Sa definesti aventura nu-i un lucru simplu, si la fel de putin simplu e sa definesti o microaventura. Termenul a fost popularizat pentru prima data la scara mai larga de Alastair Humphreys si in principiu se refera la orice activitate ce te scoate din rutina si din aria de confort, care se petrece intr-un cadru natural si care e de scurta sau de foarte scurta durata.

Uneori nu e nevoie de sa mergi pana la capatul lumii pentru a trai momente care sa se simta cat se poate de aventuros. De cele mai multe ori e suficienta o provocare, o idee un pic transita, un grup de prieteni si un deal sau un munte. De cand ne-am mutat in Brasov am tot incercat strecuram in timpul saptamanii astfel de microaventuri. Rasarituri sau apusuri in varf de munte, clatite in mijlocul noptii, seri la foc in locuri faine, nopti la cabane sau la refugiu sau de cafele de dimineata norilor le-am incercat pe toate si nu ne-am intors niciodata dezamagiti.

Ajuta si faptul ca din Brasov sunt o multime de locuri in care ajungi in interval de o jumatate de ora, ajuta si programul flexibil din ultimii ani si ajuta si faptul ca momentan putem sa ne rupem timpul acesta cu destul de multa usurinta, dar imi e greu sa-mi imaginez ca vom renunta sa facem astfel de lucruri pe masura ce trec anii.

Din aceasi categorie intra si aceasta prima microaventura de vara pe care am strecurat-o printre ploile aproape zilnice, o seara la foc in muntii Taga dintr-un loc cu o priveliste incredibila de aproape 360 de grade spre Crai, Bucegi, Fagaras, Iezer si binenteles catre depresiunea Brasovului.

O seara petrecuta petrecuta cu oameni cu care nu ne-am mai vazut de multa vreme desi am ajuns sa aglomeram cu totii acelasi Brasov (si sa ne plangem impreuna ca Brasovul se aglomereaza), cu carnati de vita-oaie facuti la un gratar cat se poate de profesionist, cu concert de greieri in fundal si cu un rasarit pe masura. Cam toate ingredientele pentru o “microaventura” reusita.