Un pic mai multe poze aici.

A venit iarna, brusc si neasteptat. Nu neparat in Berlin, cat mai mult in niste munti care se afla la 300km de Berlin, undeva la granita dintre Polonia si Cehia. Mi se pare putin ironic numele de muntii uriasilor, tinand cont ca inaltimea medie a crestei e pe undeva pe la 1300-1400 de metri cu cel mai inalt varf la 1600m.

Joi inainte de weekend am ajuns la concluzia ca 5 weekenduri consecutive petrecute in Berlin ar fi fost prea mult pentru noi, astfel incat am inceput sa cautam destinatii pentru weekend, Mike fiind cea care a venit cu ideea unei ture de trekking in Muntii Uriasilor. Stiam ca a nins in zona dar nu ne asteptam ca la inceput de decembrie sa facem o tura ce s-ar fi putut la fel de bine intampla in mijlocul iernii.

Dar revenind la ziua de sambata, dupa o trezire extrem de matinala pentru a prinde cat mai multe ore de lumina sambata, si dupa 300km de condus pe drumuri cam intortocheata si cam bombartate (in partea poloneza), ajungem in cele din urma la 11 la poalele muntelui, in Jagniatkow. Satucul era asezat cam central pe directia crestei, si planul era sa urcam in creasta, sa mergem pana cand avem chef pentru ca duminica sa ne intoarcem inapoi in satuc pe la baza crestei. Satucul arata foarte interesant, aproape deloc turistic, un fel de Busteni vechi crutat de toata dezvoltarea salbatica din ultimii 20 de ani.

E un frig crunt in schimb, si asta chiar si jos in sat. Maxima zilei era pe undeva pe la -3 grade, si pe masura ce incepem sa urcam (ajungand is in umbra muntelui), temperatura scade corespunzator. Peisajul e un peisajul e de iarna 100%, de jos din sat pana in creasta, fara trecerea obisnuita prin covor de frunze, pudra de zapada urmata de ingrosarea stratului, cum se intampla de obicei in turele de toamna iarna din Romania. Acum a fost pur si simplu suficient de frig si a nins suficient de mult ca iarna sa inceapa direct din sat. Iarna adevarata, cu zapada scartaind sub picioare, si cu un frig clar si curat.

In drum spre muntii uriasilor.

Toamna-iarna

Prin padurea argintie.

Drumul pana in creasta in schimb nu e foarte spectaculos, si urma in cea mai mare parte prin padure. In schimb e chiar frumoasa o zona amenajata cu podete de lemn, flancata pe de o parte si de alta de brazi acoperiti de zapada. In schimb vantul si frigul ne iau in primire in creasta, temperatura scazand probabil pana pe la -10 grade. Odata ajunsi in creasta descoperim si un fel de adapost refugiu, si prindem speranta ca vom gasi si altele mai in fata pe creasta (cel putin harta ne dadea sperante ca vor mai fi ceva locuri de adapost). Astfel incat incepem sa infruntam creasta, mergand in directia celui mai inalt varf din masiv, de 1600m. Aveam si cortul dupa noi, dar speranta era sa gasim un fel de refugiu in care sa dormim in noaptea respectiva.

Copaci de puf.

Copaci de zahar.

Trecem printr-un fel de inseuare in care in loc de refugiu gasim 2 hoteluri, intre timp se lasa si seara dar alegem sa mai mergem inainte pe creasta, sub lumina stelelor si a lunii care rasare la un moment dat. Atmosfera e linistitita si nu bate aproape deloc vantul, in vale sa vad pana departe in zare luminile diferitelor satuce si orasele, iar noi colindam in cautarea unui refugiu sau a unui loc bun de pus cortul.

Ajunsi in creasta.

Privind spre partea poloneza.

