O lectie pe care am invatat-o pana acum e ca postarile trebuie scrise pe cat posibil cat mai repede, caci ca daca nu, uiti ce voiai sa zici in fiecare postare, iar in momentul in care trebuie sa povestesti 5 zile una dupa alta, inspiratia e mult mai greu de gasit. Cel mai bine e ca in momentul in care am mai multe de scris sa ma apuc sa le scriu de la cap la coada, adica cele mai recente inainte.

Dupa ce in seara dinainte am prins ultimul tren cu trecerea granitei turkmene si dupa o zi lunga de pedalat in dimineata asta e trezire de voie, cu alte cuvinte la 6:30 cand incepe sa bata soarele in cort. Locul de cort e din nou unul destul de fain, sub salcii pe malul unui canal, alaturi de drumul care merge catre vama si care nu are trafic aproape deloc. Odata pe ora mai trece cate un sir de 3 tir-uri catre sau dinspre vama, semn al ritmului birocratic in care se lucreaza acolo.

Pe langa trezirea de voie azi e si o zi mai scurta, de 90 de kilometri pana in Buchara, primul oras din Uzbekistan in care vreau sa petrec ceva timp. E unul din cele mai bine pastrate orase de pe drumul matasii cu aproape tot centrul istoric mai vechi de 400 de ani si cu multime de medresse, bazare acoperite si minareturi. Dar pana acolo trebuie sa vad cum stau cu vantul astazi, caci 90 de kilometri pot sa insemne si o jumatate de zi, dar si o zi grea de pedalat.

In cazul meu sunt norocos si vantul care m-a purtat pana la granita in seara anterioara bate la fel de puternic dimineata, astfel incat strang repede cortul pentru a profita cat mai mult de el si pornesc pe drumul complet pustiu luandu-ma la intrecere cu scaietii rostogoliti de vant pe asfalt. In dimineata asta s-au aliniat planetele cu moralul si cu vantul, si chiar imi place la nebunie sa pedalez pe drumul complet pustiu. Nu dureaza decat 10 kilometri caci la prima intersectie incepe sa apara si un mic de trafic, mai putin decat in Turkmenistan si mult mai putin decat in Iran.

Cred ca toata dimineata am petrecut-o studiind din fuga fizionomiile uzbecilor, care arata complet diferit fata de iranieni si fata de turkmeni. Desi Uzbekistan e si el ca alte tari din zona un amestec de etnii, uzbecii 100% ar trebui sa fie mongoli care s-au stabilit aici dupa invaziile mongole si care au adoptat limba populatie turce care era deja stabilita aici. Fetele sunt mai rotunde si ochii migdalati mai desi, iar copii arata intr-un mare fel. Pe langa uzbeci mai sunt si turkmeni si mai ales tadjici, care arata un pic ca iranienii ca fizionomie. Mi se pare fascinant ce amestec de gene se gaseste in Asia Centrala, si din nou imi amintesc ca ar trebui sa ma opresc mai des sa incerc sa mai vorbesc cu oamenii (din Turkmenistan incoace pot sa incerc sa folosesc cele cateva fraze pe care le stiu in rusa) si sa fac mai multe portrete.

Cu toate ca vantul bate din spate, dupa primele 3 ore nu prea mai am chef de pedalat, mai ales ca asfaltul e intr-o stare deplorabila, dar mai fara tragere de inima ajung in cele din urma in nobilul oras Buchara. Aici nu prea am chef sa pierd prea mult timp cautand cel mai ok hotel, trag la primul mai ieftin pe care il gasesc si ma apuc sa ma plimb pe strazile orasului, incercand sa rezolv in acelasi timp si o parte din problemele pe care le intalnesti intr-o tara noua: schimbat bani, luat un card sim de Uzbekistan, eventual facut rost de o harta.

La o prima vedere mi se pare ca pentru prima data dupa Turcia am revenit in lumea turistica deoarece, in comparatie cu Iran si Turkmenistan, Buchara chiar e un oras mult mai turistic cu toate conotatiile negative pe care le aduce chestia asta. Pe de o parte localnicii sunt obisnuiti cu turistii si acestia reprezinta un primul rand o sursa de venit, astfel incat toate bazarele, medresele si cladirile vechi sunt inconjurate de oameni care vand suveniruri artizanale. Pe de alta mi se pare faina ideea ca modalitate de a pastra un mestesug in viata, dar din punctul meu de vedere mi se pare ca esti tot timpul altfel vazut si altfel primit atunci cand ajungi pe bicicleta intr-un sat. decat atunci cand ajungi intr-un oras turistic.

Poate a fost si prima impresia dupa aproape o luna de zile in care nu am vazut foarte multi vestici, dar toti mi s-au parut destul de multi turisti. Orasul in schimb e super fain ca arhitectura si daca hoinaresti prin mahalalele adiacente orasului vechi poti sa vezi cum traiesc localnicii astazi in perioada post-comunista de tranzitie. Cred ca aproape toate stan-urile sunt intr-una din etapele prin care a trecut si Romania in ultimii 20 de ani caci sistemul a fost mai mult sau mai putin aceleasi. Spre exemplu aici inca sunt in voga internet-cafe-urile, micile magazine arata ca prin Romania anilor 90, autobuzele la fel, pe strazi sunt Cielo si Lade, asta pe langa alte asemanari care nu-mi vin acum in minte.

Intr-una din cele mai frumoase medresse din Buchara am parte si de o ploaie de vara si de un cer spectaculos numai bun de prins in poze, si poate ce e cel mai important locul e destul de pustiu asa ca am timp sa ma manifest in voie. Curtea interioara miroase a incins dupa ploaie iar singurul copac din curtea interioara ma face sa ma intreb cat de batran e si cati alti copaci au fost inaintea lui in acelasi loc, caci complexul are aproape 400 de ani.

La ceasul inserarii ajung si la vechea citadela, un oras in oras ridicandu-se 20 de metri deasupra parcului in jur. Nu a ramas foarte mult din el caci a fost bombardat de rusi in timpul Revolutiei Rosii, dar de sus ai una din cele mai faine privelisti asupra orasului. Teoretic zona e in renovari, dar fiind un oras turistic m-a gasit un paznic care contra a 2 dolari a dechis 2 lacate si mi-a dat drumul in spate. Momentul s-a potrivit cu un apus spectaculos si cu o intalnire putin stranie cu un porumbel complet alb care a aterizat la 2 metri de mine si a stat sa-l pozez / filmez in voie. Era ciudat caci era singurul porumbel pe care l-am vazut prin oras in ziua respectiva.

Si totusi mi se pare o diferenta imensa intre Merv-ul pe care l-am vazut in urma cu 3 zile si Buchara, si poate il prefer pe primul pentru ca era complet pustiu si pentru ca necesita un efort mai mare de imaginatie, de care eu din fericire nu prea duc lupsa.

Maine ar trebui sa vizitez un muzeu despre istoria orasului si sa fac o bucata din drumul catre Samarkand, urmatoarea bijuterie de pe drumul matasii.

Distanta: 90km.
Diferenta de nivel: 200+ / 200-.
Moral: 9.
Obiective: 10.

Locul de cort.

Din nou fara nici un pic de trafic.

Metode de irigatii.

Protectia muncii.

Medresele din Buchara.

Medresa.

Minaret de 47 de metri.

Adapostit de ploaie.

Dupa ploaie.

Dupa furtuna.

Semiluna furtunoasa.

Cadru

Deasupra orasului.

Dupa furtuna.

Citadela si nobilul oras Buchara.