Pe cursiere prin Tara Fagarasului, manati de ploaie pe sub creste inzapezite.

Transfagarasanul e cel mai frumos atunci cand e inchis, atunci cand masinile nu stau inghesuite in fiecare curba si atunci cand nu te intrebi daca esti pe munte sau intr-un balci comunal. Iar daca vrei sa mergi pe el calare in saua cursierei de departe cele mai faine momente atunci cand zapada nu mai acopera asfaltul dar transfagarasanul e oficial inchs la sfarsit de primavara sau la inceput de toamna.

Si chiar e tare fain sa ai una din cele mai faine sosele din Romania doar pentru tine, cu crestele inzapezite si cu Transilvania inverzita la picioare.Cred ca sunt putine drumuri din Romania care sunt la fel de spectaculoase si care te poarta atat de adanc in inima muntilor. Singura concurenta, Transalpina, e si ea faina dar nu se compara cu Transfagarasanul in acelasi fel in care Baiului nu o sa se compare niciodata cu Bucegiul.

De doua luni ne-am mutat in Brasov (lucru de care sper sa scriu un articol detaliat si cu partile bune si cu partile rele). Iar odata cu mutarea in Brasov brusc muntii au ajuns sa fie mult mai aproape si am ajuns sa fim mult mai putin legati de masina. Asa ca si astazi mijloacele de transport sunt trenul si bicicleta, din categoria luat trenul spre locuri noi cat mai indepartate si intors inapoi pe bicicleta, plan la care am adauga si o urcare pe Transfagaran.

Drumul cu trenul in perioada aceasta a anului poate fi experienta estetica sine, mai ales in dupa o ninsoare proaspata si intr-o zi senina cum e cea de astazi. Cred ca as putea sa privesc linistit ore intregi dansul norilor pe crestele Fagarasului din leganatul linistitor al trenului. Dar pana la urma ajungem si Cartisoara si trebuie sa ne suim pe biciclete si sa iesim din modul contemplativ caci e nevoie si de ceva efort si transpiratie pentru a ajunge pana sus. Si avem parte din plin de amandoua caci urcusul e cat se poate de sustinut. Dar picioarele se opintesc, angrenajele cupleaza, caucicurile se muleaza peste asfaltul destul de peticit pe alocuri si in curand ajungem la Balea Cascada. De aici vine si bucatica de drum privat si inca un mic hop pana in prima caldare, unde ne ia in primire un vant taios de iarna si ne aminteste ca de aici in sus domneste un alt anotimp pentur care bicicletele noastre usoare si hainele subtiri nu sunt deloc potrivite.

Asa ca facem cale intoarsa si dupa o pauza de alimentare din Carta incepe o goana continua spre casa, manati din spate de nori amenintatori si de ploi torentiale ce maturau constant orizontul. Fagarasul arata intr-un mare fel dar parca ar fi fain sa putem sa ne bucuram de drum si de sosea intr-un alt ritm, cu mai multe pauze, cu mese campenesti si cu opriri prin sate si fara teama ca daca stai 5 minute in loc vine potopul peste tine. Dar kilometrii trec, tura se prelungeste ceva mai mult decat ne-am asteptat si in mod suprinzator scapam pana la urma neudati pana in Brasov, dupa 160 de kilometrii cu aproape 2000 de metri de urcare, pe drumuri in mare paste pustii dar cu peisaje absolut geniale.

Privind in spate la toate postarile de la Prima Evadare mi-e greu sa-mi imaginez vreun context in care as fi preferat o lupta cu noroiul lutos de campie unei ture cum a fost cea de astazi. Dar fiecare cu preferintele, demonii si piticii lui.

Track-ul turei aici: https://www.strava.com/activities/569688467