Ca o paranteza, mi se pare ca au fost destul de multi turisti, si destul de multi care mergeau si noaptea. Poate nu foarte bine echipati sau antrenati, dar oricum mult mai multi decat ai vedea in conditii de iarna pe la noi. Iar ca si termen de comparatie/traseu, plimbarea de sambata mi s-a parut ca a semanat foarte mult ca relief cu o plimbare pe platoul Bucegilor, un fel de Babele->Piatra Arsa->Furnica ceva mai lung si un pic mai denivelat. Muntii sunt foarte potriviti pentru schi fond, in majoritatea locurilor fiind drumege special amenajate pentru asa ceva.

Toate bune si frumoase pana cand descoperim ca locurile marcate ca si refugii pe harta nu au mereu un refugiu in locurile indicate, si pana la urma alegem sa punem cortul. Trebuie spus ca in ultimii ani nu prea am mai ajuns cu cortul la munte in conditii de iarna, cam aceasi constatare fiind facuta si atunci cand ne-am chinuit sa ne dam seama cand a fost ultima tura cu rucsac greu in spate. Cred ca anul acesta nu am facut nici o tura de doua zile cu rucsac greu si cort in spate. In schimb acum ceva ani am avut si noi partea noastra de ture cu cortul iarna la munte, care in timp au inceput sa se reduca ca si numar. Totusi au ramas cateva ture epice, din Parang, din Calimani, din Rodnei, care intamplator sau nu s-au petrecut cam tot pe la inceputul iernii.

Adica atunci cand a trecut suficient timp de la ultima iesire in care ai inghetat pe langa un cort in vreme ce il intindeai, sau cand te rugai de primus sa topeasca zapada mai repede ca sa poti sa intri linistit in sacul de dormit. Si trebuie spus ca a fost destul de frig, mai ales pentru un prim weekend de iarna, probabil in timpul noptii temperatura coborand pe la -15 grade. Complicat a fost pana cand am intins cortul cu mainile inghetate si pana cand mike s-a ocupat de paste, in schimb dupa ce am intrat in sacii de puf chiar am avut parte de o noapte uimitor de placuta.

A doua zi dimineata in schimb ne trezim inconjurati de o ceata laptoasa alungata din moment in moment de rafale de vant. Constatam din pacate ca toata mancarea noastra e cam inghetata pentru a mai avea gust, si dupa un mic dejul frugal strangem cortul si in dulcele stil de nehotarare ne invartim putin in loc incercand sa decidem daca urcam pe cel mai inalt varf din masiv, de 1600m. Pana la urma din cauza cetii am renuntat, si va ramane ca tema probabil pentru data viitoare.

A doua zi dimineata.

Cea mai veche cabana din Polonia.

In schimb pe masura ce coboram vremea se deschide, si avem din nou parte de soare si de vreme frumoasa pe coborare. Cu ocazia coborarii ajungem si pe cea mai veche cabana din Polonia, cabana ce semana putin cu cabana Postavaru ca si stil, unde ne oprim la un ceai si unde ne interesam si de concursurile care sunt organizate in zona (de schi alpinism, alergare), de pretul unei cazari pentru o noapte (intre 5-8e in functie de cate paturi sunt in camera, rezervare cu 2 saptamani inainte). De aici coboram la poalele muntelui pe o poteca frumoasa, dupa care serpuim inapoi spre satucul din care am pornit cu o zi inainte pe o poteca care traversa alte doua sate de la poalele muntelui. Arata interesant satele oamenilor, si mi se pare oamenii au construit cu ceva mai mult cap si bun gust decat s-a construit prin statiunile noastre.

Una peste alta am descoperit un munte in care sigur o sa revenim in iarna asta, fie pentru schi, de partie sau de tura, am avut parte si de primul weekend de iarna, ne-am amintit si de noptile petrecute la cort, am avut parte si de 2 zile de senin dupa o luna noiembrie extrem de posomorata din Berlin. Si am mai invatat inca un lucru:Dzięki, cu alte cuvinte multumesc in poloneza.