Acum ceva vreme Radu a vehiculat ideea de a ajunge cu bicicetele la Chisinau. Nu pot sa zic ca m-a prins cu ceva propunerea, caci auzisem ca drumurile-s rele si ca a trece Prutul echivaleaza cu o intoarcere in timp, dar cum singurul colt de tara fara ploaie si si cu vant prielinic pare a fi Moldova, destinatia se alege de la sine. Tura are cateva premiere. Prima data in Republica Moldova, prima tura cu 4 zile legate pe cursiera (si cu suficienti kilometri planificati in fiecare zi) si mai ales combinatia cursiera + echipament de cicloturism light. Practic inca din India ne-am hotarat sa renuntam la coburi, portbagaje, sa facem un upgrade la anumite piese de echipament si sa ne personalizam un set-up minimalist care sa poata fi pus pe cursiera, avand astfel posibilitatea de a acoperi o distanta mai mare in fiecare zi. Ce a iesit, o sa vedeti mai jos.

Sambata, ziua 1 -Targu Secuiesc- Barlad

Planul pare perfect. Din nou ne fofilam de condus si un Regiotrans ne duce comod pana in Tagu Secuiesc. De aici am putea trece muntii pe doua drumuri. Prin Ghimes, respectiv pe la Lespa. Alegem a doua varianta, pentru ca stiam de la Alin Tanase ca asfaltul e impecabil si traficul inexistent. Urcarea e cinstita, cu 8-9%, pe un drum de munte ce pare facut cu simt de raspundere. Picioarele sunt proaspete, avem energie si ne bucuram racoarea padurii, sutele de metri diferenta de nivel adunandu-se cu usurinta. Prima pauza mai lunga o facem in Lepsa, unde pe principiul se intalneste munte cu munte, d-apoi om cu om, ma intersectez cu Andrei, cel care mi-a dus trena pe ultima tura la Seciu. N-ar fi nimic deosebit daca el nu ar fi din Constanta si noi din Brasov.

Coboram in campie si ne ia in primire vantul. Cu care ne vom lupta eroic pana la Tecuci. Un vant din laterala care ne strica socotelile caci pur si simplu nu merge cu mai mult de 20 km/h. Ne luptam consecvent si pana la urma castigam…sau cedam, luati-o cum vreti, caci odata ajunsi pe centura Tecuciului cotim spre nord si profitam din plin de micul uragan, transformat in vant din pupa. Satele sunt rare si mici, peisajele monotone, pedalele se invart insa ritmic si ceasul arata constant peste 30 km/h. In ritmul asta vom ajunge in Barlad in 2 ore. Ai spune ca sunt kilometri gratis, dar la cat am luptat cu vantul din laterala, e un schimb cinstit, zic eu.

Tragem tare sa ajungem pe la 19.00 in Barlad pentru a avea timp de cumparaturi pentru masa de seara si mai ales pentru a gasi un loc de bivuac. Radu este sceptic la propunerea mea cu lunca Barladului, dar Dealul Mare de peste apa Barladului dezvaluie o padurice de salcam cu iarba verde, suficienti copaci pentru a intinde hamacul si destul de multa intimitate. Masa de seara e gourmet, cu rosii, branza, ceapa verde, peste si chifle proaspete.

Imi intind hamacul si ma ascund in el ca intr-un cocon, privind printre ochiurile plasei de tantari cum stelele noptii devin din ce in ce mai puternice. Dureaza ceva pana ma obisnuiesc cu zgomotele din jur si mi se intampla de mai multe ori sa fiu trezita exact inainte de a adormi. Pana la urma insa somnul castiga. Stiu ca urechile se vor reobisnui cu noptile petrecute afara, caci vara cu ale sale aventuri din timpul saptamanii si nenumarate nopti de weekend petrecute in aer liber, nici nu a inceput.

Ruta: Targu Secuiesc- Ojdula- Lepsa- Pascani- Tecuci- Barlad, 186 km, +1700 m

Date si track: aici

Duminica, ziua 2 – Barlad- Chisinau

Dimineata incepe cu vizita padurarului care ne intreaba de sanatate, continua cu o cafea trista de la Lidl si apoi cu 60 de kilometri pana la Husi. Prima jumatate se scurge monoton, dar apoi peisajul se mai coloreaza cu dealuri, paduri si podgorii, soarele se ridica tot mai sus pe cer si arde ca la inceput de vara, apa dispare din bidon in ritm alert si o pauza de masa se impune in Husi. Aveam o curiozitate legata de Husi in urma unui articol fain scris citit pe DOR. Nimerim la o terasa care nu are ciorba la care visam, dar reusim o combinatie cu pizza, salata, bere si limonada cu menta. In asteptarea mancarii dam si un interviu inopinant pentru un ziar local. Radu cu al sau tricou pe care scrie Brasov atata imediat curiozitatea si starneste cu usurinta intrebari.

