“No viajo por llegar, viajo por ir.” (Nu calatoresc pentru a ajunge undeva, ci calatoria e un scop in sine).

Asta era una multele vorbe de duh si multumiri scrise pe unul din peretii casei ciclistilor din Tumbaco unde ne-am petrecut ultima zi. Si desi comparativ cu oamenii pe care i-am intalnit aici si care calatoreau pe termen lung, noi eram chiar grabiti plecand dupa numai o seara, dupa standardele noastre e ok si oricum mergem mult mai slow decat o facem intr-un concediu tipic de 2, 3 sau 4 saptamani. In plus dupa doua zile de semi-pauza ne simteam pregatiti sa atacam, chiar si pentru o scurta perioada varianta de single track a TEMBR-ului. Doar noua ne plac muntii. Si ruta anunta ca vom avea parte de munti pe saturate in saptamana ce urmeaza, caci ne indreptam spre doi vulcani: Cotopaxi si Quilotoa.

Pentru a nu mai risca alte probleme tehnice la biciclete, hotaram sa evitam portiunea balauroasa de la ferma fratilor Dammer si sa castigam ceva metri pe asfalt. Cum era si duminica, drumul trebuia sa fie liber si chiar mai bine de atat, dam de o portiune destul de de mare de pista pentru biciclete. Acest subterfugiu ne ajuta sa urcam infinit mai usor pana la 3150 m, de unde prindem un drum frumos, taiat in coasta muntelui. Este trecut de ora 17.30 si in curand va veni apusul cu culorile lui spectaculoase, tipice pentru sezonul uscat din Ecuador. Castigam usor, usor altitudine, strecurandu-ne printre case imprastiate si fanete. Ochim un teren cu iarba scurta, punem ochii pe proprietar si cerem voie sa campam acolo. Vom avea un loc cu view spre capitala si cand luminile aglomerarii urbane de sub noi se vor aprinde, va fi cu siguranta feeric.