Noaptea a fost cat se poate de inghetata si tot ce a ramas afara din cort e bocna. Din pacate o sa trebuiasca sa ma obisnuiesc cu astfel de nopti, caci cea mai mare parte din Anatolia de Est e pe undeva pe la 2000 de metri. Partea buna e ca vremea urmeaza sa se indrepte zilele urmatoare si atunci cand scot capul din sacul de dormit si din cort descopar o dimineata cat se poate de senina dar cu un soare cu dinti.

Dupa 3 kilometri de pedalat ajung intr-un sat din mijlocul pustietatii unde incerc sa fac rost de apa, dar magazinul satesc e inchis si nu e nici o fantana in jur, asta pana cand vad ca de la o casa alaturata un nenica pe la 50 de ani imi face semn sa vin pana la el. Si desi eu voiam doar apa in cateva minute sunt la masa cu toata familia luand micul dejun. Mi-au lipsit experiente de genul acesta in cele doua saptamani petrecute in Georgia si in Armenia. Acum in schimb imi lipseste rusa si usurinta cu care puteai sa te intelegi cu oamenii in fostul spatiul sovietic.

Acum totul e redus la cateva cuvinte pe care le tin minte de anul trecut si la mult gesticulat, dar totusi se leaga acolo cat de cat o conversatie de baza. In weekendul care a trecut au fost alegeri in Turcia si partidul lui Erdogan a obtinut un procent de 47 la suta, mai mult decat suficient pentru a guverna singur. Cam asta e principalul subiect de discutie, si intrebadu-i pe oameni toti au o parere foarte buna despre Erdogan. Iar privind in jur e usor de inteles de ce, caci Turcia rurala, chiar si cea de la capatul tarii nu arata deloc decrepita si moarta. Drumurile sunt bune, micile orasele par pline de viata si atmosfera generala e ca Turcia rurala traieste si e plina de viata, asta in comparatie cu zonele rurale din alte tari prin care am trecut pana acum.

Micul dejun cu familia Dursun a cazut foarte bine, iar atunci cand ma urc din nou pe bicicleta afara s-a mai incalzit putin si pot sa mai dau jos din toate hainele cu care sunt imbracat. Kilometrii se scurg usor pana in Ardahan, primul orasel mai mare intalnit pe drum, orasel prin care am trecut si anul trecut in drum spre Iran. De data aceasta in schimb trebuie sa rezolv probleme organizatorice, gasirea unui bancomat si cumpararea unui card sim pentru telefon. Daca partea cu bancomantul merge usor sim card-ul costa o mica o avere (aproape 20 de dolari, mai ales dupa ce esti obisnuit cu 1-2 dolari prin Asia Centrala) si activarea lui dureaza aproape 2 ore.

Ultimele ore ale zile se scurg pedaland spre un cer plumburiu, cu nori care matura dealurile rotunde ale Anatoliei. In departare se vede cum ninge, dar din fericire drumul meu pare sa se strecoare cumva printre nori, iar locul de cort si apusul din seara asta arata genial.

Anatolia de Est e probabil cel mai aproape loc de Europa in care poti sa te simti ca in Mongolia. Platouri inierbate la 2000 de metri? Bifat. Lumina spectaculoasa si un aer incredibil de curat? Bifat. Nori pufosi care se rostogolesc peste dealurile domoale? Bifat. Turme de oi in departare? Bifat. A mai ramas ceva?

Familia Dursun si micul dejun la care m-au chemat.

Urcarea stransa cu o zi in urma.

Strangand pe raboj pasurile de peste 2000 de metri.

Norii si intainderile Anatoliei de est.

Anatolia, locul in care poti sa te simti ca in Mongolia ceva mai aproape de Europa.