Duminica, ziua 3- Chisinau- Iasi

Pentru azi aveam in meniu inca de cand am plecat de acasa vant din fata. Speram sa se mai schimbe… si s-a schimbat din rau in mai rau. La vant s-a adaugat si ploaia. A inceput la Calarasi si dupa ce a trecut prima rapaiala ne-am facut curaj sa o luam din loc. Calarasiul asta e un oras trist de provincie, aflat probabil pe langa ceva ferme de pasari/ porci, caci majoritatea magazinelor din piata erau magazine de carne, dar putini oameni intrau sa cumpere. Cei mai multi ieseau din piata cu cartofi. Nici Chisinaul nu era mai vesel, doar ca saracia nu era asa de evidenta. Trebuia citita in cladirile in ruina de pe bulevardul principal, in trotuarul bombardat si in amprenta de lunga durata a planificarii comuniste.

Si sa nu uit de drumul groaznic spre Ungheni. Ieri am fost rasfatati cu drumuri bune, azi am dat peste partea cealalta, probabil majoritara a tarii, desi varianta spre Ungheni e si ea un drum european. In lucru. Cu bucati impecabile, proaspat refacute si cu sectoare intregi care arata ca dupa bombardament. Deja vantul potrivnic nu mai constituie o problema, caci nu ne lasa gropile sa mergem mai repede.

Stanga dreapta se desprind obscure drumuri laturalnice spre sate mai mici, ce nu au vazut asfalt niciodata. Nu imi doresc sa ma fi nascut aici. Ca telul meu cel mai mare sa fie sa emigrez in Romania, ca mai apoi sa imi iau cetatenie romana si sa pot pleca la munca in UE. Alternativa ar fi sa raman acasa si sa traiesc la limita subzistentei dintr-un petic de pamant si o vaca. Si asa pare majoritatea Moldovei. Si daca e cineva care crede ca eforturile si integrarea Romaniei in UE au fost inutile, sau vrea doar sa se calibreze putin, e suficient sa treaca granita la Sculeni si sa mearga pana la Chisinau. Imi petrec vremea facand un inventar al formularilor interesante citite ieri si azi pe marginea drumului:

Pravalia calatorul
Piata “Belgusul tarii”
Panou antiincendiar
Linia fierbinte (traducere pentru hotline, linia pentru sesizari si reclamatii).

Ploaia se opreste de tot abia aproape de granita. Se vede cum se lumineaza cerul, dar drumul ramane ud, noi si bicicletele suntem ca niste porci si gazduirea la Catalin si Ioana pica la fix pentru 2 ciclisti infrigurati. Azi s-a racit cu 10 grade fata de zilele anterioare si adunat cu ploaia si udatura, se simte. In plus, s-au strans si azi destul de multe ore in sa, imi simt picioarele groaznic de grele, de parca pe fiecare urcare as avea 2 butuci in loc de picioare. Privesc cu groaza la ziua de maine ce promite o diferenta de nivel apreciabila si o urcare grea la Lacul Rosu. Un singur lucru pun pe plus, azi. Faptul ca am ramas uscata la fund. Numai cine nu a pedalat cu un burete ud sub fund o zi intreaga, nu poate aprecia confortul unui bazon uscat intr-o zi ploioasa. Si asta e marele merit al seat bag-ului, de care uitasem cu dezavarsire.

Dupa Ungheni drumul devine mai bun, locurile mai verzi, ne apropiem de granita, cu ochii mintii ma si vad peste ora in Iasi. In realitate, peste o ora, stateam in rand cu toate masinile in vama romaneasca din Sculeni. Pe partea moldoveneasca era sa nu trecem pentru ca nu aveam vesta reflectorizanta si lumini. In Albita nu ne-au intrebat de toate astea, dar aici oamenii sunt foarte meticulosi. Aveam sa ne convingem 500 m mai incolo, cand un vames roman ne trimite in rand cu masinile, desi pana acum am trecut mereu in fata, avand in vedere ca nu aveam decat pasaport de verificat. Stam o ora in vama, cam uzi, eu cam nervoasa, pierzand vremea pe Facebook. Dupa ce trecem de pasapoarte trebuie sa stam si pentru controlul vamal si ma si asteptam sa ne puna sa rasturnam continutul seat bag-ului in vama. Ii explicam vamesului ca si sa vrem sa luam alcool si tigari nu avem unde sa le punem in bagajul mic in care avem inghesuite lucuri pentru 4 zile. Si dupa ce mai povestim pe unde am fost, suntem lasati sa trecem fara sa deschidem nicio geanta, insotiti fiind doar de exclamatia vamesei: Doamne Dumnezeule, spusa pe cel maj dulce grai moldovenesc.

