Desi Mihaela stia de ceva vreme ca weekend-ul acesta la un curs de prim-ajutor tinut de oamenii de la Salvamont Busteni la Padina, in schimb eu nu eram deloc hotarat ce voi face weekend-ul acesta. Pe de o parte am tot sperat la o noua ninsoare care sa ne lase sa mai mergem cu schiurile, dar desi a nins nu a nins suficient pentru a fi fezabila varianta asta. Astfel incat in ceasul al doispelea (respectiv la petrecerea firmei de vineri seara) ne hotarama impreuna cu Laviniu si Irina sa participam si noi la cursul de prim ajutor.

Acum trebuie spus ca un curs de prim ajutor mi se pare o chestie extrem de utila, chiar e foarte important sa stii ce sa faci in momentul in care se petrece un accident si care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmezi. Si oricat de multa grija ai avea sunt anumite lucruri care nu depind de tine (pericolele obiective). Asta pe langa toate greselile pe care oameni fiind le mai facem din cand in cand.

Una din chestiile de care ma ingrozeste oarecum e situatia in care cineva din grupul in care mergi pateste un accident. Si de-a lungul timpului am fost pus in situatii in care se puteau intampla accidente ce puteau avea consecinte fatale. Sunt genul de ganduri care ti se deruleaza in cap in momentul in care vezi pe cineva nesigur in momentul cand face un traverseu expus intr-un loc in care o alunecare se poate sfarsi urat sau secundele in care aluneca la vale inainte de a se opri in piolet spre exemplu. Si de cele mai multe ori pot spune ca mi-e mai teama in situatii de genul acesta decat in momentul in care fac eu acelasi traverseu.

Oricum idee e ca nici unul dintre noi nu e invicibil iar accidentele se pot intampla oricui, astfel incat poate fi util sa stii sa faci o resuscitare, sa improvizezi o atela sau o targa, sa bandajezi sau sa ai alte cunostinte conexe, si din punctul acesta chiar recomand o participare la un curs de genul acesta, dar care sa fie tinut cum trebuie. Si nu, cel de weekend-ul acesta nu mi s-a parut deloc structurat cum trebuie, mi s-a parut un curs care a fost facut pentru ca a trebuit facut, grabit si facut pe principiul ca merge si asa. Se putea face mult mai mult, si probabil intr-un curs care sa inglobeze 8-12 ore s-ar putea strange suficiente informatii si s-ar putea face suficiente exercitii astfel incat sa acopere mare parte din cazuri. Acum nu zic ca oamenii nu stiau ceea ce fac, pana la urma e job-ul lor, dar de la a stii ceva foarte bine si pana la a putea sa transmiti informatiile mai departe intr-un mod strucutrat si coerent e cale lunga. Totusi am invatat multe lucruri noi, dar senzatia generala era ca se putea face mult mai mult dintr-un curs de genul acesta.

Totusi mi-a placut tura, desi as fi avut ceva chef de umblat singur weekend-ul acesta. Totusi a fost un bun prilej de a ma juca cu o noua jucarie, un canon S90 care v-a inlocui DSLR-ul pentru multele din turele de iarna aceasta. Traseul a fost unul clasic, repetat de mai multe ori si pe jos si pe schiuri, respectiv cota 1400-> cota 2000 ->; Piatra Arsa ->; Padina -> Saua Laptici -> Cota 1400. Si nu am regretat deloc ca am mers pe jos, deoarece nu era de schiat de loc prin zona.

Mai multe poze am pus aici, iar cateva care mi-au placut mai mult sunt mai jos:

Despre cum poate sa ninga ca-n povesti din senin

Sapand urme

Soarele in mijlocul zilei, observati cam din ce unghi vine lumina.

Aproape expeditionar.

La balcon

De-ale iernii

Lumina blanda de decembrie.

Bucegii frumos infatisati din saua Laptuci.

Pe sub nori de furtuna.

Regulamentara poza de grup.