Hotararea am luat-o cu o saptamana inainte de plecarea avionului si cum la mijloc a fost si in weekend petrecut la munte au ramas doar cateva zile de alergatura pentru a gasi cutii pentru biciclete, pentru a gasi sculele necesare si pentru a desface bicicletele si pentru a face bagajele. Mi se pare putin ireala succesiunea lucrurilor si felul in care un weekend cu multa zapada si cu vreme de iarna o sa fie o urmat de 3 saptamani si jumatate de biciclit la 20 de grade sub un cer complet senin.

In stilul caracteristic impachetarea lucrurilor am facut-o in ultima seara si marele noroc a fost ca bagajul e destul de minimalist si ca nu au fost multe de luat. Dar fara o lista facuta inainte toata seara am trait cu impresia ca am uitat ceva important.

Patru ore de somn mai tarziu si sunt deja un drum spre aeroport cu bicicleta impachetata in cutie in spate. Pe cantar a avut fix 23 de kilograme, caci dupa cum am vorbit cu oamenii de la Lufthansa poti lua bicicleta in loc de bagaj de cala fara nici un cost suplimentar. Doar ca in cazul meu pe langa cutie si bicicleta au trebuit puse si cortul, si salteluta, si multe maruntisuri care nu au avut loc in celalalt cob.

La check-in lucrurile merg fara probleme si bicicleta e luata in primire de un nenica, iar atunci cand vad ca dispare dupa colt nu pot decat sa sper ca va ajunge cat de cat functionala in partea cealalta. Marele avantaj e ca pot sa plec in schimb cu toate hainele de iarna pe mine si ca nu mai ocupa si astea volum.

In Bucuresti e inca noapte cand decoleaza avionul, dar e frig si inorat. In drum spre Frankfurt mergem cam in acelasi timp cu rasaritul si e foarte interesant sa zabovesti atat de mult timp in lumina albastrui rosiatica a momentului in care rasare soarele. In Frankfurt intram din nou sub plafonul de nori si vremea e fix asa cum am lasat-o atunci cand am plecat din Berlin acum un an, inorat si ploaie usoara.

In timp ce astept celalalt avion tot stau sa ma gandesc ca daca as fi avut suficient timp, cu banii pe care i-am dat pe biletul de avion (a fost 420 de euro dus intors) as fi putut pedala pana in Maroc, vazand pe drum si o multime de tari. Si chiar daca toata risipa de combustibil poate e balansata de cele 3 saptamani petrecute in sa parca tot te simti putin vinovat.

Cateva ore mai tarziu si zburam deja deasupra marocului si norii au disparut iar dedesubt se vad muntii arsi de de soare ai Marocului, atipesc un pic iar cand deschid ochii peisajul s-a schimbat complet si au apart varfurile acoperite de zapada ale Atlasului. E atat de multa zapada incat pare ca tot ce e peste 2000 de metri e complet alb iar eu ma intreb daca drumurile care ar trebui sa traverseze muntii sunt deschise. Oricum in zilele de pana la venirea Mihaelei as vrea sa ma indrept spre sud si ma gandesc ca pe acolo ar trebui sa fie mai putina zapada.

In sfarsit aterizam, afara sunt cele 20 de grade promise si mie mi se pare ca am trisat un anotimp. Din fericire bicicleta a ajuns si ea dar cutia arata putin cam ca dupa razboi, cu doua colturi rupte asa ca ma intreb daca nu s-a pierdut ceva pe drum.

Ajuns in fata aeroportului ma apuc sa desfac cutia cu un pic de ajutor de la kite surfer ungur care isi astepta si el avionul. Iar in vreme ce montam fericit la loc ghidonul vad ca apare pe poarta aeroportului inca un nenica cu bicicleta echipata de expeditie. Il cheama Tom si e din New York si in timp ce trebaluim pe langa bicicleta aflu ca vrea sa faca acelasi traseu pe care care vreau sa-l fac impreuna cu Mihaela in aproximativ 10 zile. Aflu de la el in schimb ca in fiecare vara merge in Islanda cu bicileta, ca in New York se fura biciletele mai rau ca in Ferentari si ca pe langa o bicicleta furata a prins 2 hoti incercand sa duca la bun sfarsit fapta, ca in Patagonia e mai bine de pedalat de a nord la sud si multe altele.

Dupa ce termin de montat bicileta vad ca totul e cat de cat in parametri, maj putin schimbatorul spate pe care nu reusesc sa-l montez cum trebuie si pe care sper sa-l rezolv la hostel.

Asa ca iesim impreuna pregatiti sa infruntam traficul din Marrakech, care nu e chiar asa de rau precum ma asteptam. Oamenii au inclusiv un fel de banda speciala pentru scutere si pentru biciclete. Mai complicat e in schimb de gasit hostelul pe strazile inguste si intortocheate ale medinei dar ne descurcam in cele din urma cu ajutorului unui localnic binevoitor.

La mine in minte e in schimb un talmes balmes lingvistic, astazi trecand de la romana de acasa, la germana din avion, la un pic de maghiara cu kite-surferul din fata aeroportului, la multa engleza cu Tom pentru ca acum sa cer indicatii in franceza legat de locul in care e hostelul, in timp ce mintea mea pare ca s-a blocat la capitolul indicatii undeva in Kyrgistan caci imi vin pe limba doar cuvinte in rusa in loc de franceza..

Pana la urma ne duce cineva la hostelul cu pricina, nu avem rezervare dar mai au ceva locuri pe terasa as ca 6 euro mai incolo avem si un loc in care sa dormim in noaptea asta, cu tot cu mic dejun. Seara ne ramane pentru a cauta impreuna cu Tom o butelie de primus, pentru a schimba niste bani si pentru a cumpara cate ceva de mancare pentru zilele urmatoare. Inapoi la hostel mai petrec inca o ora cu schimbatorul buclucas dar reusesc pana la urma sa-l rezolv, si adorm plin de nerabare si cu gandul voi incepe sa descopar o tara noua pe bicicleta.

Gata de plecare, si tot bagajul impachetat

Ultima masa relativ europeana pentru 3 saptamani si jumatate.

Azur

Privind spre Atlasul inzapezit.

Starea cutiei in aeroportul din Marrakech, de notat felul in care erau rupte colturile, noroc ca nu a cazut nimic pe acolo.

Cautand hostelul pe strazile Medinei.