Astazi Olanda a fost o simfonie de imagini si miros. Am pedalat putin dar am filtrat totul prin noi insine. Am vazut atatea fete ale tarii, incat la sfarsitul zilei eram parca mai obositi ca niciodata. Orase, dune, mare, cacao, campuri de flori, toate stranse la gramada. Insa daca ar fi sa cataloghez cumva ziua de astazi, as spune ca ea a fost eminament oflactiva. Port si acum dupa saptamani mirosurile impregante in adancul narilor si gravate probabil undeva pe scoarta cerebrala.

Nu stiu cum a fugit dimineata pe langa mine, stiu doar ca ma gaseam in mijlocul centrului vechi din Haga, pe o banca din curtea interioara a Parlamentului, si in fata noastra era o tanara ce isi savura pauza de pranz. Cum, e deja amiaza?

Parlamentul din Haga

Detaliu

Parlamentul (Binnenhof) ar merita mult mai multa atentie din partea noastra, mai ales ca este o cladire construita pe la 1230 si de aproape sase secole este sediul puterii legislative, dar astazi, pe noi ne cheama marea…

Prin parcul din Haga

Asa ca avem o scuza ca sa ridicam ancora si cu toate panzele sus sa pornim spre marginea orasului ca sa o gasim.

La Marea Nordului

Ea vine la pachet nu neaparat cu plaje superbe (desi are si plaje dar inca nu e vremea lor), ci cu dune.

Si foste buncare din linia de aparare.

Astfel, pista de biciclete nu merge direct pe malul marii sau pe vre-un dig, ci cumva prin spatele dunelor. Ele sunt un dig natural extrem de eficient si in plus au un rol vital in filtrarea apei de mare si obtinerea apei de baut. De aceea constructiile in zona sunt limitate la minimum, traficul auto este inexistent, la plaja ajungandu-se pe jos sau cu bicicleta si toata zona fiind arie protejata datorita importantei pe care o are si datorita mediului care a permis dezvoltatarea unor plante si animale specifice. Aceasta bariera naturala de nisip, cu vegetatie pitica, se intinde pe aproape 50 de km pe coasta vestica a Olandei.

In spatele dunelor gasim si mici lacuri cu apa dulce

Dunele din zona de sud servesc la obtinerea apei potabile pentru Haga, iar cele din zona de nord -pentru Amsterdam. Totusi prin cresterea continua a concentratiei de sare in zona, flora si fauna incep sa fie amenintate si sistemul, ce dateaza din 1874, incepe sa fie inlocuit cu puturi de mare adancime si sisteme succesive de filtre.

Pista e destul de aglomeata dar e loc pentru toata lumea.Micile dealuri servesc ca zona de antrenament pentru ciclistii pe cursiere dar si ca zona de recreere pentru turistii de weekend. Peisajul este intrerupt doar sporadic de mici resorturi aflate pe malul marii precum Katwijk aan Zee. Acum e un loc linistit, cu cateva mici hoteluri si cateva case de vacanta si putinii oameni se bucura de soare caci pana la inceperea sezonului va mai dura ceva. Insa in urma cu 70 de ani pe bulevardul ce da spre mare nu se mai gasea nici macar o singura casa. Toate au fost demolate pentru a face loc “Zidului Atlantic”/Atlantikwall- un proiect al nazistilor de a construi o linie de aparare lunga de 2.685 km pornind de la granita dintre Franta si Spania si mergand de-a lungul coastei Atalanticului pana in Anglia si apoi spre nordul Peninsulei Scandinave.Toate acestea pentru a impedica a o debarcare masiva a Aliatilor, pentru ca nemtii stiau ca vor pierde razboiul daca Aliatii reusesc sa treaca de zona de coasta. Astfel ca intre 1942 si 1945, folosindu-se de detinuti din lagarele de munca fortata s-au construit baze terestre si navale (inclusiv pentru submarine), s-au ridicat forturi si fortificatii, s-au sapat buncare (de exemplu in Scheveningen, Haga si Katwijk, s-au instalat baterii de tragere echipate cu mitraliere si artilerie usoara, s-au instalat campuri de mine in apa si pe uscat pentru a impiedica aterizarea parasutistilor (mai ales pe plaja).