Racoriti si cu stomacul plin pedalam cu usurinta pana in Albita unde oprim din nou pentru aprovizionare. Aici avem un dialog foarte amuzant cu un localnic, de altfel, binevoitor:
– Unde mergeti?
– La Chisinau.
– Si vreti sa treceti pe aici, pe la Albita?
– Da.
– S-ar putea sa nu va lase cu bicicletele.
– Pai si de ce sa nu ne lase?
– Pai inainte se putea, dar acum, de cand am intrat in UE…

Aparent, 10 ani le ia stirilor sa ajunga de la Bucuresti la granita. Sau poate localitatile de frontiera au un timp al lor.

E inutil sa spunem ca trecem prin granita ca prin branza, schimbam bani si luam sub roti un drum bun. Indicatorul de pe partea romaneasca promite 74 de kilometri pana la Chisinau. Cel de pe partea moldoveneasca, 94. Analizam harta, intrebam localnicii si ne hotaram pentru varianta mai scurta, prin Hancesti.

Trecerea granitei e un salt in timp cu 20 de ani. Sate mici, cu drumuri desfundate, uneori fara magazin sau loc cu umbra, dar mai mereu cu o cruce, troita etc. Din pacate toate aceste manifestari ale religiei nu tin de foame, caci cumva din tot si toate razbate saracia. De-o parte si de alta a Prutului, facem dupa umila mea parere, o greseala. Credinta ar trebui sa ramana ceva interior, banii fiind mult mai utili catre dezvoltarea comunitatii. Aceea practica, ce creeza locuri de munca sau servicii pentru membrii comunitatii.

Hancesti, pauza, magazin, Chisinau Radler (renunt cu inima impacata la bomboanele Bucuria, daca mi-ar putea cineva aduce de peste Prut bere) si o iahnie de fasole la borcan. Apoi alti kilometri, de data asta pe un european impecabil si cu vant prielnic spre Chisinau. Picioarele in schimb au obosit. Nu ma mai pot ridica in pedale si urcarile se scurg din ce in ce mai lent pe foaie mica, dar destinatia noastra se apropie cu fiecare pedala. Pe cand urcam ultima panta spre Chisinau savuram senzatia de a ajunge la destinatie, chiar daca asta nu inseamna in cazul nostru sfarsitul calatoriei. Dar era cel mai estic punct in care ne propusesem sa ajungem. In egala masura revedeam cu ochii mintii imaginile intrarii in Erevan, respectiv in Leh. Mi se pare fascinant cat de bine am inca tablourile pe retina si ma gandeam cat de mult se aseamana ca feeling intrarile intr-o capitala/ oras mare, curiozitatea pe care o genereaza.

Cum este deja 19.30 nu mai avem timp sa mai trecem prin centru si mergem direct la cazare. Ruta desenata de acasa ne poarta pe la periferia orasului pe niste strazi ce nu au mai vazut asfalt de pe vremea lui Stalin, cum s-a exprimat foarte plastic, Radu. Apartamentul e impecabil, desi zona aminteste de cartierul Balta Alba din Bucurestiul anilor 2000. Si dupa gustul lui Radu e departe de centru. Doar ca numai el crede ca e ceva demn de vazut in centrul Chisinaului. Pe mine una, destinatia ma interesa mult prea putin, importanta era calatoria.

De la un supermarket din zona cumparam mancare pentru o masa de seara regeasca (planul era sa facem niste paste, dar cine a putut rezista in fata placintelor cu branza si marar, prajiturilor si salatelor gata pregatite?), dusul e dumnezeiesc (nici eu nu ma mai suportam dupa 2 zile de transpiratie) si adormim in dulcele grai moldovenesc al unei prezentatoare de la un post TV obscur.

Traseu: Barlad-Husi- Albita- Hancesti- Chisinau, 169 km, + 1800 m

Date si track: aici

Bicicletele lla plecarea din Targu Secuiesc, cu tot ce avem nevoie pentru cele 4 zile de concediu pe ele.

Targu Secuiesc – Lepsa, probabil cel mai "tipla" drum de munte de la noi din tara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

Unduit, asfalt perfect si trafic putin.

Drum intins inainte de Barlad, de data aceasta cu un mic uragan din spate.

Locul de popas pentru seara aceasta, pe undeva prin lunca Barladului.

Datele primei zile de pedalat.

Pregatirea de somn.

Nu poti sa nu iubesti primavara, mai ales cand ai parte de nopti si dimineti calduroase.

Lipsa de imaginatie la capitolul nume de sate, iar probabil numele a ramas si atunci cand au fost mai mult de sapte case.

In Husi, un orasel cu un cat se poate de veridic aer de orasel de provincie.

La revedere Romania, pentru o zi si jumatate.

Monumentul victoriei, complet echipat cu un tanc in varful dealului.

Pe partea Modoveneasca a Prutului, asfalt nu prea bun, sate saracacioase si teren surpinzator de valurit.

Intr-o statie de autobus, cum sunt multe imprastiate prin spatiul fost sovietic, multe cu un design aparte si cu siguranta nu la fel de plictisitoare si anoste ca ale noastre.

Merckx file de poveste.

Ultima poza a zilei, inainte de intrarea in Chisinau, oras ce are macar un indicator cat se poate de interesant de intrare in oras.