Ospitalitate tadjika si inca o zi pe asfalt perfect in drumul spre Dushanbe.

Chiar daca am inceput dimineata cu gandul curajos de a face cei 190 de kilometri ramasi pana in Dushanbe intr-o singura zi, mi-am dat destul de repede seama ca nu am nici o sansa cu terenul valurit si cu cele doua pasuri pe care le am in fata, chiar daca asfaltul e perfect.

In schimb nu imi pare deloc rau ca am ales varianta sudica, iar locurile, peisajul si oamenii sunt complet diferite si am petrecut mare parte a zilei alternand intre zone de campie inalta cu zone de dealuri valurite in care oamenii traiesc din din cresterea animalelor. E o zona noua, interesanta si in acelasi timp atat de diferita de Pamir si de Badakhshan, si acum incep sa inteleg ca Tadjikistan-ul e un colaj extrem de colorat de etnii si de limbi care sunt uneori atat de diferite intre ele incat rusa e trecuta in constituie ca limba pentru comunicarea interetnica. Oricum uneori e fain sa pedalezi si prin zone populate, chiar daca traficul e considerabil mai mare si mi se pare interesant cate lucruri am gasit de fotografiat astazi chiar daca lumina nu a fost cea mai potrivita si chiar daca locurile nu au fost cele mai spectaculoase.

Seara ma prinde cu inca 60 de kilometri ramasi pana in Dushanbe, in cautarea unui loc de cort. Cu ochiul format dupa atatea zile pe drum zaresc in departare ceea ce pare sa fie o livada asezata deasupra rezervorului Norak. Norocul face ca desi e ingradita am pe cine intreba daca pot sa pun cortul, si in timp Cusin ma conduce in spatele livezii descopar ca de fapt e vorba de un restaurant comunist parasit langa care traieste intr-una din anexe o familie.

Locul in schimb e chiar fain si privelistea deasupra rezervorului Norak, cel mai mare din Tadjikistan ar fi spectaculoasa daca in cadru nu ar fi in cel mai dulce stil comunist un stalp de electricitate. Pe de alta parte daca stau bine sa ma gandesc si barajul Norak tot creatie sovietica este, astfel incat stalpul nu mai pare chiar atat de iesit din peisaj.

Seara se lasa in timp ce imi pun cortul si in timp ce gatesc masa de seara si tocmai ce termin de mancat si Cusin vine sa ma invite sa mananc cu ei si sa dorm la ei in noaptea asta. Cu cortul deja pus ii explic ca imi place mai mult sa dorm in cort dar ca o sa vin totusi la un ceai si in curand ma aflu in camera principala a casei cu toti barbatii din familie, plus un vecin care are rolul de translator din rusa. La loc de cinste e batranul familiei, dupa care vin la rand cele 3 generatii pana nepotul in varsta de 5 ani.

E putin ciudat pentru ca oamenii sunt mai religiosi si traditionalisti iar look traditional in Asia Centrala e fix look-ul de taliban, cu barbi mari si cu haine a caror croiala nu s-a schimbat de sute de ani. Si cu toate astea oamenii sunt extrem de primitori si extrem de curios si e inutil sa le explic ca am mancat deja atunci cand incepe sa se perinde mancarea prin fata noastra, de la cartofi prajiti, ayran, legume proaspete pana la o tocanita de oaie cu ceapa care e extrem de buna si pentru care nu are cum sa nu mai fie ceva loc in stomac. Iar odata cu felurile de mancare se perinda intrebarile “Esti casatorit?”, “Ai copii?”, “Cum e viata in Romania?”, “Sunt musulmani acolo?”, “Care e treaba cu Ucraina?”, “Poti sa ai doua neveste in Romania?”, “Nu vrei inca o nevasta?” toate in puse in cel mai curios si mai natural mod.

Ajungem sa vorbim printre altele si de razboiul civil care a devastat tara la mijlocul anilor 90 si dupa care s-a inchis si restaurantul langa care ne gasim acum si dupa care a devenit presedinte Emomali Rahmon. Cu ocazia asta inteleg si de ce e asfaltul atat de bun, presedintele e din Dangara, unul din orasele prin care am trecut la inceputul zilei si glumesc cu oamenii ca ar fi bine sa aiba presedinti si din alte colturi ale tarii. Oamenii nu il au deloc la inima pe presedinte care incearca sa tina tara sub control intr-un mod care e uneori destul de brutal.

Si asa am ajuns sa petrec ultima seara inainte de Dushanbe avand parte de cea mai faina si mai naturala ospitalitate de pana acum. Sunt momente in care iti dai seama din nou ca oamenii sunt buni indiferent de tara sau de religie si ca noi suntem cei care construim bariere din nevoie de a ne diferentia de ceilalti, momente de care sper sa am parte si in continuare pe drumul prin Asia Centrala.

Date:

Distanta: 100km.
Diferenta de nivel: +1400 / -500.
Obiective: 6.
Moral: 9.