Sculeni- Iasi merge cu vant din spate, ca uns, pe drum bun si uscat. Imi pun capac ultimele pante de 15% si ma gandesc cu groaza la ziua de maine. Dar pana una alta, sa savuram o seara faina cu mancare buna, un camin frumos si niste gazde primitoare si sa inauguram podul casei ca spatiu boem si neconventional de a petrece seri faine cu prietenii. In Iasi.

Traseu: Chisinau- Calarasi- Ungheni- Sculeni- Iasi, 160 km, + 1275 m

Date si track: aici

Luni, ziua 4 Iasi/ Pascani- Gheorgheni

Cum nu aveam nici cea mai mica intentie sa pedalez 200 de kilometri cu picioarele mele obosite care urlau dupa pauza, imi fac planul sa iau trenul pana in Pascani si sa las doar 140 de kilometri pentru azi. Radu e purist ca de obicei si pedaleaza toti cei +200 de kilometri. Sa fie sanatos.

Ajung bine la gara si cele 90 de minute pana la Pascani trec imediat. Cand cobor insa, soc si groaza: am pana. Nu ar fi un capat de tara, daca singurul accesoriu pentru pana pe care il am la mine nu ar fi o camera de rezerva care e absolut inutila fara leviere si pompa. Am avut dupa noi un singur set de scule, el avand cei mai multi kilometri de facut pe ziua de azi. Si care era probabilitatea sa fac pana fix intr-una din situatiile acelea rarisime cand nu am ce imi trebuie la mine? Pai maxima, dupa legile lui Murphy.

Frustrata il sun pe Radu de 5-6 ori pana aude telefonul. Nu e deloc incantat sa vina in Pascani. Plus ca mai are vreo 2 ore de pedalat. Sugestiile nu suna neaparat bine: cauta o vulcanizare, opreste un biclist pe strada, intreaba-l daca are pompa (care e sansa sa aiba si pompa cu capat de valva presta, imi zic in sine mea), daca gasesti pompa umfla roata si vezi daca tine, improvizeaza leviere din 2 linguri. Bai esti nebun? Inchid nervoasa si ma duc in primul rand sa caut o toaleta si apoi o vulcanizare. Le gasesc pe amandoua, dupa ce trebuie sa suport privirea aceea de “ce sa faci, n-ai ce sa faci” al unuia din lucratorii de la gara pe care l-am intrebat de vulcanizare. Din fericire vulcanizarea e aproape, acum, daca o sa si rezolv acolo, ramane de vazut. Ma pregatesc pentru alta runda de priviri compatimitoare (de genul uite-o si pe blonda asta singura, cu o cursiera de carbon pe pana si doar cu o camera de rezerva la ea). Totusi la vulcanizare merge repede si bine, doar ca nu reuseste sa bage mai mult de 6 bari (noroc ca e roata din fata) si ma astern la drum cu morcovul in fund, mai ales ca am ramas la fel de fara pompa si leviere cum eram si acum o ora. Ca sa limitez posibilele esecuri, mai fac un drum pana la gara unde era si statie de taxiuri si intreb de drumul spre Hanu Ancutei. Taximetristii imi confirma ca e asfalt bun si cu grija, inima indoita si ocolind orice denivelare, ma astern la drum. Stiu ca primii kilometri sunt mai delicati, pana imi conving creierul ca tine peticul pus de nenea la vulcanizare. Tracul trece pe masura ce trec kilometri. European, Hanul Ancutei, drumul spre Girov e super fain cu o jumatate de banda separata pentru biciclisti/ carute/ pietoni si iata-ma in Piatra Neamt. Aici fac o pauza mai lunga si mananc. Grabita sa recuperez intarzierea data de pana nedorita am tot amanat momentul, astfel ca masa de dimineata e un brunch in Piatra Neamt cu un cheesburger mare si cald. Cu ceva in stomac viata e roz si urcarea spre Bicaz-Chei merge ca unsa. Locurile sunt pitoresti, putinele ture in zona imi revin rand pe rand in minte, dar drumul pe alocuri prost si aglomerat ma tine in priza.

