Sunt putine locuri din Romania la fel de salbatice, spectaculoase si izolate ca zona dintre Iezer si Fagaras si in particular culmea Mezea-Oticu care face trecerea la inaltime dintre cele doua masive la 2000 de metri. Probabil din cauza asta am tot revenit in ultimii ani in diverse formate pe aici, fie pe schiuri, fie pe bicicleta. Si cum sezonul se apropie de sfarsit, nu putea sa ramana nici anul acesta mai prejos.

Pentru tura de azi nu pot sa zic ca m-am chinuit prea multe sa gasesc victime, pe de o parte pentru ca timpul e o reala constrangere (in mai multi lucrurile se lungesc inevitabil), pe de alta parte pentru ca pe Mezea-Oticu e si o doza destul de serioasa de push-bike din orice directie ai veni. Push-bike pe care eu pot sa mi-l justific usor stiind ca o sa cobor pe partea cealalta pe doua roti dar care totusi e lung si anevoios. La plecare am estimat cam 2h din cele 10 ale turei, real au iesit spre 2h30-3. Astazi e si MPC-ul, asa ca atunci cand pornesc la 8 din gara din Zarnesti ma tot intalnesc cu prieteni fie in postura de concurenti fie in postura de volutari.

La Table sunt Cornel si gasca din CPNT, stam un pic de vorba dupa care merg spre Poiana Grind unde ii prind pe primii 10 cum trec (deja in momentul asta diferentele erau considerabile). De aici incepe tura propriuzisa si incep sa apas pedala in ritm de metronom. Zona 2 nu doar ca-ti creste mitocondriile pentru concurs dar e si cel mai potrivit ritm penru ture de anduranta, in cazul meu asta inseamna ca stau cu pulsul intre 120 si 140 cam tot timpul cu mici pauze de masa, poze sau de luat apa.

Apropo de masa, alimentarea pentru tura o fac din Podul Dambovitei cu nutritie profesionista, madeline, biscuiti bellvita, alune si banane. Deja jumatate din salamul de biscuiti cu care plecasem de acasa se evaporase deja.

Asfaltul si forestierul pana la Pegineagu merg foarte usor, bicla de concurs se simte incredibil de rapida mai ales dupa ultimele ture facute pe bicicleta de trail. Pegineagu mai are un pic si ramane fara apa, sunt curios daca e din motive naturale sau daca s-au facut ceva lucrari de mentenanta. Cert e ca o sa fie de 2 sezoane ploioase pentru a reveni la nivelul normal.

Pe masura ce ma indepartez de lac si pedalez spre Oticu valea devine din ce in ce mai salbatica, pana cand in cele din urma parasesc forestierul si prind poteca ce urca spre Oticu. In mod suprinzator e in stare decenta si se pare ca au urcat aici si vara asta, lucru confirmat cacarezele de oaie bordeiul pe care il gasesc sus. Stana in care am dormit acum 5 ani in schimb e in stare accentuata de darapanare. Pana si Crucea din Oticu e prabusita si in timp ce ma chinui sa o asez cat de cat la loc ma gandesc la modul in care timpul, si mai ales natura le macina pe toate.

Alimentez cu apa din Oticu si de aici ma inham la amestecul de push-bike cu pedalat tehnic pe single trail ce urmeaza pana in Bratila. Chiar daca e si un pic de masochism trebuie sa recunosc ca stau un sa mult mai mult decat ma asteptam. Totusi directia potrivita e in sens invers, lunga coborare din Fagaras merge mult mai usor astfel. In Bratila ajung la 6:10, un pic peste timpul prognozat.

Un apus neasteptat de frumos ma prinde la Berevoiescu, cu peretele Craiului colorat in roz in departare si cu culori ce par desprinse din locurile cu adevarat salbatice ale planetei. Coltul asta de tara mi se pare ca se apropie destul de mult de felul in care arata locurile cu adevarat salbatice ale planetei. In minte imi vin Anatolia si muntii din Asia Centrala si imi fac o nota mentala ca trebuie sa adaug si Altai-ul din Mongolia in bucket list.

Coborarea spre Rudarita merge pe repede inainte, intunericul se lasa rapid atunci cand intru in padure si mare parte a coborarii dau pow dupa pow, mai ales pe banda rosie ce coboara spre Tamas unde padurea e super deasa. Inainte de a incepe prima urcare fac stanga pe un drum de taf folosit si in trecut si ajung in forestierul de Rudarita, si de aici in o jumatate de ora la Mihaela si la Marius care sunt cu cortul la poalele Craiului. Noaptea asta ramanem aici la foc, sub un cer incredibil de senin.

A fost o tura fix cum trebuie, o tura pentru suflet as putea zice. Ar trebui sa-mi fac un obicei de a ajunge macar odata pe an pe aici. Prea salbatic, prea frumos.