Titlul rezuma destul de bine in cateva cuvinte tura extrem de variata pe care am facut-o in ultimul weekend. Kilometri multi nu au fost, doar 120, am avut parte si de un vant turbat din fata, nici ore foarte multe de pedalat nu au fost datorita unor mici probleme tehnice ce au fost rezolvate pe ultima suta de metri inainte de plecare, dar totusi s-au strans ceva lucruri de vazut, intr-o zona care e uimitor de aproape de Berlin.

Apropo de o culme a blondismului, cum e sa te hotarasti sa schimbi lantul vineri seara inainte de plecare, si dupa ce dai jos vechiul lant cu presa de lant sa-ti dai seama ca lantul cu care e vrei sa-l inlocuiesti e prea scurt, pentru ca l-ai scurtat din greseala prea mult cu cateva luni inainte, si ai reusit sa pierzi si quick-link-ul cu care te gandeai sa-l lungesti la loc. Si toate astea sa se intample la o spalatorie auto unde ai plecat sa speli putin bicla si lantul inainte de operatiunea de schimbare. Astfel incat pentru a ajunge inapoi acasa trebuie sa mergi pe bicla folosind-o ca un fel de trotineta. Clar de mult timp nu am mai fost atat de blond.

Acum revenind la tura, dupa ce ne razgandim pe ultima suta de metri legat de destinatia pentru weekend (asta inseamna pentru noi dimineata la 8 cand planuiam plecarea la 7), si dupa ce facem rost de un lant de dimensiune potrivita si dupa ceva chinuri pentru a-l monta reusim in sfarsit sa ne urnim din loc pe la 13:00. Doar ca nici nu apucam sa ne urnim din loc, ca ne si oprim in centrul orasului Wittenber, un mic orasel din Saxonia cunoscut datorita faptului ca aici a trait, a predicat si a fost ingropat Luther.

Martin Luther, omul cu a carui umbra ne-am tot intalnit in calatoriile noastre din ultimul an, si care in momentul in care vii din Romania are dedicata cam o pagina in manualul de istorie, e probabil una din cele mai interesante personaje din istoria germaniei.

Desi sunt destul de multe lucruri controversate despre el, cam toata lumea e de acord ca nu a fost deloc o persoanalitate simpatica. Poate cea mai potrivita comparatie ar fi aceea a unui om carismatic care stie foarte bine sa conduca o polemica, extrem de direct si de dur in multe momente, si care e in stare sa mearga pana in panzele albe pentru ceea ce crede. Nu a fost primul reformator, Hus a avut idei similare si a fost ars pe rug cu 100 de ani inaintea lui Luther, si nu a fost nici ultimul pentru ca dupa el reformarea a luat o mie de forme in functie de o groaza de particularitati. Dar a fost unul dintre primii care a reusit sa evite rugul si inchizitia, desi a fost excomunicat.

Si probabil a schimbat fata Europei pentru urmatorele 300 de ani mai mult decat oricine altcineva dinaintea lui. In perioada in care a trait a fost probabil unul din cei mai cititi autori din Europa, beneficiind de raspindirea tiparnitei, astfel ca intr-un interval extrem de scurt pentru perioada respectiva cele 95 de teze au fost citite in intreaga Europa. In acelasi timp din cauza lui una din cele mai importante miscari sociale de dinainte de revolutia franceza a fost inabusita extrem de sangeros, cu 100.000 de tarani ucisi un urma razmeritelor taranesti din sudul Germaniei si din Tirol. Si in mare parte si lui i se atribuie si caracterul antisemitic al poporului german pana la cel de-al doilea razboi mondial. Iar in timpul liber, a mai tradus si biblia in germana, ajutand astfel la standardizarea limbii.Â

Dar poate totusi climax-ul vietii lui a fost momentul dietei de la Worms, unde pus in fata tribunalului de printi germani si in fata trimisului papal sa renunte la cele spuse pana atunci a mers pana in panzele albe terminand cu celebra fraza “Nu pot si nu renunta la nimic, caci a actiona impotriva constiintei mele nu e nici corect nici sigur. Stau aici in fata voastra, si nu pot face nimic mai mult, asa sa-mi ajute Dumnezeu”. E intr-un fel simbolului omului care merge pana in panzele albe pentru ceea ce crede, cu riscul de a fi ars pe rug ca un heretic. Sansele au facut ca totusi sa aiba de partea lui cativa printi carora le convenea ruperea de Roma, si care probabil chiar credeau in aceleasi lucruri ca si Luther.

Revenind acum la calatoria noastra, in Wittenberg avem norocul sa nimerim pe langa doua tururi ghidate care desi nu ne prezinta toate lucrurile de mai sus, ne starnesc suficient curiozitatea pentru a mai duce ceva munca de cercetare si singuri.

