Mini-epica de vara, pe biciclete din Oltenia pana in Transilvania, peste munti

Nori grei de furtuna se apropie dinspre sud in vreme ce noi impingem bicicletele prin iarba spre Varful Gera. Muchiile indepartate incep sa fie cuprinse de ploaie si din cand in cand un tunet tulbura linistea de dinaintea furtunii. Doar spre Valea Oltului soarele mai prinde cateva crapaturi printre nori in vreme ce noi cautam usor dezorientati refugiul salvator de care am aflat in ultimul moment de la ciobanii intalniti pe drum. Pana la urma reusim sa dibuim cu harta in mana locul in care ar trebui sa fie refugiul, fix inainte de a incepe ploaia.

Putin darapanat, deschis, cu destul de multe lucruri inghesuite in el prin care trebuie sa facem putina ordine si totusi nu cred ca ne-am putea dori un adapost mai ok pentru o noapte ce se anunta din pacate destul de ploioasa. Nu de alta, dar perpectiva unei nopti petrecute in ploaie pe undeva pe creasta, fix la inceput de tura nu ar fi fost deloc roz. Dar iata ca pana la urma norocul ii surade calatorului nepregatit si surpins de furtuni neanuntate de vara. Cu toate astea imi plac destul mult momentele in care planul de acasa nu se potriveste cu cel din tura si atunci cand trebuie sa improvizezi si sa te descurci, caci pana la urma aventura incepe atunci cand planurile initiale esueaza.

Iar planul celor 3 zile era cat se poate de simplu, dupa Geiger sa luam trenul pana in Calimanesti dupa care se petrecem urmatoarele 3 zile pedaland peste Capatanii, Latoritei, Lotrului si Cindrel pana in Sibiu. Usor de zis, mai greu de facut, mai ales cand la jumatatea zilei de luni abia ce am terminat de parcurs creasta Capatanii pana in curmatura Oltetului, o creasta unde ne-a insotit un vant si un frig care nu pareau sa se potriveasca deloc cu caldurile de august.

Asa ca din nou improvizam, taiem Latoritei de pe lista si pornim direct la vale catre Ciungetu si catre Voineasa. Seara ne gaseste in jurul focului inainte de urcusul spre Lotrului, cu un rau numai bun de scaldat aproape, cu paine prajita la foc si din pacate din nou cu cativa stropi neplanificati de ploaie. Din nou e momentul pentru improvizatie, de data aceasta pentru a face un adapost din bete, biciclete si o prelata de hamac, in timp ce Dani se baga in sacul de bivuac iar Nico si Cindy se adapostesc sub un cap de pod.

Pe de alta parte odata cu seara asta am bifat dupa standardele lui Dani toate elementele pentru a putea fi categorisita tura la epice: focul de seara, mirosul de fum si cu cateva ore mai devreme berea ieftina la magazinul comunal din Ciunget.

Ziua de marti incepe cu o urcare cat se poate de provocatoare spre Lotrului, spre saua Voinesita. Aici par sa se fi stramutat temporar toate triburile din satele invecinate la cules de ciuperci si de afine, si tot de aici ar trebui sa luam bicicletele in spinare prin Lotrului spre saua Steflesti. Si cu momentul asta vine si realizarea ca pentru a face tot planul initial am fi avut nevoie de 5 zile si nu de 3, asa ca urmeaza inca o ocolitoare, pe forestier catre Valea Sadului si de aici in directia Paltinis. Complicat cu mini-epicele cand stii ca in 2-3 zile trebuie sa ajungi inapoi in oras si la munca, dar totusi cu un pic de imaginatie si planificare pot sa iasa ture pe cinste. Mai complicat e in schimb cu senzatia de a avea tot timpul din lume.

In schimb dupa un forestier prea lung ce ne-a dus pe la Negovanu si apoi spre Paltinis avem parte de o coborare absolut geniala inapoi spre Sibiu care a salvat deplin toata ziua. In mare parte pe traseul de la Geiger, cu bucati si tehnice si frumoase si cu un single trail absolut genial la sfarsit de zi pe culmile varful Derjani si spre Varful Dragut. Pe unul din micile urcusuri mergem in paralel cu un cioban care isi duce magarul spre turma de oi si care se intreaba ce primim pentru a ne plimba pe aici, si degeaba incerc sa-i explic ca ne place sa transpiram si sa impingem bicicleta prin coclauri, mai ales la cat de obositi aratam probabil acum la sfarsit de tura. Si degeaba ii explicam ca de maine o sa stam zile in sir pe scaunul de la birou (pe care sincer de-abia il asteptam) si ca locurile de aici chiar sunt frumoase. Si in acelasi timp ii dau seama ca unei persoane care e nevoita sa traiasca aici o vara intreaga s-ar putea sa nu-i placa, oricat de frumoase ar fi locurile…

Atunci cand ajungem in Prislop avem parte si de momentul etnic al ture atunci cand intram in sat fix cand jumatate din clan alerga cu bate si cu strigate pentru a se rafui cu cealalta jumatate de clan. Partea buna e ca erau atat de focusati incat au trecut ca vijelia pe langa noi. Vorba Mihaelei de o primire cu asa strigate nu am fi avut parte nici la Geiger.

Si chiar daca planul initial, cu Latoritei si cu Lotrului ramane ca tema pentru acasa a iesit o tura pe cinste, numai buna pentru un weekend prelungit de vara. Sa vedem acum in ce munti vom mai ajunge si in weekendurile ce urmeaza.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1136744479