Dimineata satul “suna” mult mai natural animat de zgomotele uzuale, caci animalele cer atentie si nu au cum sa stie ca e sarbatoare au ba. Peste noapte am ramas fara apa, asa ca hotaram sa coboram in Copsa Mare unde, la micul dejun, in loc de pasca si cozonac avem clatite cu gem, carate o zi intreaga in rucsac. Cu glicemia la cote normale ne asternem in sfarsit la drum. Dimineata prevesteste o zi glorioasa, cu soare darnic, care va lasa probabil primele urme de bronz ale anului. Prin locurile de azi, Via Transilvanica are un profil “de fierastrau”, sarind fiecare muchie si coborand in sate. Uneori urcarile sunt abrupte, alteori, drumul ne poarta in linii frante ce indulcesc panta.

Prin zonele deschise, soarele face legea si cand nu adie nici vantul, se simte aproape ca o zi de vara. Prin padure sunt destul de multe portiuni cu noroi, cel putin pana deasupra Malancravului si asta ma face sa ma gandesc ca alegerea perioadei ideale pentru a parcurge Terra Saxonum din Via Transilvanica trebuie facuta cu mare atentie si cu un gram de inspiratie. Prea devreme inseamna noroi, vreme instabila. Prea tarziu inseamna prea cald, prea uscat…

Adevarul e ca primii 30 km merg destul de incet. Recuperam insa in partea a doua a zilei cand avem super spor si ajungem destul de devreme in Sighisoara, astfel incat avem timp atat pentru o vizita scurta prin cetate, cat si pentru cateva aspecte administrative, precum incarcat electronice si facut cateva cumparaturi la un magazin pe care l-am gasit in mod inexplicabil deschis in prima zi de Pasti. Dar cum la bikepacking nu se rateaza nicio ocazie de realimentare, ne conformam si noi si ne refacem proviziile.

Cat timp ne-am invartit prin oras, am depasit si ploaia regulamentara a zilei, asa ca putem porni linistiti sa cautam loc de cort. Lasam pentru o perioada Via Transilvanica si prindem o poteca ce aparea ca fiind extrem de frecventata pe Strava heatmap, nimerind cam fara voia noastra, dar cu bucurie, in bike parkul orasului. Urcarea ne vrajeste. O poteca in serpentine, perfect ciclabila, cu sol pietros, neafectat de ploaia recenta, strecurandu-se lin prin padurea de fag ce musteste de apa.

Ploaia de acum o ora a aprins si mai tare verdele crud al fagilor si a dat padurii o tenta luxurianta, transformand-o in versiunea europeana a junglei. Umiditatea din aer mi-a deschis toti porii si simt cum transpir instant. O transpiratie lipicioasa pe care imi vine sa o ostoiesc cu toata apa ce se scurge de pe frunze. Duc cateva ramurele tinere la buze si le sorb apa din causul abia format. Apa de mai, apa cu viata, apa cu verde. Liziera padurii spre care mergem nu ne ofera niciun loc propice de cort, asa ca ne vedem obligati sa il punem pur si simplu intr-un loc mai uscat, cu putina iarba, ceva frunze si speram noi, cu cat mai putin jir. In seara asta duc boschetarismul bikepackingului la extrema, caci din lipsa de izvoare si nevrand sa irosesc in apa din bidoane, ajung sa dau jos noroiul de pe picioare cu gel dezinfectant… Macar sa stiu de ce l-am carat dupa mine atatea zile. La finalul procesului sunt convinsa ca au murit toti virusii, nu doar de pe maini, ci si de pe picioare.

Text: Mihaela.

Zile anterioare:

http://www.diaconescuradu.com/colinele-transilvaniei-sau-peste-drum-de-fagaras

http://www.diaconescuradu.com/via-transilvanica-de-la-medias-la-biertan

Track si date (strava):
https://www.strava.com/activities/5231706023

Track gpx + alte informatii utile: