E incredibil de multa zapada pe la munte. In timp ce urcam prin culmile impadurite ale Clabucetului Azugii imi dau seama ca nu am mai vazut niciodata atat de multa zapada prin padure la inceput de ianurie pana acum. Absolut totul e acoperit si daca padurea e cat de cat larga poti urca si poti cobori cam pe oriunde.

Bine nu chiar pe oriunde caci intr-un mod extrem de ciudat in dimineata asta am descoperit ca in zona Bran-Moeciu nu e zapada mai deloc. Sau cel putin clar nu de schi de tura. Asa ca am mutat destinatia rapid catre zona in care stiam sigur ca e zapada, spre Predeal si spre Azuga. Rezultatul e ca am plecat destul de tarziu in tura, respectiv la ora 13:00. Tot un rezultat a fost si ca am prins momentele apusului chiar pe varf, un spectacol care a venit ca un rasfat dupa aproape o saptamana fara soare. O saptamana fara soare in care a nins aproape in fiecare si in care vantul si-a facut de cap si a impodobit in mod magistral padurea.

E pur si simplu ireal. E magie. E genul de magie care te face sa te entuziasmezi si sa uiti de toate. Sa alergi la deal pe schiuri sau si sa chiui de bucuri la vale. Sa uiti de foame si de frig si sa te grabesti cautand copacii ideali si lumina perfecta. Doar ca toti copacii sunt ideali. Ai putea sa înnebunești de atata frumusete, sa innebunesti in cel mai bun sens. Dupa cum ziceam cu cateva zile inainte e ca un drog, asa ca zi dupa zi, iesire dupa iesire ajung constant in acelasi moment in care ma simt complet coplesit si entuziasmat de ce e in jur, incercand sa gasesc o parte din acelasi entuziasm in cei cu care am plecat la drum.

Pana acum e pur si simplu o iarna ca in povesti.

In schimb ca orice lucru fain in viata entuziasmul la in moment dat incepe sa scada in intesitate, mai ales atunci cand se lasa noaptea si cand te gasesti pe un forestier interminabil ce pare sa nu mai coboare niciodata. Ruta aleasa pentru coborare o stim din turele facute pe bicicleta in verile trecute, singura problema e ca iarna nu-i ca vara si ca schiurile nu meg la fel de bine prin zapada mare ca rotile bicicletei pe forestier. Asa ca iese pana la urma un cross fit de o ora si jumatate pe intuneric, cu multa transpiratie si mult impins din bete si cu o tura terminata tarziu in seara. Asta e, privind in spate a fost un mic sacrificiu pentru a ajunge in locul potrivit la momentul potrivit.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/2049172845

Incredibil de multa zapada chiar si la plecarea din Valea Azugii.

In zonele umbrite sau cele batute de vant dam de copaci incredibil de impodobiti.

Ca in basme.

Gata de atac.

Inca putin si iesim din padurea de argint, ghicind cumva ce vom gasi in continuare.

Pacat de urmele de snowmobil.

Imaculat.

Piatra Mare si pantele pe care schiam cu 2 zile inainte, cu paduri la fel de fain impodobite.

Spre ceata strajerilor.

De la balcon.

Desfocirea, cu Piatra Mare si Postavaru in fundal.

Gata de coborare.

Aranjatul unor casti ce nu par sa stea deloc cum trebuie.

Coboram cu ultima raza de lumina.

Primele viraje pe 2019.

Expresia lui Stefan, inainte de a sti ca urmeaza 1h30 de crosfit pe schiuri pe forestier.