Din fericire apa le spala pe toate si bune si rele, dar istoria trebuie descoperita, inteleasa si invatata pentru a nu mai repeta greselile trecutului.

Dupa ce lasam in urma si vechea gura de varsare a Rinului in mare (pana in secolul 12), ne departam de coasta, dar schimbam doar o mare pe alta.

Vechea gura de varsare a Rinului in mare

De data asa reflexele abastru-verzui sunt inlocuite de nuante felurite de galben alb, roz, mov si bleu. Suntem in dreptul campurilor de flori dintre Leiden si Lisse-un fel de mari colorate si mai ales mirositoare. Culorile se intind fasii-fasii pana departe in zare cand se impreuneaza parca cu cerul dar mirosurile se amesteca unele cu altele. Ai spune ca narcisele nu miros, insa du-te langa un lan de narcise ce se intinde cat vezi cu ochii, sa vezi cum dintr-o data locul e plin de parfum. Ti se pare ca mirosul unui buchet de zambile te ameteste, atunci du-te langa un lan de zambile si nu vei mai putea respira. Lalele erau putine (poate am ajuns intre recolte) insa narcise de toate dimensiunile si cu diverse inflorescente si zambile albe, mov, bleu, roz erau pe toate drumurile.

Narcise galbene

Narcise albe

Narcise combinate

Este ceva unic cu siguranta si descrierea nu tine loc de realitate si nici fotografiile nu sunt complete pentru ca inca ele nu au miros.

Totusi, daca ar fi sa spunem adevarul pana la capat nu florile sunt cele mai pretioase aici, ci bulbii. De aceea in olandeza zona este numita Bollenstreek (regiunea bulbilor). Aici oamenii traiesc din asta, florile sunt o afacere si nu neaparat un mod de a-ti incanta privirile, si asta de secole bune incoace. Cultivarea bulbilor de flori a inceput in secolul 16 dar a fost amplificata un secol mai tarziu cand a inceput Tulip mania- o perioada in care cererea pentru bulbi de lalele era imensa, industria explodand literalmente si ajungandu-se la situatii aberante in care un bulb dintr-o varietate rara de lalele sa coste cat echivalentul lui in aur. In perioada de varf, in 1637, pentru un singur bulb se putea castiga de 10 ori salariul anual al unui muncitor calificat. Din aceasta cauza, se considera ca “Nebunia lalelelor” a fost prima bula speculativa pentru ca nebunia a trecut la fel de brusc precum s-a si instalat (pretul a inceput sa creasca in noiembrie 1636, a atins maximul in 3 Februarie 1637 si in zilele urmatoare a inceput sa scada, prabusindu-se literalmente in luna aceeasi luna. Un grafic elocvent puteti vedea aici.

Chiar daca lalelele au fost si sunt la loc de cinste, nu sunt singurele flori cultivate aici. In functie de perioada anului gasim narcise, zambile, branduse, gladiole, dalii, garoafe.

Acum, aparent e vremea zambilelor

Bulbii sunt plantati toamna si protejati pe toata perioada de iarna. Cand florile au ajuns la maturitate sunt culese si eventual ajung spre pietele de flori. Bulbii sunt scosi din pamant abia vara si sunt sortati: bulbii suficienti de mari sunt vanduti (dupa ce in prealabil au fost curatati, dezinfectati si uscati la temperaturi mari), iar cei mai mici sunt replantati. Merita insa adaugat ca aceasta nu este singura zona din Olanda unde se cultiva flori pentru export, existand si alte regiuni (prima care imi vine in minte este Flevoland). Totusi probabil aceasta este cea mai cunoscuta si atrage un numar mare de turisti in timpul primaverii. Insa cum foarte multi se imbulzesc la Keukenhof, campurile raman biciclistilor.

La marginea unui asemenea camp am gasit o “rama-foto-florala” si ne-am tras in poza

Si poza de nunta

Pentru ca din nou ne ajuta lumina, ne oprim aproape la fiecare camp de flori si Radu trage cadre dupa cadre, pana cand ajungem la suprasaturatie si ajungem ne plictisim.

Un camping din zona rezolva si problema dormitului in seara si detinem monopolul peste locul de corturi unde suntem rege si regina, cu bividii odihnindu-se si ei in stativul de biciclete.