Ceasul suna inaintea zorilor si incep pregatirile pentru un nou start alpin. Planul de azi e destul de simplu, dupa vestile primite de rusii din tabara de baza, vremea urmeaza sa se strice de la jumatatea zilei incolo astfel incat as vrea sa urc pana in tabara 3 si eventual un pic mai sus, fara bagaj urmand ca sa cobor si sa strang cortul pentru a cobora in aceasi zi pana in tabara de baza.

Ritualul e acelasi ca in fiecare dimineata, trezirea, ceaiul de dimineata din termos dupa care imbracarea, trasul plasticilor in picioare, parazapezile inghetate dupa care o iau repede din loc pentru a ma incalzi. Tot versantul e in umbra si dupa cum e orientat ghetarul pe care urc voi da de soare dupa ce ajung in saua de la 5800 de metri. Partea buna e ca poteca e deschisa de rusii ce au urcat cu o zi inainte, iar acum in orele reci ale diminetii urmele de seara trecuta sunt ca treptele unei scari inghetate pe care urc cu spor.

Zapada scartaie ritmic sub talpa de cauciuc a plasticilor si inaintez cu surpinzator de mult spor tinand cont ca nu am mai fost niciodata la inaltimea asta. Se simte si faptul ca am un bagaj foarte usor in spate si Alexei, singurul ramas in urma in tabara 3 cu care plec aproape in acelasi timp ramane destul de serios in urma. Undeva la capatul ghetarului se vede singurul cort cu care au urcat rusii pana in tabara 3, un Red Fox cum am si eu in tabara de baza.

Desi Quickhikerul a fost ok pana la 5200 de metri nu il vad rezistant ok la vanturile din tabara 3, mai ales ca nu am bete cu care sa-l ancorez in punctele cheie, asa ca la urmatoarea urcare va trebui sa-l car si eu Red Fox-ul dupa mine. Are 3 kilograme si e un pic de risipa de loc pentru o persoana, dar e cam singura varianta.

Cand ajung in tabara 3 doar doi dintre rusi sunt iesiti din cort si se pregatesc sa monteze o coarda fixa peste un fel de bergschrund ce separa tabara 3 de iesirea in saua de la 5800. Intre timp ma echipez si eu cu coltarii si urcand dupa ei aflu si planul lor pentru astazi.

Practic au urcat in dimineata asta pana aici pentru a batatori o platforma pentru un elicopter care ar trebui sa vina sa lase ceva corzi fixe si ceva echipament pentru tabara 3. Odata iesit in sa dau si de soare si mai creste temperatura si ii ajut si eu pe rusi sa batatoreasca o platforma de 20 pe 20. Sa pilotezi un elicopter la inaltimea asta nu e treaba usoara si e nevoie de conditii perfecte pentru a putea face manevre de genul acesta. Cat de delicata e treaba aveam sa aflu in 4 zile, cand la o manevra asemanatoare un elicopter s-a prabusit pe versantul nordic al Khan Tengriului.

Odata ajuns in sa, in schimb imi dau seama de ce Khan Tengri e un munte atat de important pentru Kyrgyzi, desi Pobeda e cu aproape 500 de metri mai inalt. Practic in momentul in care te uiti spre nord din saua de la 5800 de metri toti munti sunt mai mici de 6000 de metri si poti sa vezi in departare cum munti stancosi se pierd treptat in munti din ce in ce mai mici pana la plaiuri acoperite de verdeata. Khan Tengri e primul munte pe care il vezi, iar Pobeda e mascat undeva in spate. La astea se adauga si forma ascutita si de neconfundat pe care o are Khan Tengri-ul vazut de departe.

Dupa ce terminam de sapat platforma plec impreuna cu doi dintre rusi, Serghey si Alexei intr-o scurta tura de aclimatizare si de deschis poteca spre creasta de 1200 de metri diferenta de nivel ce pleaca din sa pana pe varf. Sapam pe rand urme prin zapada de peste genunchi si sunt un pic mandru ca desi nu am fost la inaltimea asta pot sa sap urme cot la cot cu ghizi veterani ai Tien Shan-ului. Urmele in sine nu prea conteaza, caci oricum vor fi acoperite in urmatoarele zile, iar de verificat Serghey apuca sa verifice doar prima coarda fixa, dar um pic de miscare pana la 6000 de metri nu strica niciodata ca aclimatizare.

Coborarea merge repede si odata ajuns din nou pe ghetarul de sub tabara 3 incep sa mor din nou de cald, curg apele de pe mine in ultimul hal si de-abia astept sa ajung inapoi in tabara 2 pentru a sta la umbra cortului. Practic pentru a cobora pe ghetarul crevasat si expus la caderi de pietre de sub tabara 2 sunt doua variante, ori dimineata devreme ori
dupa-amiaza tarziu dupa ce trece soarele dupa muchie, iar acum e de asteptat din nou la orizontala, incercand sa ma adapostesc in cort de bombardamentul ultravioletelor.

Vine si dupa-amiaza, apar si rusii din tabara 3 si lasand cele doua corturi cu care au urcat aici o iau la vale. In cazul meu mai dureaza putin pana cand strang cortul si tot echipamentul si pornesc la vale prin zapada fleoscaita pana in tabara 1. In tabara 1 toata zapada proaspata de pe ghetar s-a topit peste zi, dar in curand incepe sa ninga din nou, semn ca prognozele oamenilor se adeveresc. Urmeaza o zi sau doua de recuperare in tabara de baza urmata de ceea ce sper sa fie o ultima urcare cu tot echipamentul pana in tabara 3, unde voi astepta o fereastra de vreme buna pentru varf.

Iesirea din sa, si ghizii rusi montand o coarda fixa.

Asteptand elicopterul ce urma sa lase corzile statice pentru bucata ce urmeaza, varful in continuare la 1200 de metri deasupra.

Privind catre muntii mici din nordul Tien Shanului.

In explorare la 6000 de metri.

Felia de tort crevasata la coborare.

Umbre si lumina.