bucata de coarda veche prinsa de un piton, de acolo se merge cam 4-5 metri in traverseu spre stanga si se regrupeaza intr-o grota, nu se merge pe fisura ce merge drept in sus (tot de la mihai sima citire).

Lungimea mai taricica din Lespezi

Si cam asa serpuieste traseul.

La 30 de fire.

Pe unul din traversee.

Almost there.

Albisoarele si crucea invaluita de ceata.

Si un tablou opus in exact 5 minute.

La iesirea din traseu.

Se vede deasupra cusma grea de nori de deasupra Bucegiului.

Aceasi cusma care invaluie jumatate din perete.

Traseul e frumos in acelasi timp si pentru ca e totusi un traseu in peretele vaii albe, pana la urma albastra, sperantei, diedrul pupezei sunt la o aruncatura de bat iar din punctul asta de vedere e chiar spectaculos, chiar de-abia astept sa mai merg si cu mike pe acolo.

Iesim din traseu pe la 17:00 , si vazand cat de incet a mers victor sunt foarte multumit ca nu am intrat in albastra mosului, in ritmul de mers ne-ar fi prins noaptea sigur, fie pe traseu fie la rapelurile de la retragere. Incet decurge si coborarea pe brana aeriana, astfel incat pe la 19:30 ajungem inapoi la refugiu unde mai stam la povesti pana cand se intuneca. La refugiu aflam de la echipa catalinilor ca s-au dat in cele din urma jos din innominata cu putin inainte de ultima regrupare, in momentul in care unul din ei a prins un cui care a iesit cu mana, moment psihic care a determinat si retragerea. Aflam in acelasi timp ca toata lumea a cam tremurat sambata, si facem planuri pentru ziua de duminica, dar aceste planuri duse mai mult sau mai putin bine la sfarsit intr-o alta istorisire.