Sunt departe de a fi un exemplu de implicare civica, dar mai cred si ca daca ai ocazia sa iti exprimi opinia si nu o faci, atunci nu ai niciun drept sa te plangi. Imi petrec o parte din timp oferind feedback, iar votul e si el un fel de feedback. Cred in tine, iti dau o sansa sau din contra, m-ai dezamagit (chiar daca nu te-am ales nici acum 4 ani), ia-ti jucariile si pleaca. Mi-ar fi placut sa votez pentru Brasov, orasul unde locuiesc in prezent, dar cum nu m-am mobilizat din timp pentru o viza de flotant, nu mi s-a parut nimic greu nici sa merg la Bucuresti si as fi mers si la Oradea, daca trebuia. O data la patru ani chiar nu e un efort atat de mare.

La 7 dimineata deschidem usa sectiei de votare, o preluam pe Muha si plecam spre munte. Dupa ploile de ieri, aerul este curat si toamna isi arata deja primele semne. Cativa copaci razleti au dat deja tonul schimbarii si stim cu totii ca urmeaza o luna de vis in natura. Nu trebuie sa mergeti pe munte. E suficient sa iesiti in parc, e suficienta o plimbare prin una din padurile din jurul orasului in care stati. Urmariti cum se instaleaza toamna, cum cuprinde copacul, frunza cu frunza si padurea, copac cu copac. Cum urzicile se inmoaie dupa primele brume, cum macesele isi transfoma rosul aprins intr-un sangeriu de noiembrie, cum iarba, atinsa si ea de primele temperaturi negative se ingalbeneste. Sunt infinite detalii, e o poveste cu nori, ceturi, ploi, cer albastru, vizibilitate pana hat departe, frig si umezeala dimineata contrastand cu un soare glorios la pranz si din nou frig muscator dupa apus. Bucurati-va inca de lumina si caldura, lasati-le sa se stranga in voi ca rezerve pentru lunile ce vor urma. Traiti clipa, alungati din minte pentru o luna cenusiul de noiembrie si luati-va bilete in primele randuri ale spectacolului. Cu alte cuvinte, petreceti timp afara.

Cam asta planuisem si pentru azi. O tura lunga si tihnita in Bucegi, alaturi de o mana de prieteni. Suntem usor analfabeti cand vine vorba de plante si animale, dar stam binisor la capitolul vreme si lumina. In fond nici nu e greu. O zi cu ploaie, insotita de o scadere a temperaturilor, nu poate sa insemne decat un singur lucru. Cer albastru, nori spectaculosi, lumina frumoasa, aer proaspat. Vantul a luat cu sine umiditatea din aer si plimba norii de altitudine de colo colo.

Urcusul serios ce incepe fix la masini ne determina sa ramanem repejor la tricou. Poteca larga ce merge spre Poiana Izvoarelor ne da ragazul sa admiram padurea. Sus e (inca) verde, jos e mereu covoul de frunze galbene ce nu dispare niciodata de aici. La mijloc sunt trunchiurile drepte si frumoase ale fagilor, luminate sporadic, cu pete albe ce se multiplica parca la infinit.

La Poiana Izvoarelor pregetam cat pentru 2-3 poze si o scurta baie de soare. Poteca spre La Prepleac este linistita. Dubios de linistita pentru o zi de weekend. La fel si la cabana. Cativa oameni in sala de mese, cativa afara. Liniste nu e, caci vantul coboara pe Valea Malaesti si nu iti da prea multe optiuni unde sa te ascunzi. Asa ca il combatem cu un ceai cald si o prajitura dulce . Am sta mai mult, caci e una din putinele ore ale zilei in care Malaestiul e scaldat in soare, dar plecam goniti de vant.

Totusi urcusul spre baza hornurilor e calm, caci suntem feriti de pragurile naturale ale vaii. Serpentinele finale ne vor oferi un preview al situatiei din creasta, care nu se arata asa dramatica. De fapt, pe varful Omu se putea sta fara probleme, cu ajutorul soarelui. Si cand ne-am saturat de stat si de vant, am pornit la vale. Pe Cerb. Cea mai cea vale. O proba pentru genunchii oricui. Dar cu vorbe mestesugite, impletind vanatoarea de balene cu povestile cu munti, o dovedim si pe aceasta si ajungem, inca pe lumina, la masini.

O tura s-a incheiat, dar gandurile zboara rapid spre altele caci atat eu, cat si Radu, suntem determinati sa nu lasam toamna cea de-o frumusete vremelnica, sa ne scape printre degete.

Text: Mihaela

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/4120332968