In sfarsit imi iese si mie planul cu trezirea de dimineata, si dupa ce ieri vantul m-a facut sa inaintez in ritm de melc, sper ca azi macar in primele ore ale diminetii sa am ceva mai mult spor.

Termin de strans lucrurile fix cand incepe ora albastra si dupa o mica chinuiala de a scoate bicicleta incarcata dintre dune pornesc cam in jurul orei sase, cu putin inainte de a rasari soarele.

Macar am intuit-o bine de data aceasta caci vantul nu bate deloc dimineata, astfel incat fac intr-o ora si jumatate cat am facut ieri intr-o jumatate de zi. In schimb vremea e in schimbare iar cerul e acoperit de nori, astfel incat nu am parte de rasarit astazi, dar tot mi se pare fascinant sa privesc cum se lumineaza lumea desertului. Trebuie sa mai repet experienta cu trezitul de dimineata.

In schimb dupa 9 se starneste din nou vantul. Nu e potrivnic ca ieri dar e mult mai puternic si e aproape perpendicular pe directia in care pedalez astfel incat trebuie sa muncesc ceva impotriva lui. Graunte de nisip ma bombardeaza din mica furtuna de nisip starnita de vantul.puternic.

Problema e in schimb ca ochelarii de soare nu prea functioneaza din cauza directiei oblice din care bate vantul, asa ca trebuie sa completez cu inca o cagula masca pentru fata. La scurt timp dupa, observ ca am si o pana partiala la roata din spate, prima dupa 5500 de kilometri.

Cu toate astea nu pierd foarte mult aer si nici nu am chef sa fac pana in mijlocul furtunii de nisip astfel incat dupa cateva pompe pornesc din nou la drum. Daca nu ar fi vantul asta as fi avut sperante sa trec astazi in Uzbekistan, dar la cum bate acum nu am nici o sansa.

Dupa inca o ora incepe si ploaia, probabil una din putinele pe care le vede desertul intr-un an de zile. Si chiar ploua neasteptat de sanatos astfel incat trebuie umblu la coburi si la cort pentru a nu se face fleasca. Odata cu ploaia, in schimb se domoleste vantul si chiar dispare, si grija redevine pana pe care ar trebui sa o rezolv.

Pana la urma ma motivez sa incerc sa fac si pana, caci la roata spate e un pic mai complicat caci trebuie sa desfac portbagajul pentru a desface frana si chaingliderul pentru a da jos lantul.

Cand dau jos camera, binenteles ca nu aud nimic din cauza vantului si din cauza ca pierdea aer foarte incet, asa ca raman sa vad cand dau de un hotel care e problema. Inca nu sunt convins ca e chiar pana, ci probabil camera a facut pori sin cauza unor fire de nisip ramase intre cauciuc si camera.

Pun una din rezeve, termin cu pana intr-un sfert de ora si bag de seama ca directia vantului s-a schimbat sj ca pentru prima data in 3 zile am din nou vant din spate, asa ca gonesc catre Turkmenabat, cu 25-30 de kilometri la ora si cu ocazia asta reinvie sperantele ca voi ajunge la granita pana la lasarea serii. E cam la limita, mai ales caci nu stiu cati kilometri sunt din Turkmenabat pana la granita, dar merita incercarea.

In Turkmenabat ajung din greseala pe un fel de strada principala unde pe dreapta sunt insirate doar cladiri impunatoare si in mod egal goale, placate cu marmura si cu chipul presendintelui pe fiecare din ele. Presenditele imbracat in militar, zambitor cu copii, cu lanurile de grau, suna cunoscut? Sunt ridicate in parte cu banii obtinuti din exportul de gaze, caci Turkmenistan e una din cele mai bogate tari in resurse din Asia Centrala. Sunt curios daca turkmenii se intreba daca nu se putea face ceva mai util cu banii astia.

In schimb dupa 2 zile in desert, Turkmenabat arata incredibil de verde, si mai ales dupa ce traversez raul Amur-Darya pe un pod de pontoane. Totul aici e facut prin irigatii, dar daca nu esti atent la detaliul totul e la fel de verde ca intr-un sat din Romania la inceput de iunie.

Si dupa ce gonesc cand cu vantul, cand impotriva lui catre granita reusesc sa ajung cu putin inainte de a-si incheia programul, si de data aceasta la iesirea din tara lucrurile merg ceva mai repede, chiar daca formularul pe care trebuie sa-l completez e doar in turkmena. Un nenica reuseste sa ma lamureasca in rusa ce trebuie sa completez si davai, davai uite ca am iesit si din Turkmenistan si urmeaza granita cu Uzbekistanul, care arata destul de deplorabil si comunist si vine la pachet si ea cu putina birocratie. Totusi merge mai repede decat la intrarea in Turkmenistan si in primul kilometru pedalat aici dau si de ceva ce nu am prea vazut prin Turkmenistan, indicatoare rutiere cu distante, unul din orasele de pe indicator fiind chiar Bishkek. Cica sunt doar 1300 de kilometri, dar asta fara Tadjikistan si fara autostrada Pamir. Cu tot cu ocolul pe care il voi face eu sa tot fie cam 2600.

Locul de cort e unul cu salcii de data asta, adapostit de vant si de drum langa un canal ce duce apa din Amu-Darya catre Uzbekistan.

Distanta: 180km.
Diferenta de nivel: 100+ / 100-.
Moral: 7.
Obiective: 5.

Daca tot nu e trafic o masa pe marginea drumului.

Conditii extreme cer masuri extrem.

Ploaia din desert.

Conducatorul iubit.

Lada e la putere.

Singuratic

Un teanc de bani ce valoreaza 20 de dolari.

Ultima experianta cu Turkmenistan.

Inca putin, desi pe varianta aleasa de mine mai sunt cam 2600 pana in Bishkek.

Ultimele raze de lumina.