Probabil imaginea cu care voi ramane dupa aceasta tura e cea a peretilor din Chei plini de alpinisti in prima zi de concurs, cu echipe in aproape toate traseele importante din Chei, cu parapante survoland cheile si cu semnale de regrupare rasunand des prin linistea cheilor. Un tablou plin de viata, un tablou pictat odata pe an de oamenii veniti la Memorialul Misi Szalma.

Despre Misi Szalma nu pot sa zic ca stiu prea multe, in afara de faptul ca a fost primul antrenor de alpinism din Turda, si ca a murit intr-o avalansa in Fagaras un urma cu aproape 40 de ani. Si totusi in fiecare an oameni din toata tara, dar mai ales din zona Cluj/Turda participa la un Memorial in amintirea lui. Mi se pare incredibil ca s-a ajuns la 33-a editie a acestui Memorial, practic la primele editii eu nu eram nici macar proiect.

Una peste alta nu pot sa zic ca sunt de acord cu ideea de concursuri, mai ales in alpinism. Mi se pare ca desi societatea te formeaza de cand esti mic intr-un spirit de competitie cu cei din jurul tau, ideea nu e sa ii intreci pe ceilalti ci sa te intreci pe tine insuti. E adevarat ca intr-o oarecare masura lucrurile se confunda, dar important e sa-ti dai seama ca nu e nevoie sa-i intreci pe altii pentru a deveni tu insuti mai bun. Cu toate astea mi se pare ca nu e bine sa judeci lucurile din exterior, astfel incat toamna asta sper sa particip la doua concursuri, unul din ele fiind cel din Cheile Turzii iar celalalt Maratonul Pietrei Craiului.

Pe de alta parte a fost destul de greu sa gasesc lume din Bucuresti care sa fie interesata de concurs, astfel incat am fost cu cativa prieteni din Brasov, si am facut echipa cu Nusu, pe care l-am intalnit cu o saptamana inainte cand am fost cu Rudi si Corina pe Albastra. Astfel incat ne gasim vineri seara in drum spre Cheile Turzii, sperand sa trecem pe sub un front atmosferic ce udase deja bine lucrurile in nordul tarii. Ajungem destul de tarziu, pe la 11:00, punem corturile si ne bagam la somn dupa ce ne chioram putin la regulament si la lista de trasee de a doua zi. Binenteles am incercat sa ne facem un plan de atac pentru a doua zi, din pacate fara nici o sansa de success, ramanand ca sa vedem pana la urma la fata locului cum stau lucrurile si care sunt traseele mai putin aglomerate. In timpul noptii au sosit din Iasi si Catalin, Vlad, Mihai si Andrei care condusesera toata noaptea pana in Cheile Turzii. Mi-a parut foarte bine cand i-am vazut dimineata, mai ales ca pentru ei a fost o hotarare luata pe ultima suta de metri, si eu habar n-aveam daca o sa ajunga sau nu in Chei.

In general in momentul cand merg la catarat nu pot sa zic ca ma grabesc, sau ca ma misc repede, probabil dupa 2 ani de catarat pot sa zic ca am ajuns sa ma misc cu o viteza mediu. Viteza si naturaletea cu care te misti mi se pare ca e o chestie care tine foarte mult si de experienta, si pe masura ce acumulezi din ce in ce mai multa experienta incepi sa te misti mai repede.

Cheile Turzii, intr-o frumoasa zi de toamna.

Cele doua zile de concurs au fost complet diferite in schimb din punctul acesta de vedere. Literalmente am alergat pe stanca, si pe poteca intre trasee, am incercat sa fim cat mai eficienti pana la cele mai mici detalii. Chestia foarte faina e ca toata lumea facea la fel, tot incercau sa se miste cat mai repede, si in aer era in spirit de competie care facea lucurile cat mai interesante.

Astfel incat in prima zi am inlantuit 7 trasee in 8 ore, respectiv Surplomba Sansil(4A), Grota Sansil(3B) (foarte fain traseul, chiar mi-a placut), Creasta Sansil(3B), Chipkes-ul(5A), Metalul(4B), Hans Gora(3A) si traseul Concurs(2A). Am legat multe lungimi, pe bucatile mai usoare am mers concomitent, dar tot a fost destul de mult de catarat. Acum trebuie spus ca Nusu e oarecum la un alt nivel, cu o groaza de ani de catarat in spate si cu conditie fizica geniala, astfel incat m-a cam alergat ceva pe parcursul celor doua zile. Oricum a fost o experienta interesanta sa cateri cu cineva mai experiementat ca tine si sa incerci sa te misti cat mai repede.

Punctul de Sosire/Start.

Seara am asistat la doua proiectii , una din Dolomiti si una din Caucaz, destul de interesante. Am asteptat in zada o proiectie a lui Joe Indianul cu Walkerul din vara asta, dar n-a fost sa fie pentru ca le-a murit aparatul in timpul ascensiunii astfel incat nu au avut poze.

A doua zi aveau sa fie decat 4 ore de concurs, in care trebuie sa parcurgem si unul din traseele obigatorii, astfel incat ne facem planul sa facem Creasta Frumoasa(3B) de cateva trasee din peretele aerian dupa care sa incheiem ziua cu Turnul Ascutit(5A). Creasta Frumoasa merge repede, intram si primii in traseu astfel incat ajungem si primii la Peretel Aerian unde reusim sa facem Zburatorul si L.M dupa care alergam pana la baza Turnului Ascutit, pe care il terminam in 1h:30 dupa care urmeaza trail-running-ul pana la linia de sosire, cu buclele, corzile si toate cele pe noi. La coborare glezna pe care o busisem cu o saptamana inainte ma sageteaza de cate ori, astfel incat o las mai moale, dar ajungem la 14:06 inapoi la Mosu.

Joe si Petty, echipa care a iesit pe primul loc.

Nusu alergand aproape de linia de sosire.

Concursul supriza.

Catalin si Mihai.

A urmat un concurs supriza si festivitatea de premiere. Pe primul loc au iesit Joe Indianul impreuna cu Petty, care pe langa faptul ca au strans cele mai multe puncte au parcurs si toate traseele la liber, foarte tari oamenii. Practic oamenii chiar alearga pe stanca la grade de genul 6+/7-/7. Eu cu Nusu am iesit pe 4, in mare parte datorita lui Nusu care a tras destul de mult de mine, si a am fost prima echipa dupa oamenii care sunt la ei acasa in chei.

Primire premiilor.

Echipele de pe primele doua locuri.

Clasamentul final.

Oricum a fost fain, voi participa la anul daca se va ivi ocazia, un fel de rememorare a alpiniadelor de pe vremuri si e o experienta care merita incercata. Si am vazut in acelasi timp ca daca iti propui poti sa te misti si mult mai repede decat ritmul de promenada cu care eram obisnuit.