– Mai e mult pana la aspfalt?
– Vreo 2 kilometri.
– Eh, un pic (dupa cativa kilometri de Paris-Roubaix de Teleorman).
– Dar incotro si de unde vii, si cum de ai ajuns?
– Pai de la Bucuresti si merg spre Costesti dupa care spre Slatina.
– Pai cum, doar asa la plimbare?
– Da….
– De plimbare va arde, daca aveti pofta de aer curat si de efort sa veniti o zi la sapa si pe la noi…

Puteam sa zic ca dam si noi cu sapa cate 8 ore pe zi si cate 5 zile pe saptamana pe o alta plantatie dar stiam ca nu e deloc dreapta comparatia. Dar totusi de foarte multe ori prin tara m-am intalnit cu oameni care nu inteleg de ce orasenii ies la plimbare in timpul liber, si mai ales de ce fac asta prin modalitati care necesita efort cum ar fi drumetia sau bicicleta. Sunt sigur ca daca as fi venit pe aici la volanul unui 4×4 lumea nu si-ar fi pus intrebarea asta.

Nu toti localnicii sunt asa si intalnesti si oameni cu chef de vorba sau oameni care te privesc altfel, care sunt parca putin mandrii ca treci pe la ei prin sat. Mai mult sau mai putin intamplator sunt si aceasi oameni a caror lume nu se termina dincolo de marginea satului si care stiu sa te si lamureasca pe unde sa o iei mai departe pe drumul tau. Dar trebuie spus ca cele 4 luni pe bicicleta prin Asia Centrala nu am intalnit intrebari de genul acesta, sau poate pur si simplu nu intelegeam cum se zice sapa in turca, in farsi sau in rusa. Da, ai puteai sa-ti iei doza de endorfina si de satisfactie la sfarsitul zilei si sapand un ogor dar daca stii sa faci mai mult de atat si daca vrei sa ajuti pe cineva sunt si alte modalitati prin care poti sa o faci. In plus e mai fain pe bicicleta decat cu sapa in mana.

Dar acum sa revenim la povestea weekend-ului. Unul din motivele principale pentru care ne-am luat cursiere a fost faptul ca drumul pana la Slatina se poate transforma din 3 ore anoste petrecuta in masina intr-un antrenament de 180 de kilometri pe drumuri relativ bine astfaltate din campia Romana. Ultima data ne-am luptat cu vantul pe o varianta sudica, de data aceasta in schimb Eol a dat drumul uraganului din Est astfel incat atunci cand ies din Bucuresti zbor fara prea mult efort cu 35-37 de kilometri la ora. Mai complicat e cu gasirea unei variante directe care sa aiba si asfalt bun si de fiecare data au fost si cativa kilometri pe drum de tara. Pe varianta de astazi au fost cei mai multi, probabil cam 30 datorita micului ocolo prin Costesti, unde m-am intalnit cu Norica, unchiul datorita caruia am descoperit lumea muntelui. De data aceasta am stat doar la povesti si clatite cateva ore inainte de a continua pedalatul spre Slatina unde Mihaela, parintii si bunica era deja ajunsi de ore bune.

Dupa doua luni de cursiera inca mi se pare incredibila diferenta de impact asupra organismului pe care o are o tura lunga sau un antrenament de ciclism fata de un antrenament echivalent dealergare. Un tura de alergare care sa fi durat acelasi numar de ore sigur s-ar fi lasat cu mult mai multa nevoie de recuperare. Nu zic ca esti fresh a doua zi dupa 180 de kilometri dar in principiu ai putea sa te urci din nou sa pentru inca o zi de pedalat, lucru pe care nu as putea sa-l spun despre alergat. Track-ul turei aici.

La Slatina cei doi ciresi de mai erau plini de rod astfel incat ziua de duminica am petrecut-o in parte cocotat pe crengile ciresului, lucru ce s-a dovedit surpinzator de usor si fara degete la picioare. Incaltamintea mai rigida de cilism aparent e foarte potrivita si pentru a sta cocotat in echilibru pe crengile unui cires ce se leagana in vant. Iar ciresele culese direct din pom nu se compara cu nici un alt sortiment, iar gustul e incomparabil cu cel al cireselor siliconate din comert. Pacat ca ciresii sunt suficient de inalti pentru a avea nevoie de o scara de pompier pentru a le culege pe toate, dar asta e, mai trebuie sa manance si pasarile cerului. In rest mancare buna si cam multa (cum e mereu la parinti), o tura de recuperare cu cursierele impreuna cu Mihaela prin zona si din pacate 3 ore anoste de condus pana inapoi in Bucuresti.

Datele telemetrice ale zilei.

Gata de cules.

Rodul muncii.

Muncim si noi, muncesc si ele.

Cirese de mail.

Si graul verde la apus.