In Bicazul Ardelean fac pauza de o cafea penala de la automat asezonata cu ciocolata ramasa prin buzunarul de la tricou. Gusturile mele in materie de cafea sunt inexistente si cu putine exceptii, beau doar pentru un boost de energie la nevoie. Ca acum, de altfel. Planurile mele de a face poze faine cu Feltul intre peretii Cheilor Bicazului se amana pentru alta data. Momentan aici e ca la balci si ma strecor doar, in viteza printre peretii inalti. Poate o sa revin la toamna, intr-o zi suficient de rece sa goneasca turistii. Nici la Lacul Rosu nu e de stat si ii dau inainte dupa o pauza scurta si 3 alune. Ma surprinde ultima bucata de urcare, mai lunga decat ma asteptam, dar pana la urma ajung in pas si de aici ma asteapta doar o coborare lunga pana in Gheorgheni. Imi pare rau ca se termina. Astazi a fost o zi buna. Nu stiu daca se trage de la faptul ca am mers singura, in ritmul meu. Sau de la faptul ca pur si simplu corpul s-a adaptat la regimul de lucru in sa si a uitat cele 8 ore petrecute pe scaun in fata calculatorului. M-am inteles bine cu mine si cu bicicleta. Si ne-am tinut companie, una alteia. Daca atunci cand alerg m-as sui prin copaci de plictiseala fara muzica din urechi, la bicicleta e total diferit. Poate viteza, poate peisajele care se schimba mereu, evident faptul ca trebuie sa ai mereu o ureche indreptata catre zgomotele din trafic (preferabil doua), dar pe doua roti pot sa imi tin mie insami companie o zi intreaga. Ba chiar zile la rand. Ma vad fara probleme haladuind pe bicicleta, cu tot ce am nevoie inghesuit pe cursiera, cu nopti sub cerul liber, zile cu vant (preferabil din spate) si exclamatii de genul: “bine, baiatul, nu o lasa!”. Imi place la nebunie cursiera de la Doru, ma impac excelent cu ea si este mult mai confortabila decat Vittoria. E in mod cert cea mai buna investitie in ciclismul de sosea de pana acum si sper sa lasam in urma zeci de mii de kilometri.

Este si un lucru ce ne-a displacut amandoura zilele acestea. Si am sa il amintesc aici, deoarece poate sunt si altii care si-au pus aceasta problema. Pe drum fiind, in continua miscare, corpul nostru consuma multe calorii, care trebuie reintroduse in sistem, cum altfel, daca nu prin mancare? Asa ca mancam mult. Si producem incredibil de mult gunoi. Cand zic gunoi ma refer la plastic, ambalaje. Cred ca in prima zi pe drum am produs gunoi cat pentru jumatate de saptamana in oras. Recunosc ca acasa fac multe alegeri dictate si de aceasta idee, cumpar mult din piata sau vrac, gatim, incerc sa elimin pungi, ambalaje, refolosesc sticlele de plastic etc. Pe drum insa esti ceva mai limitat si asta presupune fie un timp mai mare investit in cautarea mancarii, care sa fie si gustoasa, si partial sanatoasa si sa dea si energie, fie mult gunoi. Si ma jur ca nu pot sa traiesc doar cu banane si mere. Acest fapt ne-a frapat pe amandoi in prima zi si usor, usor am cautat solutii. Am incercat sa mancam de pranz mancare gatita pe undeva, cand cumparam dulciuri dintr-un magazin ceream si apa in bidon (mare parte din deseuri sunt sticlele de apa), dar tot raman multe ambalaje, mai ales daca e sa cumperi ceva din supermaket. Asa ca daca mai aveti si alte idei despre cum poti calatori fast, light dar sustenabil, share it!

