O noapte pe varful Ascutit, din nou in cautarea iernii

E aproape jumatatea lui februarie, afara sunt temperaturi de mijloc de februarie iar eu stau sa ma intreb cum ar fi daca iarna aceasta ar fi prima iarna care sa ne fi trisat aproape complet. Cum ar fi daca valul de zapada si de precipitatii care se pripaseste pe la noi in martie / aprilie ar uita anul acesta de noi. Oare atunci cand ar veni primavara nu ti-ar para ca nu ai profitat de putinele zile de iarna care ti-au fost oferite?

Sigur, puteti spune ca pe crestele inalte e totusi iarna si ca e ceva zapada, dar cumva gandul de a tropai in clapari spre taramuri de peste 2000 de metri nu e deloc atragator. Intr-un fel frumusetea schiului de tura vine si din usurinta cu care te poti misca pe munte iarna si de la libertatea pe care o ai stiind ca poti urca si cobora aproape pe oriunde. Asta atunci cand e zapada.

Asa ca planul turei s-a suprapus peste incercarea de a profita la maxim de un un weekend de iarna, o tura de doua zile in Crai cu dormit in creasta, cu sperante de capre negre si de cer instelat. Asa ca dimineata de sambata ne gaseste in formatie de 5, pregatiti de a infrunta drumul de cateva ore pana la baza muntelui. Odata ajunsi in Crai gasim zapada putina dar puful de cativa centrimetri si frigul dau diminetii un aer hivernal. Atunci cand ajungem in poiana Zanoaga creasta e inca invelita intr-o ceata care speram sa se ridice pana cand vom ajunge si noi la Ascutit.

Singurul loc in care dam cu adevarat de zapada e culoarul de pe Padinile frumoase, loc in care daca n-ar fi urme ar fi de sapat putin. In rest chiar si atunci cand ajungem in creasta zapada mai mult lipseste si sunt multe portiuni in care se poate ghici destul de clar pe unde e poteca de vara. In schimb compenseaza frigul, vantul si faptul ca Bucegiul si culoarul Rucar-Bran chiar arata fain sub bruma de zapada asternuta in urma cu doua zile.

Noi ne instalam in refugiu, ceata dispare complet iar cerul incepe sa se coloreze in culorile purpurii ale apusului. Vantul taios in schimb ne face sa urmarim apusul in reprize, caci chiar e surpinzator de frig afara, un -10 / -15 grade amplificat destul de serios de vant. Vantul ma face sa renunt si la planurile de fotografie de noapte pentru care am carat chiar si trepiedul pana aici, dar gandul de a ingheta afara in cautarea expunerii perfecte nu era deloc ademenitor. Asa ca pana la urma inlocuim fotografia de noapte cu o seara culinara in care am incercat sa gatesc fara success o mancare de linte ce a ramas din pacate tot usor nefacuta dupa aproape o ora de efort.

A doua zi in schimb vremea se schimba complet, vantul se opreste iar iarna e inlocuita de o primavara calduroasa. Peste tot zapada se topeste si e suficient de cald incat sa stai la bustul gol pe creasta, lucru de neimaginat cu o zi inainte. Creasta in schimb se rezuma pentru noi la o plimbare pana pe varful Turnu unde ne intalnim cu Andrei si Claudia dupa care urmeaza o coborare interesante pe Hornul Gainii, o pauza de masa la Curmatura (unde era incredibil de multa lume, astfel incat am inceput sa inteleg de ce se spune ca Piatra Craiului devine cartier al Brasovului in weekend) urmata de un mic ghetus pana inapoi la masini.

Asa s-a incheiat ceea ce ar putea sa fie un ultim weekend de iarna, mai ales daca ma uit peste prognoza pentru saptamana urmatoare. Iar daca schiurile nu am apucat sa le tocim iarna asta, sa scoatem bicicletele la inaintere zic eu….

Echipa: Vali, Muha, Andrei, Octavian + Andrei si Claudia duminica.