E luni dimineata si dupa un weekend extrem de plin cu Marius nivelul meu de energie tinde asimptomatic catre zero, intr-atat incat nu am chef sa invart astazi deloc pedala. Cumva de-a lungul timpul am ajuns poate sa identific momentele astea, in care se strange oboseala si stresul si in care trebuie sa-ti lasi un pic de timp. Intr-un fel nu ajuta nici contextul de la munca cu un proiect nou inceput la mijlocul saptamanii trecute, nici faptul ca Mihaela e plecata 3 zile la bicicleta, nici faptul ca tocmai s-a incheiat vacanta cu Marius care numai odihnitoare nu a fost si in care majoritatea activitatilor tot eu le-am facut cu Marius si nici stirile cu care pare ca esti bombardat din toate directiile in perioada asta.

Ieri, in timp ce Marius se invartea la 7 seara pe pump-track-ul de la Coresi mi-am dat seama ca Marius are considerabil mai multa energie decat am eu. Asta in contextul in care eu oricum am considerabil mai multa energie decat aproape toti oamenii pe care ii cunosc. Cert e ca dupa weekend-ul asta bateriile mele sunt pe zero, in timp ce el da ture ca iepurasul Duracel pe pump-track. Sambata am fost la ski pana ne-am cazut picioarele amandoura, iar duminica am fost din nou la ski de dimineata, la frecat masinuta dupamasa si seara cu trotineta la Coresi, asta pe langa inevitabilele momente din viata cu copii care necesita energie. Poate in plus fata de el am reusit totusi sa ies pe bicicleta pe la pranz, asa ca sa egalizez un pic balansa energetica.

Speranta e ca pe masura ce creste nivelul asta de energie se duce un pic in jos, desi e putin probabil. Si la fel cum creste Marius si noi imbatranim, asa ca probabil lucrurile se compenseaza. Oricum, sunt convins ca e o problema pe care multi parinti ar dori sa o aiba, sa poti sa faci sport, miscare si sa stai afara cu copilul pana cand tu esti care cel oboseste si nu tu sa fii cel care sa traga de copil. In cazul nostru clar nu s-au stricat doua case cu procesul de adoptie.

Dar ajunge cu vaicarelile de mos obosit care nu reuseste sa se concentreze la munca, weekendul asta chiar a fost super fain. Ziua de sambata a fost probabil cea mai faina zi de ski din sezon, am schiat cu o multime de cunoscuti (asta e fain la Brasov, nu te vorbesti cu nimeni si te intalnesti cu lumea la telescaun), am stat mai mult pe negre iar la sfarsitul zilei si eu si Marius eram complet rupti. Mihaela clar nu mai are absolut nici o sansa sa tina pasul daca e sa iesim impreuna. Tot din categoria momentelor faine duminica cand jucam leapsa pe la coresi si ne alergam m-am surprins inregistand chicotelile de copil incercand sa scape de urmaritor si mi-am dat seama ca nici astea nu o sa mai tina multa vreme.

Copiii cresc, jocurile se schimba la fel si la fel si interesele. Rolul meu imi dau seama ca e undeva intre parinte si partnener de joaca, in parte pentru ca am ramas poate mai copil decat Mihaela si decat alti adulti pe care ii stiu si in parte ca imi place joaca si copilareala. Cine stie, poate si copilareala asta o sa tina mai mult la Marius, si poate una din tinte e sa nu dispara niciodata.

PS 1.

In rastimpul asta Marius si-a facut si temele, a facut si baie, s-a spalat si pe dinti si ordinea din casa e intr-o stare acceptabila.

PS 2.

Unul din dezavantajele unui astfel de ritm de a face lucrurile e ca orice varianta de a introduce bunicii in ecuatie devine din ce in ce mai dificila. Celalat e ca si Marius a inceput ziua de luni cu bateriile destul de consumate si s-a trezit la 7:30. Si in 30 de min chiar a mancat, s-a spalat pe dinti, si-a facut bagajul si am ajuns la scoala si cu flori luate pentru doamna (Mihaela prin comparatie il trezeste in fiecare dimineata la 7).