O zi in Cindrel, pe traseul de la Geiger MTB Challenge

In ultima perioada am descoperit ca e foarte fain de mers pe traseele de la concursurile de bicicleta si in regim de plimbare, cu timp pentru pauze, pentru poze si pentru a apuca sa vezi altceva tunelul creat in jurul trasei ideale. Asta pe de o parte, pe de alta parte traseele de MTB sunt croite de catre organizatori prin zone care sunt frumoase, fie din prisma locurilor si a privelistilor fie din prisma potecilor alese. Iar la MTB, la fel ca si la alergare nu toate potecile sunt la fel. Sunt poteci pe care iti vine sa chiui de bucurie sau poteci care nu intelegi ce cauta acolo. Dar cert e ca o poteca faina, prin padure, fara prea multa priveliste place in general mai mult decat in drum forestier pe o culme de munte.

Iar din concursuri si trasee Geigerul e o referinta, 80 de kilometri cu 2800 de metri diferenta de nivel pe unele din cele mai tehnice poteci ce se gasesc pe la concursurile de la noi. Iar “Challenge”-ul din titlu chiar e pe bune caci nu e treaba deloc usoara sa termini traseul in timpul limita. Asa si pentru noi targetul pentru sambata e sa incercam sa parcurgem o parte cat mai mare din traseu, in ritm de plimbare. Partea buna e ca traseul are suficient de multe bucle astfel incat putem scurta traseul in cazul in care vom fi amenintati de venirea noptii.

De plecat in tura plecam destul de tarziu caci drumul din Brasov pana in Paltinis nu e chiar atat e scurt precum ne-am asteptat. Dimineata incepe cu deslusirea buclelor traseului, lucru deloc simplu atunci cand sunt destul de multe puncte in care traseul de intersecteaza iar directia nu e chiar usor e nimerit. Dupa ce frustrare cu aplicatia de bikemap care aparent permite salvarea track-urilor doar in cazul in care platesti un abonament reusesc sa descarc GPX in ViewRanger, o aplicatie de telefon care e mult mai cinstita si mai configurabila, si in plus gratis.

Traseul incepe in schimb cat se poate de promitator cu o coborare ce se termina intr-o ravina din care n-am inteles prea mare lucru dar care pana la urma cred ca e oarecum necesara pentru bucata super faina de poteca ce urmeaza, prin padure, pe un fost drum exploatare complet napadit de vegetatie din care abia se distinge o urma de poteca. De aici vine prima urcare mare a zilei, spre varful Oncesti, sub soarele ucigator de la mijlocul zilei. Pedalele se invart, sudoare curge si aproape cat ai zice peste suntem la releu, punct din care urmeaza o bucata faina si tehnica in care par sa se fi strans tot bolovanii din Cindrel. Nu-i rau, imi place si mi se pare chiar provocator sa iti calculezi trasa ideala si sa vezi cum pastrezi momentul.

Dupa bolovani urmeaza o coborare super faina pe un fel de traseul de downhill din zona urmata de un loc forestier nisipoz pe o muchie lunga ce se prelungeste spre Rasinari cu privelisti geniale spre Lotrului si cu un Fagaras vazut dintr-o postura inedita. Pe aici reusim sa ratacim si de cateva ori traseul dupa ce ne luam dupa benzile de la Romaniacs ce par sa fi ramas in zona. Singura chestie buna e ca nu sunt de plastic ci dintr-un fel de material textil dar tot ar fi trebuit sa dispara de mult de aici.

In schimb revenind la problema enduristilor cred ca Cindrelul e muntele din Romania cel mai macelarit de rotile motoarelor si urmele se vad ca peste tot. Intr-un fel imi pare bine ca prin jurul Brasovului problema inca nu are aceeasi amploare dar cert e ca atunci cand panta trece de un anumit nivel si atunci cand sunt turate motoarele efectele asupra potecilor sunt masive, mai ales daca mai adaugi in ecuatia si eroziunea apei dupa cateva ploi torentiale. Zgomotul si gazele si esapament sunt lucruri complet secundare, ele dispar in cateva minute in schimb urmele lasate pe munte si degradarea potecilor vor ramane ani buni pe acolo. Nu zic nu, orice activitate umana lasa urme dar e diferenta completa de calibru intre drumetie, bicicleta si motor.

Dar revenind la povestea zilei dupa scurtele momente de ratacire gasim si coborarea spre valea Siselului, si ea frumoasa si destul de tehnica, cu tot cu o mica bucata in care am fost destul de aproape de a dejanta roata fata, chestie care a devenit o problema recurenta in ultima luna pentru mine. De aici urmeaza urcarea cat se poate de serioasa spre Derjani si Dosu Albului, o muchie extrem de pitoreasca pe care mergi aproape tot timpul pe single trail-uri printre catune si mici stane. Probabil e una din cele mai pitoresti bucati dintr-un traseu de concurs pe care le-am vazut pana acum aproape la egal cu partile pitoresti de la traseele de la 4 Munti.

In departare nori negrii s-au strans peste Lotrului iar noi ne intrebam in cat timp va veni si peste noi ploaia, in timp ce luptam metodic cu urcarile de pe traseu. Acum ar trebui spus ca traseul pare croit special pentru primii 20-30 de concurenti si sunt multe bucati pe care abia pot sta pe bicicleta, asta acum cand sunt relativ odihnit. Nici nu vream sa ma gandesc cum va fi dupa cateva ore la intensitate de concurs.

Partea buna e ca norii de ploaie par sa ramana in departare, partea proasta e ca se apropie inserarea si ca trebuie sa scurtam penultima bucla de pe traseu. Ne grabim cu ultimele momente de lumina inapoi spre varful Oncestiiar de aici incep si primii stropi de ploaie ce se transforma incet intr-o ploaie torentiala. Asta e, era prea frumos sa scapam neudati dupa cati nori de furtuna s-au invartit pe langa noi in decursul zilei. In schimb dupa ce ajungem inapoi la masina ploaia se opreste si vine la pachet cu un curcubeu dublu de toata frumusetea si cu un Apus pe masura.

Cam asa a fost in regim de plimbare, 2/3 din Geiger un traseu care chiar pe langa dificultate chiar mi s-a parut foarte, foarte frumos. Sa vedem acum cum va fi si in regim de concurs peste 2 saptamani si ceva…

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1096652265