XCC-ul si XCO-ul nu sunt chiar formatul meu preferat de concurs. Pe de o parte sunt mult prea scurte pentru cineva trecut de 40 de ani care merge mai degraba in ritm diesel, pe de alta parte sa te invarti in cerc pe acelasi traseu nu-i chiar idea mea de a petrece o zi faina afara. Intr-un fel XCO-ul seamana un pic cu escalada sportiva, unde stai poate o zi intreaga la o faleza lucrand un singur traseu. Daca e sa translatam comparatiile maratonul sau turele lungi pe munte seamana mult mai mult cu alpinismul.

Cu toate astea tinand cont ca sunt nationalele si ca sunt aproape de casa am zis ca e pacat sa nu particip, mai ales ca in general se strange o mana de oameni la amatori la concursuri de genul asta. In plus, era si o restanta de recuperat din primavara de la test-event-ul pentru Europene ce s-a desfasurat pe acelasi traseu unde am reusit sa ma imprastii pe rock-garden in mod spectaculos si a trebuit sa abandonez.

XCC de vineri a fost cat se poate de intens, 24 de minute la intensitate maxima in care a fost destul de complicat sa controlez efortul. Am plecat cam tare si in tura 3 am fost prins in urma de Feri. Atunci cand a trecut pe langa mine a facut-o cu o asa viteza incat m-am intrebat daca nu cumva stau pe loc. Omul e clar la alt nivel la capitolul genetica / fitness si pana la sfarsitul concursului a mers relaxat pastrand aceasi dinstanta fata de mine. Per total mi-a placut, e interesant efectul de tunel pe care il ai atunci cand mergi la intensitatea asta, Catalin a facut un comentariu de nota 10 la toate cursele si au fost ceva incurajari de pe traseu. Probabil o sa particip si anul urmator.

Dupa increderea capatata la XCC si dupa festivitatea de premiere ies impreuna cu Feri si cu Mihai la recunoastere pe traseul de XCO si reusesc sa cad pe primul drop pe care asta-primavara l-am sarit fara probleme. Las ceva piele pe jos dar nu patesc nimic grav si pe urmatoarele 3 ture de traseu ma simt chiar bine, pacat ca seara e partial stricata de juliturile ce ard.

Dupa o sambata petrecuta cu Marius pe langa Brasov duminica dimineata e din nou timpul pentru concurs, cel de XCO. De vineri pana acum pare ca s-a schimbat anotimpul, e o atmosfera de primavara si sunt un pic peste 10 grade la start, dar cu toate astea in timpul cursei frigul nu se simte deloc. Plec din nou un pic prea tare dupa care incerc sa ma asez la un ritm pentru cele 4 ture de traseu. Partial imi iese si fac doar 2 greseli, una pe prima coborare unde ating o piatra si una in penultima tura pe urcare dar per total merg tot concursul cu impresia ca motoarele nu trag chiar asa cum ar trebui. Pulsul e mult mai jos decat vineri (probabil de la frig) si inca ma deranjeaza un pic corpul dupa cazatura de atunci, incerc sa-l ajut putin pe Patriche in lupta pentru tricou dar nu prea imi iese si termin cursa cu un feeling destul de neutru. Termin pe locul 7 la amatori + master si pe locul 2 la categorie, la aceasi distanta de Feri ca la XCO. Restul zilei trece cu multa socializare, cu incurajari si cazatura nefericata la E-Mtb care ne-a bulversat un pic pe toti. Multa sanatate Tudi, recuperare rapida si felicitari pentru organizarea de la toate evenimentele de anul acesta.

Disciplina de XCO e mult mai complexa decat pare si e nevoie de foarte mult antrenament pe traseu pentru a stii sa-ti dozezi cum trebuie efortul in zonele in care poti castiga timp. Mai complicat pentru mine e sa pot sa ma concentrez pe coborari in regimul de puls ridicat, la maraton e mult mai simplu si coborarea chiar e prilej de odihna in multe locuri.

Ce imi place in schimb e concetrarea totala din ora de concurs, mai ales pe un astlfel de traseu ca cel de la Moeciu, si e foarte interesant efectul de tunel pe coborare mai ales cand ai oameni de pe margine care te incurajeaza. Cu ocazia zic multe multumiri pentru toate incurajarile de pe traseu, chiar s-au simtit bine.

In schimb dintre toate disciplinele de la ciclism e cea la care antrenamentul specific ma atrage cel mai putin. Pe de o parte suturile de intensitate nu sunt chiar regimul unde merg bine, pe de alta parte nici nu ma incanta sa ma invart in cerc pe 3 kilometri, nici la recunoastere / antrenamente nici la concurs. Dar acum ca au trecut si nationalele nu mai trebuie sa-mi fac astfel de griji.

Pentru toate pozele de mai sus photo credit-ul se duce catre Traian Olinici care face o treaba foarte buna la toate evenimentele si de la noi si din afara.