Weekend-ul ce tocmai a trecut l-am petrecut cu o activitate putin neobisnuita, montarea de panouri solare la mai multe gospodarii ramase inca fara curent la inceput de secol XXI. Actiunea face parte dintr-un proiect mult mai vast prin care Iulian Angheluta, omul din spatele proiectului “Lumina pentru Romania” incearca sa aduca curentul electric in scoli si in gospodarii din colturi de tara uitate de Electrica. Mai jos nu urmeaza o istorisire in adevaratul sens al cuvantului ci mai mult cateva cuvinte despre experienta de voluntar intr-o astfel de actiune.

Cauza.

Daca pana acum actiunile din cadrul proiectului lumina pentru Romania s-au facut la scoli cred ca actiunea din weekend a fost prima in care s-au pus panouri in gospodarii individuale. Au fost 6 gospodarii in care traiesc peste 30 de copii si aici a fost probabil cea mai mare miza a proiectului, speranta fiind ca poate viitorul copiilor respectiv sa devina putin mai luminos.

Dar acum din experienta timpului petrecut facand cate ceva in 4 din cele 6 gospodarii in care s-au montat panourile lucrurile nu arata deloc roz pentru familiile respective. Lucrurile devin mai evidente pe masura ce petreci mai mult timp in casele respective si pe masura ce incerci sa-ti faci treaba. E saracie mare si nu putine au fost cazurile in care o familie intreaga cu 6 copii traiau intr-o singura camera intunecata in care chiar si in timpul zilei lumina intra cu greutate.

Acum imi dau seama ca atunci cand te nasti intr-un astfel de loc clar clar ai mai mult de tras pentru a te ridica, si e suficient sa te uiti la copii petrec cate doua ore pe drum in fiecare zi pentru a cobora in scoala din sat. Dar totusi eu cred (si am vazut lucrul acesta in unele din gospodarii) ca daca vrei si daca ai vointa se poate, dar atunci cand intervine ecuatie bautura sau delasarea lucrurile pot sa o ia extrem de usor pe o panta descendenta. Sa spunem ca in multe din situatii alocatiile copiilor cred ca erau sursa principala de venit.

Acum legat de panourile solarea ce mi se pare extrem de interesant la tot proiectul e faptul ca ai un impact imediat in viata oamenilor respectivi, in comparatie cu alte proiecte in care e nevoie de mult timp pentru a vedea rezultatele (personal cred ca principala cale pentru a schimba lumea e educatia). Dar in acelasi timp chiar dupa ce pui lumina nu poti sa nu te intrebi care va fi viitorul oamenilor care traiesc aici. Lumina e doar o mica parte a problemei si uneori stau sa ma gandesc daca nu ar avea o viata mai usoara in alta parte. Iar raspunsul cred ca vine natural in timp, caci casele parasite se inmultesc iar dealurile din locurile izolate devin pustii iar gospodariile in care traiau odinioara mai multe generatii devin in cel mai bun caz case de vacanta.

Mersul lucrurilor.

Daca joi am plecat fara sa am nici cea mai mica idee despre ce trebuie facut dar 4 zile mai tarziu am ajuns sa stiu cat de cat cum trebuie gandita o instalatie electrica, cum trebuie pus panoul pe acoperis (si cu ocazia asta si cum se pune tigla pe acoperis), cum trebuie facute legaturile pentru a functiona totul cum trebuie. Mi-ar lua probabil de 2-3 ori mai mult decat cuiva care e de meserie (si am avut norocul sa am de la cine prinde una alta) dar pana urma cred ca ar iesi ceva functional.

Pe scurt, dupa haosul organizatoric legat de scule putin, materiale multe si case imprastiate la fiecare casa erau trei etape diferite de facut. Dar in primul rand despre materiale, acestea constau pentru fiecare casa din una bucata panou, una bucata baterie, tablou de comanda, cotroller si o multime de cablaraie si de bec-uri. Practic sunt 3 etape care trebuie facute unele din ele mergand in paralel. Prima e instalatia electrica a casei, cu intrerupatoare, legaturi si becuri, dupa care urmeaza montarea panoului de comanda, a bateriei si a controllerului dupa care aproape de final vine montarea panoului si legarea acestuia de retea. In total sunt undeva intre 5 si 7 ore de munca in functie de cat de rapida si de cat de multa experienta are echipa care e formata in general de 4-5 oameni.

Toata instalatia e gandita pe 12 V iar pentru consumatori nu foarte hulpavi e inclus si un invertor de 600 de Watti. Un panou ar trebui sa genereze cam 200 de Watti in situatii ideale iar un bec pe led care lumineaza o camera consuma intre 16-18 Watii astfel incat din energia stransa peste zi becurile pot fi alimentate fara problema mai multe ore.

Scurta povestea a zilelor lungi.

Oamenilor cred ca le place sa faca actiunile in conditii meteo extreme asa ca dupa ninsoarea de la Dobraia de data acesta lucruile au fost incuracate de de un cod galben de precipitatii.  Joi  am reusit sa urcam materialele la Nea Dumitru (unul dintre pilonii actiunii care ne-a ajutat incredibil de mult cu un suzuki samurai decapotabil care parea rupt dintr-un film de razboi). Dupa care a inceput ploaia care a tinut vreme de 24 de ore pana vineri seara. Nu stiu cati litri au fost pe metru patrat dar foarte repede drumurile s-au transformat intr-o mocirla de toata frumusetea iar cizmele de cauciuc au devenit nepretuite. Partea buna e ca tot a fost ceva de munca, respectiv se putea face totusi instalatia electrica din interiorul catorva case.

Salvarea a venit cu soarele de sambata cand actiunea a inceput sa mearga din nou la capacitate maxima dar si cu haosul organizatoric atingand apogeul. Treaba a continuat pana tarziu in noapte. Cu abia trei case terminate si cu inca trei pe lista lucrurile nu aratau bine pentru ziua de duminica, mai ales cu ploaia de la ora 3 in prognoza dar si de data dupa lupte eroice cu poduri subrede si cu panouri montate printre picaturi de ploaie s-a terminat cu success si ultima actiune din campanie.

Epilog.

Una peste alta a fost o experienta intensa, interesanta si dura in acelasi timp din care am avut multe lucruri de invatat si probabil o sa dureze ceva pana cand o sa-mi pun in ordine gandurile din timpul celor 4 zile. Poate cel mai dificil a fost faptul ca vedeai de la distanta foarte mica felul in care traiesc oamenii de acolo si era extrem de dificil sa nu judeci anumite lucruri. Sunt momente in care vezi pe de o parte cat de mult poate sa decada oamenii si cat de mult rau pot face delasarea si bautura amestecate cu momente in care zambetul cate unui copil iti reda o farama de speranta. Iar actiunea a fost facuta in primul rand pentru copii de acolo. Experienta de voluntar e foarte interesanta si nu conteaza pana la urma ce cauza alegi atat timp cand acesta rezoneaza cu ceea ce crezi si atat timp cat are un impact pozitiv in viata unei alte fiinte umane. Alte cauze care imi vin in minte acum sunt campania lui Alex Gavan pentru Nepal si proiectul Climb Again pentru catarare pentru copii cu disabilitati. De repetat.

PS. Pozele sunt putine pentru ca au fost facute in momentele moarte si pentru ca Andrei Becheru face deja o treaba foarte buna documentand campania.