Dupa ce vedem si locul in care a predicat, si locul in care e ingropat, reusim din nou cu greu sa ne urnim din loc si dupa 40 de kilometri de pedalat prin sate pustii si prin paduri nesfarsite, ajungem intr-un loc care pare din cu totul alta lume decat orasul medieval Wittenberg.

Respectiv, un loc pe numeFerropolis, orasul de fier, care e defapt un fel de muzeu industrial situat pe langa Graefenhanchen, o peninsula in mijlocul unui lac unde strajuiesc mai multe utilaje imense folosite pentru o exploatare miniera din zona. Asta e tot din categoriavremea trece dar urmele raman, si sincer desi natura si-a reintrat pe alocuri in drepturi locul arata destul de deprimant. Dupa orasul de fier se dezlantuie vantul si ploaia, astfel incat terminam cu seria de obiective pentru ziua de sambata si gasim un loc de cort intr-o padure pe langa Oranienbaum, cu putin inainte de a intra intr-o rezervatie naturala ce e si patrimoniul unesco si ce include o padure situata in lunca inundabila a Elbei.

Duminica dimineata in schimb cand ne trezim avem parte de vreme ceva mai buna, si incepe ziua in mod glorios traversand rezervatia naturala unde teoretic e si cea mai mare rezervatie castoriceasca din Europa. Si cica sobolanii acestia supradezvoltati pot sa ajunga pana la 30 de kilograme, si ar trebui sa fie cam 2000 in zona. Nu cred ca aveau chef de trebaluit pe afara in ziua de duminica, astfel ca nu am avut in program nici un castor. In schimb la iesirea din rezervatie am mancat pe saturate prune. Mi se pare genial ca in multe zone de pe la tara din germnia sunt o groaza de drumuri micute pe marginea carora cresc corcoduse (care abia acum se fac), pruni, mere (care se fac cam intr-o luna probabil), astfel incat un ultima luna am avut parte de fructe la discretie. Si dupa umila mea parere, nimic nu se compara cu fructul cules direct din copac, sau strans de pe jos.

Kilometri curg sub rotile bicicletei, si ajungem si in Dessau, oras cunoscut pentru doua lucruri, miscarea Bauhaus, si gradinile englezesti din jurul lui. Bauhaus iar e interesant ca si idee, pe de o parte pentru ca in momentul de fata nu pare nimic special, dar in 1920 era ceva complet inovator. Si nu pare nimic special si din cauza ca in designul modern al cladirilor sunt folosite foarte multe principii si concepte care au fost pentru prima data popularizate de miscarea respectiva. Forme cubice, spatii largi, multa sticla, functie inainte de forma, arhitectutra ca arta care sa imbine mai multe arte.

Lasam si cladirile Bauhaus in spate si dupa o ultima tura prin gradinile englezesti ne intreptam spre Woerlitz, cunoscut si el pentru gradinile englezesti din jurul lui. Ca o paranteza, prin secolul 18 o groaza de printi si printisori germani au inceput sa-si amenajeze parcuri si castele de relaxare in diferite locuri ale provinciilor pe care le guvernau. Ca dimensiuni ele par incredibile si astazi, cand un parc de genul acesta poate sa fie cel putin egal ca suprafata cu orasul actual, sau in unele cazuri chiar mult mai mari, dar pentru vremea in care au fost amenajate proportiile erau cu totul altele in favoarea suprafetei parcului. Si in partea aceasta din Germania la moda erau gradinile englezesti, un fel de parcuri care sunt gandite sa nu para parcuri ci locuri naturale, cu pajisti verzi, copaci maiestuosi si din loc in loc cate un pavilion, sau cate o casuta, sau un mic castelas, sau un vulcan artificial.

Cum e sa-ti faci un vulcan in spatele curtii?. Imi si imaginez, cum la sfarsitul unui bal iti invitai prietenii cu peruci albe sa urmariti impreuna eruptia vulcanului din gradina. Nu cred ca e moda care a prins, pentru ca aparent e singurul vulcan artificial din Europa din perioada respectiva. A fost ridicat de catre ducele Leopold al III-lea, care in una din calatoriile din Italia a fost atat de impresionat de Vesuviu incat a construit si el propria varianta numita Vesuviul din Woerlitz. Nu degeaba revolutia franceza a fost indreptatita sa schimbe ordinea lucrurilor…

Si acum incheind si tura noastra culturala, din Woerlitz ne-am intors in Wittenberg dupa 20 de kilometri in care am fost ajutati de un vant chiar prielnic din spate, si am incheiat astfel unul din cele mai ciudate si mai variate weekenduri din ultima vreme. Intr-un fel din punctul acesta de vedere iubesc Europa, cu atat de multa istorie pe kilometru patrat incat e greu sa faci o tura de bicicleta fara sa te impiedici de ele. Poate exagerez putin pentru ca daca vrei chiar poti sa faci ture in care poti sa te pierzi destul de usor in pustietate, dar in comparatie cu alte locuri de pe lumea asta varietatea si concentratia de lucruri culturale de vazut nu e deloc de lepadat.