Dimineata vine cu nerabarea de a descoperi o noua tara pe bicicleta. Din mica introducere de ieri mi-a placut haosul si exoticul pe care l-am vazut pe strazile din Marrakesh dar pe de alta parte de-abia astept ajung in zone mai rurale si mai putin turistice si sa trec pentru prima data Atlasul. Amestecata cu nerabdarea e pe de alta parte si gandul ca ultima data cand faceam acelasi lucru eram intreg, si ca lucrurile se schimba putin.

Spre exemplu desi la bicicleta lucrurile s-au schimbat cel mai putin trebuie sa pedalez cu piciorul putin mai in spate iar dreptul se simte cam descentrat, mai ales atunci cand incerc sa pedalez cu partea din fata a piciorului sau ridicat in pedale.

Dar pana una alta trebuie sa-mi iau ramas bun de la Tom, cu un suc de portocale genial in piata centrala din Marrakesh, el pornind spre Tizi’n’Tichka, pasul nordic spre Sahara in vreme ce eu pornesc spre Tizi’n’Test, pasul sudic. Dar inainte de asta mai pierd o ora si ceva in Marrakech, rezolvand problema unui sim local pentru a putea fi sunat fara tarife exorbitante de roaming si pentru internet.

E tarziu cand reusesc sa ma pornesc la pedalat, iar drumul e intr-o usoara urcare spre muntii care incep sa se vad din ce in ce mai clar pe masura ce ma departe de poluarea orasului. Traficul se rareste si el asa ca am tot timpul sa ma uit in jur. Dezavantajul e ca atunci cand pedalezi spre sud iarna ai cam tot timpul soarele in fata iar lumina nu e cea mai potrivita pentru poze.

Mi se pare extrem de interesant cum gardurile vii aici sunt facute din cactusi, in timp ce indepartare se vad ridicandu-se aproape vertical varfuri de 4000 de metri din Atlas.

Pana la urma intru intru pe o vale muntoasa care ma poarta catre Asni, o mica comuna de la poalele Toubkal-ukui. Ultimii kilometri i-am pedalat impreuna cu Mustafa, un tanar care avusese ceva treaba in comuna din josul vaii iar acum se intorcea in sat. Din vorba in vorba omul ma convinge sa dorm la el in seara asta, conta cost evident caci totus cu Toubkal-ul spate trec si destul de multi turisti pe aici. Dupa o mica negociere zic da pana la urma,pe de o parte pentru ca nu prea vazusem locuri de cort in ultimii 10 killmetri iar pe de alta parte eram si putin curios cum e mancare marocana.

Cateva ore mai tarziu am reusit sa cunosc toti membrii familei, de la mama, sora mare, nepot, sora mica pana la poze cu tatal decedat acum cativa ani. Camera e simpla pe acelasi pricipiu pe care l-am intalnit in Asia Centrala si in care orice piesa de mobilier e reduntanta. Omleta berbera (care e mai mult un fel de mancare cu oua decat omleta) e in schimb foarte buna si bine condimentata cu sofran, gust pe care cred ca o sa-l tot intalnesc de acum incolo. Dupa care urmeaza somn de voie pana la rasaritul soarelui. Cu un soare care rasare la 7 si jumatate si apune la 6 fara ceva o sa am parte de nopti lungi. E totusi decembrie si aici din punctul asta de vedere..

Berbecus marocanus.

Spre Atlasul inzapezit.

Camile si munti inzapeziti, o alaturare putin exotica.

La inceput de drum.

Cactusul si gardurile vii.

Viata satului.

La poalele Toubkalului.

Asteptand apusul.