Vantul poate fi cel mai important aliat dar si cel mai indarjit dusman al calatorului pe bicicleta, iar pe masura ce cobor pe langa raul Panj imi dau seama ca o sa fie de luptat putin cu vantul pentru a iesi din zona muntoasa. Pe de alta parte, pana sa ajung pe platoul Pamirului am avut parte de vant foarte bun, asa ca nu pot sa ma plang, dar mi se pare interesant cum platoul actioneaza ca un fel de aspirator in timpul zilei, astfel incat cam pe orice vale ai fi, ai parte de vant din spate daca urci si de vant din fata daca esti in coborare.

Eu sunt in cea de-a doua situatie in dimineata asta si imi dau seama ca daca lucrurile raman asa are sens sa plec mult mai de dimineata, atunci cand vantul e mult mai slab. Si totusi asfaltul din dimineata asta compenseaza din plin pentru vantul din fata si nu ma misc deloc incet. In pauza de pranz dau si pentru prima data dupa 8 zile de alti calatori pe bicicleta, Ettiene si Quentin care sunt de azi dimineata la micul restaurant de pe marginea drumului.

Quentin are mari probleme cu stomacul iar planul e ca astazi sa fie o zi de pauza pentru ei, iar in timpul petrecut impreuna aflu ca o multime de alti ciclisti s-au imbolnavit anul acesta fie in Pamir, fie in Uzbekistan. Daca e apa sau mancarea e greu de spus, cert e ca aproape toti ciclistii intalniti au avut la un moment dat probleme si nu pot decat sa sper ca nu o sa se mi se intample si mie. Sa fii bolnav pe drum, singur, se poate transforma repede intr-un scenariu de cosmar dar tine si de noroc, si tinand cont ca anul trecut nu am avut nici un fel de probleme, poate reusesc sa scap si anul acesta.

Partea buna e ca vreme se schimba, norii incep sa acopere varfurile din jur, iar odata cu asta se schimba si vantul, transformandu-se intre timp si intr-un mic uragan, asa ca toata dupa-amiaza pedalez cu senzatia unei maini invizibile care ma impinge de la spate. Cerul s-a intunecat iar vantul ridica praful si nisipul de pe drum, si eu zbor odata cu el spre Vanj, locul in care sper sa gasesc un loc cat de cat ferit in care sa-mi pun cortul. Dupa o mica sesiune de mers pe langa bicicleta la vale gasesc un loc adapostit, iar in timp ce pun cortul stau de vorba cu Fahrkod. As putea sa ma felicit pentru mica conversatie pe care reusesc sa o incropesc in rusa, omul are 60 de ani si chef de rusa, vrea sa ma invite la el acasa, dar cu cortul pe jumatate pus mi-e urat sa ma apuc sa-l strang. In schimb stam destul de mult de vorba despre viata in Tadjikistan, despre cei 6 copii pe care ii are, despre ghetarul Fedcenko, despre Romania si despre calatoritul pe bicicleta. Totul cu cuvinte putine, cu multa gesticulatie si cu multa intonatie, dar totusi suficient pentru a transmite lucruri dintr-o parte in celalta.

Date:

Distanta: 90km.
Diferenta de nivel: +800 / -1000.
Obiective: 5.
Moral: 8.

Una din statiile tipice de autobuz din zona.

Cele mai bune caise de pana acum.

Rauri albastre pe partea afghana.

La confluenta.

Momentul acela in care iti dai seama ca suruburile de la cleat-uri sunt atat de mancate incat nu ai nici o sansa se le mai muti. A se observa si talpa desprinsa si lipita de doua ori pana acum.

Pedaland prin lumea peretilor verticali de granit.

Planuri.

Drum intins.

In cautarea unui loc de cort.

Fahrkad, in valea larga a raului Vanj.

Locul de cort din seara aceasta.