Cu toate ca nu toate weekendurile sunt pline de ture epice Brasovul face cumva posibil sa storci maximul din fiecare moment de vreme buna. Din categoria asta e si povestea ultimului weekend, un weekend incredibil de divers de variat petrecut prin jurul casei. Cu ocazia asta imi dau seama ca ar trebui sa scriu si un jurnal despre ultimii 3 ani petrecuti in Brasov si despre lucrurile faine si despre lucrurile mai putin faine desore el. Voiam sa fac asta si dupa un an, si dupa doi ani dar cine stie, poate 3 e numarul cu noroc.

Iar acum povestea weekendul in ordine cronologica:

Seara de vineri trece impreuna cu Erik si Irina, doi nemti care sunt plecati pe biciclete de 6 luni de acasa si fara un plan sau o traiectorie bine definita dinainte. Poate tocmai din cauza asta ni se pare ciudat sa-i vedem pedaland iarna prin Romania cand sunt alte colturi de Europa sau de lume care sunt considerabil mai calde in perioada asta. Iar oamenii chiar pedaleaza aproape zi de zi prin temperaturi si conditii prin care noi nici platiti nu am sta in saua bicicletei.

Asa ca avem parte de socializare, povesti despre drumul si traiectoria lor pana acum, curry thailandez extrem de reusit.

Dimineata de sambata vine cu o trezire cu noaptea in cap. Partea buna e ca de 2-3 luni incoace ne-am obisnuit si ne-am schimbat complet ritmul de somn iar o trezire la ora 5-6 nu mai e deloc brutala. Iar cum Erik si Ioana pleaca abia pe la 9-10 avem timp de un morning glory in Postavaru. O ora si putin mai tarziu in timp ce urcam pe zapada perfecta din Postavaru iar ne dam seama ca am plecat cu un sfert de ora prea tarziu de acasa. Cerul se aprinde in culori incredibile atunci cand ajungem la lac, partiile sunt complet pustii iar noi ne aducem aminte de ce ne-am indragostit de schi acum 10 ani.

Intre timp indragosteala s-a transformat intr-o relatie duala dar din cand in cand mai ai momente in realizezi foarte clar de faci asta. Cam asa a fost si tura din dimineata asta, cu partii complet pustii la urcare, cer colorat in 1000 de culori, zapada numai buna si cu intalniri cu aproape toti oamenii de munte pe coborare.

La ora 10 suntem inapoi acasa si luam un mic dejun pe indelete in timp ce oamenii isi pregatesc bicicletele de plecare. Urmeaza pozele de la plecare moment in care imi dau seama ca ar fi fain sa fac un album cu toti oamenii gazduiti in ultimii ani. Sunt oameni pe care sunt sanse destul de mici sa-i intalnesti mai tarziu dar intr-un fel tocmai asta face lucrurile parca mai interesante, iar daca ai doar 2-3 zile pentru a afla povestea unui om cu siguranta le vei folosi la maxim.

Ora 12 ne gaseste urcand pe o urma de poteca spre Magura Branului pentru drumetia de dupamasa. Vremea probabil se dovedeste a fi fix cum ii este numele, probabila, astfel incat avem parte in mod neasteptat de ceva soare si de o deschidere foarte interesanta spre Bucegi. Dupa care frontul anuntat inainteaza dinspre vest invaluind totul in cenusiul depresiv al zilelelor de toamna. Cu toate astea descoperim la pas locuri noi, de multe ori fara poteca, fara o tinta anume ci doar cu curiozitatea de a vedea ce e dupa urmatoarea muchie.

Duminica dimineata, ora 6, in Brasov ploua mocaneste. E frontul anuntat care sper sa lase in partea superioara a muntilor inca un mic strat de zapada. Si cum prognoza pentru ziua de azi nu arata deloc promitator recurg la varianta de backup, respectiv tot Postavaru. Ora 8:00, tocmai ce termin prima urcare printr-o ceata buna de taiat cu cutitul si imi dau seama ca sunt mici sanse sa vad soarele la fata astazi.

Dar daca tot am urcat pana aici macar sa fac un pic de antrenament si sa obisnuiesc genunchii cu miscarea. Zapada e buna, partiile sunt bune, sunt putin sub 0 grade singura problema e ceata care sterge cu buretele orice urma de reper.

Doua urcari si jumatate mai incolo se intrevede pentru prima data si soarele prin ceata deasa si imi da o urma de speranta. Dar bateriile sunt pe terminate, toate hainele sunt lancede de transpiratie si nu mai am nici un chef. Noroc cu Dani cu care il intalnesc chiar atunci cand norii se deschid un pic iar dupa putina dezbatere interioara zic sa mai urc inca odata pana la cabana. Aici umplem bateriile cu un salam de biscuiti / cola / prajitura / cafea, intre timp soarele e din ce in ce mai puternic iar noi pornim spre varf.

Spre Transilvania e un plafon aproape compact de nori peste care Postavaru se ridica cu putin. Doar un nor fugar ne mai invaluie pentru cateva minute in ceata. In rest e perfect, vreme numai buna de stat la soare si de facut poze. Ca o nota pentru datile urmatoarea ar trebui sa gasesc un setup foto pe care sa pot sa-l iau dupa mine si pentru astfel de ture caci uneori telefonul e absolut insuficient.

Doua coborari mai incolo si dupa inca o pauza de salam de biscuiti la cabana si dupa alte intalniri cu cunoscuti vine momentul sa urc din nou pe varf. E prima data cand sunt aici la apus si perspectiva se schimba intr-un mod tare interesant. Umbra Postavarului se intinde piramidal spre depresiunea Brasovului, soarele se ascunde dupa un rand de nori ce plutesc intre Crai si Bucegi iar spre est Ciucasul, Piatra Mare si Neamtului se coloreaza in nuantele rozalii ale apusului.

Iar telefonul ma tradeaza de la frig astfel incat ultimele cadre sunt cateva panorame facute inainte de apusul propriu-zis. Astfel incat in timp ce scriu randurile astea fac munca de cercetare pentru alternative: un aparat micut dar cu senzor mare si cu un sistem cu obiective faine. Sau poate ma motivez sa dau cateva kilograme jos si sa folosesc in continuare Nikon-ul caruia n-am ce sa-i reprosez altceva in afara de greutate.