Deja stim programul, trezirea la 7:15, strans cortul, o masa frugala urmata de plecarea in traseu. De data aceasta in schimb alegem catunele din Cernei pentru o tura insorita cu iz puternic de toamna.

Cu ocazia aceasta ajung si eu in Inelet, urcand pe la scara de lemn. Mi se par fascinante catunele izolate din Inelet si Prisacina, ultimele catune la care ajunge drumul si la care e mai rapid sa ajungi din Valea Cernei pe scarile roase de lemn.

Trupa e de data aceasta extinsa, toti in afara de Andrei care a ramas pe langa Dumbrava deranjat de un guturai incipient. In rest domneste voia buna si ne bucuram de vremea buna si calda care ne imbie la multe pauze.

Dupa ce trecem de Inelet aleg sa nu fac pentru a patra oara bucata pana la Dobraia care pentru mine a fost aproape de fiecare data de rau augur. De doua ori am facut portiunea la Hercules Marathon, unde prima data am ajuns complet rupt, iar a doua oara desi mi-am propus sa nu se intample acelasi lucru situatia a fost identica. A treia oara a fost si mai lung, cu o glezna scrantita si cu o plimbare schiopatata prin noapte pana la Dumbrava. Trebuie neaparat ca la unul din maratoane sa ajung mai in forma aici.

De data aceasta aleg in schimb sa lungesc putin traseul si sa urc pe cracul Inelet in speranta de a avea ceva mai mult timp pentru poze si o deschidere mai buna. De data aceasta nu reusesc sa conving pe nimeni sa vina cu mine, si intr-un fel poate e mai bine asa. Daca nu ai piticul cu pozele cred ca e incredibil de frustrant sa stai dupa cineva care il are, iar daca il ai o sa te simti aproape tot timpul grabit.

Cred ca ingredientul cel mai bun pentru a face poze reusite e timpul, sa ai timp sa vezi lucrurile, sa ai timp sa te asezi, sa faci fotografia si sa repeti procesul in cazul in care nu esti multumit de ceea ce iese. Si pentru mine cel putin e destul de important sa nu ma simt grabit.

Astfel incat dupa despartirea de restul grupului plimbarea devine solitara si putin fotografica.De data aceasta urc pe Varful Lutii si pe culmea alaturata in loc de a le ocoli pe curba de nivel, si deschiderea face toti banii chiar daca lumina nu e cea mai potrivita pentru poze.

Poteca de pe culme serpuieste printre momai imense, printre jnepeni pitici si stanci nu foarte abrupte, in vreme ce in departare se vede culmea Godeanului si cateva varfuri din Retezat. Mi-ar place sa continui la un moment dat de aici catre Retezat si mai departe dar din pacate iernile nu mai sunt ce au fost odata. Cine stie, poate odata….

La coborarea dinspre Arjana dau de cei doi fagi fotogenici pe care i-am pozat in urma cu cativa ani de Pasti. De data aceasta stau amandoi culcati la pamant, rapusi de timp si de vant. Au crescut impreuna, au trait impereuna, si au fost culcati impreuna. Si tinand cont ca fagii pot trai pana la 300 de ani a fost o viata lunga si frumoasa si au vazut scurgandu-se mai multe vieti de om.

Odata cu plimbarea prelungita prind si apusul deasupa Dobraiei, care desi nu e la fel de spectaculos ca cel de acum doua zile nu e nici de lepadat. Ma bucur intr-un fel de fiecare apus mi se pare ca te reconecteaza intr-un fel cu ritmul adevarat al lumii. Doar ca fiecare apus prins pe sus implica si o coborare pe noapte, care de data aceasta mi se pare incomparabil mai lunga decat coborarea alergata din timpul maratonului.

Scara unduita.

Corvoade zilnice.

Cruce in cruce.

In Inelet.

Motive.

Cutezatorii.

De-ale Cernei.

Privind peste Cerna.

La inaltime

Darz.

Pletele muntelui.

Bonsai.

Muchii si muchiute.

Pe acoperisul Cernei.

Solitari.

Sfarsitul.

Apusul zilei.

Ora de aur.

Ora de aur peste Mehedinti.