La final am lasat detaliile tehnice, pentru ca am vazut multe intrebari/ mirari in prima postare pe Facebook legate de echipamentul pe care l-am avut la noi. Asa ca mai jos o lista cu echipamentul meu, ce am avut eu pe bicicleta mea si cateva observatii legate de ce as schimba din aceasta aranjare:

– Pe ghidon: O salteluta de 120 cm de la Therm-a-Rest + 3 bucati de cordelina si 2 carabiniere light (fara filet) pentru hamac. As face un upgrAde la un Therm-a-Rest Neo Air si astfel as putea muta pe ghidon, intr-un dry bag salteluta+ hamac+ accesorii hamac (cordeline, carabiniere)
– In seat bag (Viscacha de la Revelate Design)

– sac de dormit (Hannah Scout, exista si variante mai compacte gen Millet Baikal, merge investigat si cat de mult se comprima un Nahanny Alpin)
– hamac (din Decathlon, dar cam toate au aceleasi volum/ greutate)
– 1 pereche colanti lungi (pentru dormit, stat in ei, mers prin oras daca e nevoie)
– 1 bluza cu maneca lunga de dormit
– 1 bluza cu maneca lunga sintetica (dormit sau tras peste tricoul de ciclism cand e frig)
– 1 pereche de ciorapi de schimb+ 1 pereche groasa de ciorpai pentru dormit
– 1 bandana
– 1 pereche chiloti
– 1 pufoaica
– heatere
– 1 pereche de pantaloni de schimb, dar la ei as renunta si as lua in locul lor un set complet de scule daca as merge singura (pompa, leviere, petice, multi-tool, un tub mic cu ulei pentru uns lantul echivaleaza in greutate si sunt chiar mai compacte)
– o camera de rezerva

– un saculet mic cu Baneocin / crema anti-frecare, leucoplast, frontala, perie de dinti, pasta de dinti mica, spray anti-capuse
– un sac mic si compact de la Salomon, care se poate face rucsacel, pentru cumparaturile de seara si transportat mancarea la locul de campat, agatat bagaje seara, cand pun hamacul etc
– un lant (poate fi inlocuit cu ceva mai compact)
– 2 saci menajeri de tras peste salteluta/ seat bag in caz de ploaie.

– Un bidon de apa de 500 ml (cu cursiera acoperi distante suficient de mari in 60-90 de minute) si in general ai localitati ca sa poti lua apa
– Un al doilea bidon dry cu: lingura, briceag, acumulator extern, cablu, incarcator priza, lumina spate bicicleta
– Pe mine: echipamentul de ciclism, o bandana la gat/ pe mana, o foita de vant/ ploaie in buzunarul stang de la tricou, telefon, acte, servetele in buzunarul central de la tricou si un buzunar liber pentru eventualele dulciuri ce ar trebui tinute la indemana.

Ce as mai fi avut nevoie: o crema de soare mica si compacta, dar exista loc si pentru ea in bagaj.

Incercad sa gasim atractiile turistice intr-un Chisinau cat se poate de comunist, aici in fata parlamentului Moldovean.

Mini-arcul de trimf, in varianta Moldoveneasca.

La rascruce de drum. Trebuie spus ca mozaicurile ce le intalnesti imprastiate prin tara, prin statii de autobus, pe la izvoare la intersectii arata uneori chiar interesant.

Dulcea limba moldoveneasca.

Calitatea drumului Chisinau-Ungheni. Drum European.

Nici aici nu am scapat de ploaie.

Dupa o trecere a frontierei ce a durat mult mai mult decat ne asteptam, inapoi pe taram romanesc.

Ajunsi la Ioana si la Catalin, prieteni buni pe care din pacate ii vedem destul de rar. Nici ca se putea sa avem gazde mai bune in Iasi, mai ales dupa cele cateva ore de ploaie ce ne-au udat complet in mijlocul zilei.

Iesenii de a caror trena m-am lipit in drum spre Targul Frumos.

Apropierea de Roman, inainte de a face dreapta spre Hanul Ancutei.

Drum intins.

Animalutele colorate spun: tot inainte!

Inapoi in munti, intrarea in Cheile Bicazului.

Pedaland pe sub Piatra Altarului.

Apusul zilei, in Gheorghieni.

Sfarsit de tura, din pacate cu un genunchi usor ruginit